Photobucket

Date despre autor

Sunt un scriitor ce-şi propune să evadeze măcar pentru câteva clipe împreună cu cititorii săi din universul în care ne-am învăţat să trăim.

Pentru ca la întoarcerea din călătoria imaginară să nu fim decepţionaţi, trebuie să impunem reapariţia în lumea noastră, a tuturor, a bunului simţ, a culturii, politeţei şi respectului faţă de interlocutor. Omenirea, în ansamblul ei, trebuie să se întoarcă la valorile morale. Dacă efortul presupune şi existenţa unei doze de romantism, ei bine atunci să fim şi puţin romantici. Reîntoarcerea la aceste însuşiri care definesc fiinţa umană nu se poate face fără iubire.

IUBIREA este universală, dar ea se dobândeşte diferit; la unii apare după lungi şi obositoare încercări, pe alţii îi caută ea şi este suficient ca norocosul să deschidă braţele, să o primească şi să o păstreze, fericit de atingerea şi îmbrăţişarea ei. Unii o pot simţi ca o adiere caldă, o blândă mângâiere. Alţii o simt puternic, fierbinte şi aspră; poate să le schimbe viaţa, iar în cazuri extreme, îi poate distruge. Oriunde şi oricând, iubirea este prezentă şi inevitabilă.

Cine nu a ajuns să o cunoască, înseamnă că şi-a irosit viaţa de pomană, pentru că viaţa trăită de unul singur trece ca un val, fără urmări. Dacă nu aţi cunoscut iubirea până acum, nu disperaţi, căutaţi-o şi o veţi găsi sau va veni ea să vă caute. Ea este infinită în timp şi spaţiu şi nimeni din cei care o doresc şi o aşteaptă nu va fi lipsit de ea. Atingerea ei trebuie făcută însă cu respect, ca să dureze o viaţă.

Avem înca timp cu toţii. Nu există vârstă biologică mai mult sau mai puţin potrivită pentru manifestarea ei.

Credeţi-mă! Aveţi încredere în ea şi veţi fi fericiţi.

Iubire, numele tău adevărat este nemărginirea!



Bradu Florin.

25 februarie 2010

Amintiri de amor - selecţia a II-a

Doru o cunoaşte întâmplător pe domnişoara Marina şi începe o legătură amoroasă cu un grad de periculozitate ridicat. Aproape însurat, el îşi revine la timp şi pleacă.

Dintre aventurile trăite de-a lungul timpului, o amintire deosebită i-a lăsat-o legătura specială avută cu Marina. Într-o vreme chiar credea că se vor căsători. Dar nu a fost să fie şi el s-a oprit la timp. Căutând să-şi pună ordine în gânduri şi-a amintit că după ce au devenit amanţi, sau poate tocmai de aceea, ea a făcut o obsesie din ideea de se căsători cu el.
Despărţirea lor s-a produs după ce Doru a început să creadă că Marina nici măcar nu îl iubea. Probabil, îşi spunea el atunci, o femeie ca ea nu putea iubi pe nimeni. Într-o vreme începuse să creadă ca este o fiinţă egoistă, mânată de ambiţia de a ajunge în topul femeilor “vedetă” folosind ca mijloace o drăgălăşenie prefăcută pe care la nevoie o consolida cu o tandreţe mânuită cu multă dibăcie.
Mai târziu, Doru şi-a dat seama că a judecat-o greşit şi a regretat sincer eroarea lui. Regretele nu au durat însă mult timp. Şi-a găsit repede circumstanţe atenuante şi părerea lui de rău s-a estompat până ce a dispărut. Singura amintire stabilă rămasă din acea vreme, pe care o păstrează şi astăzi, este că el se ferea de căsătorie ca ucigă-l toaca de tamâie, în timp ce ea tocmai asta îşi dorea.
În timpul legăturii lor, el a urmărit să se simtă bine, profitând de priceperea ei în amor şi de talentul ei înnascut de “om de lume”, foarte folositor în societate. Perioada în care au fost împreună a fost fastă pentru amândoi, toate momentele lor comune fiind consumate în ritm ameţitor. Cu toate acestea, erau prea diferiţi ca idila lor deşi a debutat cu un amor nebun, să se transforme în mult aşteptata lui iubire.

S-au cunoscut la Ateneu, la un concert, când întâmplător s-au aşezat într-o pauză în acelaşi rând la bufet. S-au plăcut imediat. Marina Alexe, acesta era numele ei, o brunetă focoasă nu putea să nu-i atragă atenţia prin farmecul ei aparte, ca rezultat al unei îndelungate experienţe în arta flirtului de succes, al cochetăriei cu care ştia să se îmbrace, dar şi datorită priceperii ei în arta conversaţiei.
Aşa cum s-au petrecut lucrurile, nu s-ar putea spune că el a agăţat-o pe Marina, dar nici vice-versa. A fost un declic la care au marşat amândoi. Factorul favorizant a fost căldura şi aglomeraţia de la bufet, unde în pauză toţi spectatorii încalziţi se înghesuiau să prindă un pahar de citronadă rece.
S-a întâmplat ca el să fie mai aproape de bar şi cum Marina nu avea nici o şansă să îi vină rândul înainte de sfârşitul pauzei, îi examina atent pe cei din faţa ei cu speranţa că va găsi o cunoştinţă mai bine plasată în rând care să îi cumpere lichidul salvator.
Doru a văzut figura ei disperată şi din cavalerism i-a facut un semn că poate să îi cumpere şi ei ceva, dacă doreşte.
Fericită că cineva îi poate rezolva problema, a venit imediat lângă el şi a început sş ciripească dulce.
- Ah! Ce drăguţ eşti că te-ai oferit! Muream de sete. Da, vreau şi eu un pahar de citronadă rece, te rog mult. Mă cheamă Marina Alexe. Stai să-ţi dau banii, mai spuse ea şi a început să se scotocească prin poşetuţă.
- Nu te grăbi cu banii că am eu, i-a raspuns el. Aşteaptă-mă la o măsuţă că vin imediat. Mă numesc Doru Dragu. Mai vrei şi altceva, o prajitură sau un sandwich, mai am puţin şi îmi vine rândul?
- Nu, nu mai vreau nimic. Te aştept la măsuţa din colţ. Atât a fost de ajuns pentru cei doi care s-au cunoscut la o coadă strigându-şi numele pentru a se face auziţi în hărmălaia voioasă a publicului gregar, ca la sfârşitul pauzei să pară că se ştiu de când lumea.
Modul în care s-au cunoscut li s-a părut şi banal, dar şi ciudat. Oricum ar fi fost, i-a apropiat din prima clipă.
Când el a ajuns cu citronada la măsuţa unde ea cuminte îl aştepta, soneria anunţa sfârşitul pauzei. Dupa ce şi-au dat mâna cei doi s-au privit pentru prima dată cu interes. Fiecare căuta să îşi dea seama dacă merita sau nu să adâncească relaţia lor până atunci datorită exclusiv întâmplării. Se pare că rezultatul scanării reciproce a fost pozitiv, ei căzând imediat de acord că ar fi de preferat să rămână în liniştea foaierului pentru a-şi savura citronadele în loc să intre în sala de spectacole. Cu atât mai mult, cu cât numerele biletelor îi plasa în zone diferite.
- Ce întâmplare, a deschis repede discuţia Marina, vădit mulţumită de felul în care arată el. Aş vrea să îţi spun câte ceva despre mine ca să netezesc din asperitatea începutului. Stare civilă: necăsătorită, nu am un prieten acum, vârsta 27 de ani, am terminat ASE-ul, sunt şefă P.R. la o reprezentanţă straină şi locuiesc singură într-un apartament proprietate personală. Aşa şi-a prezentat ea, în numai două randuri, cel mai concis curriculum vitae pe care Doru l-a auzit vreodată. Ea nu s-a oprit şi a continuat să-i explice motivul pentru care se afla acolo.
- Am venit singură la concert pentru că îmi place muzica şi mai ales pentru că astăzi am avut presimţirea că este de bine să vin.
- Se pare că nu m-am înşelat, a mai adăugat ea şi l-a privit insistent, dându-i de inţeles că se aşteaptă ca şi el să-i facă apoximativ aceeaşi dare de seamă.
În faţa stilului ei agresiv de a aborda o persoană pe care abia a cunoscut-o, Doru a zâmbit, semn ca nu-i displăcea viteza în care lucra domnişoara Marina. Drept urmare şi-a dezvaluit şi el telegrafic, aceleaşi date.
- Am tot 27 de ani, sunt inginer constructor şi asociat la o firmă de profil. Nu sunt căsătorit şi, atenţie, nici nu intenţionez să mă însor curând. Am o casă cu doua niveluri, construită de mine.
Urmare a informaţiilor primite, mulţumirea Marinei a crescut, la fel şi interesul ei pentru el aşa că a hotărât în sinea ei să nu îl scape. “Cât despre intenţia lui de a ramâne celibatar încă mult timp, vom vedea”, a gândit ea si a zâmbit şăgalnic.
Abia acum s-au privit ca eventuali parteneri ai unui posibil cuplu de amorezi. Ce vedea fiecare? El avea în faţa ochilor o brunetă cu părul taiat scurt, supla, cu o înalţime de cca. 1,70 m., alură de sportivă practicantă, ochii negri, buze senzuale şi nas grecesc, energic. Frumoasă la faţă, nimic de zis, dar punctul ei forte era corpul, delicios proporţionat, dotat cu tot ce iî trebuie unei femei pentru ca barbaţii să întoarcă întotdeauna capul după ea. Privirea cercetătoare a lui Doru aţintită spre ea, a mai zăbovit insistând asupra a două din părtile anatomice considerate de el ca fiind cele mai importante la o femeie. Interesul lui special se localiza la picioarele şi sânii ei. După examinarea lor cu ochi de expert, a recunoscut că picioarele ei lungi cu glezne fine erau în standard, iar sânii l-au înnebunit de la prima privire pironită asupra lor. Erau ca nişte sfere cu dimensiunea ideală - cupa nr. 3 a apreciat el - răsfaţaţi, bine reliefaţi, elastici, aflaţi într-un permanent dans ametitor încât el se abţinea cu greu să nu-i atingă. Tot admirându-i, el se întreba dacă ea îşi facuse implanturi cu silicon - prea erau perfecţi - sau dacă purta sutien. Un gând năstruşnic nu îi da pace. Numai ca să afle raspusuri la aceste două întrebări, ar fi meritat să şi-o apropie în aşa fel, incât deveniţi intimi, sa aibă posibilitatea verificării directe a corespodenţei între ce se vede şi ce este în realitate.
La rândul ei, Marina se uita la un bărbat de 1,85 m., cu o conformaţie altletică, şi o figură interesantă. Ceea ce a frapat-o de la început au fost: barbia energică, gura frumos desenată cu buze cărnoase şi ochii uşor migdalaţi de culoare înşelătoare, caprui spre verzui cu punctuleţe aurii. Ce mai, tipul îi placea de-a binelea şi avea avantajul că nu era căsătorit, iar pe deasupra, avea o situaţie materială bună spre foarte bună. Această părere era deocamdată numai o presupunere făcută după examinarea hainelor lui de firmă. Pentru asemenea calităţi, precum se vedea că interlocutorul ei le are, ea făcuse multe verificări în elita masculină a oraşului, dar a avut ghinion. Nu le-a întalnit până atunci pe toate la o singură persoană.
Tot conversând despre una şi despre alta, la un moment dat au părăsit măsuţa şi au început să se plimbe alene prin foaier, admirându-i splendida arhitectură şi decoraţiunile interioare. Mişcarea era de bun augur pentru amândoi. Se puteau vedea şi admira în mărime naturală. În acelaşi timp, imaginaţia lor eliberaăa de prejudecăţi zburda liberă şi ei se putea dezbrăca din priviri căutând să ghicească cum arată celălalt fără haine. Marina, impresionată şi totodată hazardată, a început să-şi croiască planuri de viitor.
- Este momentul să îmi joc şansa, a hotarât ea. Dacă ştiu să trag cartea norocoasă, atunci al meu este. Am să fac tot ce depinde de mine să îl aduc în faţa ofiţerului stării civile pe acest misogin încăpăţânat, şi-a jurat ea.
Aşa a început ea asediul cetăţii rebele numită Doru. Pentru a-şi apropia clipa victoriei, Marina a început să se agite pe lângă el, demarând clasica sarabandă a ochilor dulci daţi peste cap, plus alte manevre în care era expertă desăvârşită. Hotărâtă, ea a continuat asaltul într-un ritm “crescendo” dând la iveală trucurile ei obişnuite; agitarea sânilor şi punerea lor în evidenţă prin plimbarea lor cu insistenţă sub nasul lui, desenarea cu corpul a unor mişcari atâtătoare al căror apogeu era atins de chemarea unduitoare a şoldurilor.
Privind-o Doru, sensibil la farmecele feminine, a fost cuprins de părerea de rau că până atunci nu îşi facuse timp să cunoască îndeaproape asemenea minunăţii. Mai mult, simţea cum îl cuprinde un val fierbinte, semn că hormonii lui au luat-o razna. Nu ştia înca dacă experta în excitaţie care dădea spectacole de virtuozitate cu scopul ademenirii lui va fi şi cea aleasă, dar de un lucru era sigur; voia să o cucerească.
Ce nu ştia el atunci era că hotărârea lui îl situa numai pe locul secund în clasamentul dorinţelor comune. Ea, mai grăbită, îl devansase din prima clipă când a luat decizia să intre cu el în pat cât mai curând.
Odată cu trecerea timpului, cei doi se simţeau tot mai apropiaţi şi după un timp nu le ajungea numai să se privească şi manifestau tacit o dorinţă irezistibilă de a se atinge. La început o făceau ca din întâmplare, după care tresăreau şi se scuzau; atingerile devenind tot mai dese, era limpede că ele aveau loc sub impulsul intenţiei. Înainte de a căpăta curaj îşi atingeau numai mâinile, dupa care odată cu creşterea libidoului au trecut la o altă fază, mai avansată, în care îşi atingeau şoldurile, binenţeles - tot ca din întâmplare.
Ca el să nu mai aibă nici o scăpare, expertă în amor, i-a aplicat imediat trucul numărul unu din arsenalul ei sexi-militar. Doru, foarte vulnerabil, l-a încadrat pe loc în grupa armelor extrem de periculoase şi anume, în categoria celor de distrugere în masă. Manevra a constat în simularea pierderii echilibrului, astfel ca pentru a se sprijini, Marina a trebuit să se lipească de el, iar sânii ei - cum se putea altfel - şi-au găsit în mod firesc cel mai bun plasament pe pieptul lui, de care s-au strivit ca boabele de struguri într-o gură însetată. Efectul a fost devastator. Doru, care cu puţin înainte examinase excitanta lor obrăznicie şi autonomie de mişcare şi se declarase satisfăcut de cele văzute, a avut acum prilejul să le simtă presiunea direct pe piept - obsesia lui în relaţia cu o femeie. Înfiorat, s-a jurat să acţioneze cat mai repede se putea, avansând în cucerirea intimitătii ei astfel ca să ajungă rapid la ultima redută, depăşindu-şi toate recordurile.
După o vreme amândoi şi-au dat seama că pentru început au făcut destule, iar dacă voiau să înainteze în direcţia amplificarii senzaţiilor spre un erotism adevarat, locul în care se găseau nu era cel mai potrivit.
Au mai sporăvăit puţin, după care au hotărât să meargă la un restaurant să sărbatorească ziua norocoasă a întalnirii lor. Judecând după aerul preocupat al fiecăruia, la plecarea de la Ateneu se poate spune că ei căutau separat răspunsul la o întrebare stăruitoare.
Sintetizând, întrebarea comună dar gândită individual, ar putea fi formulată cam aşa.
“Să prelungească aşteptarea, în limite rezonabile, până la prima partidă de sex, sau să acţioneze în baza unei strategii germane, dovedită ulterior falimentară cunoscută în istorie sub numele de “blitzkrieg“?” Compatibilitatea lor deplină, care în termeni populari se numeste potriveală, permanenta lor stare de excitare nerăbdătoare pe care o simţeau când se apropiau - ca o descărcare electrică între doi poli încarcaţi cu sarcini electrice diferite - le dădea dreptul la orice opţiune. Mai ales la cea de război fulger, cu atac frontal nepremeditat şi capitulare necondiţionată, direct în pat.
Pentru petrecerea cât mai plăcută a serii, au ales un restaurant cu program de muzică şi ring de dans. Erau în starea cea mai potrivită pentru asta. Se gândeau că dansul este un excelent motiv să se lipească unul de altul, să-şi ameţească simţurile sau mai bine spus, să le răscolească pornirile năvalnice care îi copleşeau în drumul lor către etapa finală. Rar destinul a pus faţă în faţă doi tineri atât de dornici să se cunoască fizic atât de repede ca ei. După mai mult de două ore cât au dansat împreună, încordarea lor a atins paroxismul şi pentru că frecatul intens unul de altul le producea o stare de leşin, au decis să plece.
Dar unde să plece? La el sau le ea? Normal ar fi fost la ea. Pretextul era vechi de când lumea. Cavalerul o conduce întotdeauna pe domnişoară în siguranţă la ea acasă. Dacă ar fi invitat-o la el din prima seară, ar fi făcut o greşeală ireparabilă. Oricât de amatoare de cuceriri era Marina şi poate dispusă să cedeze fără prea multe mofturi, totuşi există anumite limite pe care buna cuviinţă nu permite să le ignori.
Invitaţia directă, acasă la el ar fi însemnat retrogradarea ei de la o damă bine şi stilată la o fufă oarecare, grabită să-şi ofere favorurile din prima seară când s-au cunoscut. În faţa acestui raţionament, ea a luat iniţiativa şi i-a făcut o propunere pe care el nu avea cum să o refuze. Ar fi fost un mare prost dacă o făcea. Era cea mai potrivită cale în vederea atingerii ţintei lui.
- Dorule, iţi propun sa mă conduci acasă. Pentru efortul tău am să te răsplatesc cu o cafea, nu prea tare, cu frişcă şi îngheţată, numai bună pentru zăpuşeala din seara asta. Te previn că reţeta mea este unică şi dacă pierzi prilejul să îmi testezi talentul în tehnologia de preparare a unei adevărate cafele, nu o să ţi-o ierţi toată viaţa.
Era clar pentru el că Marina nu îl va lăsa vraişte la uşa ei, întinzându-i mâna să i-o pupe după care să îl trimită acasă cu dureri de şale, ca să nu mai vorbim de alte dureri. Îl va băga sigur înauntru - după care, cum i-o fi norocul. Lansarea invitaţiei făcea parte dintr-un plan prin care ea schimba datele problemei, dar nu şi semnificaţia orelor de mai înainte.
Dacă în alte ocazii Marina era binevoitoare cu alţi tipi de la care după prima intâlnire nu mai aştepta nimic, de data asta ea urmărea profitul maxim: atragerea lui Doru în capcană şi negocierea farmecelor ei, astfel că în scurt timp el să se predea legat în mâna ei şi să o ceară de nevastă. Planul ei întocmit în pripă, era construit pentru un termen mediu. Voia ca într-o perioadă de şase luni până la maximum un an să devină doamna Marina Dragu, lăsând-o uitării pe domnişoara Marina Alexe.
- Cu plăcere Marina, i-a răspuns naivul Doru, fără să bănuiască ce plănuise ea. Chiar mă întrebam cum să fac să prelungesc puţin seara petrecută cu tine. M-ai scutit să caut o motivaţie inteligentă, mai ales ca nu eram sigur că găsesc una pe placul tău. Luăm un taxi, tu o să-i dai adresa şi astfel rezolvam împreună problema.
- Aşa să facem. La mine nu deranjăm pe nimeni, stau singură, n-am pisică, n-am căţel.
Au luat un taxi şi în 20 de minute au ajuns la ea acasă, în cartierul Dorobanţi. Locuia la etajul II, într-un bloc nou construit cu patru niveluri. Ca să facă atmosfera mai interesantă, în timp ce işi cauta cheile, ea l-a înţepat precum scorpionul care întorcându-şi coada cu acul mortal in vârf, voia sa îi facă o incizie prin care inoculându-i veninul să îl amorţească pentru a-l fragezi, înainte să îl consume.
- Nu cumva blocul asta a fost construit de firma ta ?. Uita-te bine şi dacă este aşa, am să-ţi fac cateva reclamaţii, fără să te menajez.
- Încep; chiar dacă are numai patru etaje, trebuia sa aibă lift. După aceea, holul de la intrare trebuia să fie mai mare, mai spaţios. Aşa cum este făcut, iţi dă senzaţia de zgârie brânză în gospodărirea spaţiului.
Necunoscând se pare parabola cu scorpionul, Doru i-a raspuns absent.
- Linişteşte-te dragă, poţi să critici orice. Blocul nu este construit de mine. În plus, ceea ce reclami tu depinde de finanţator şi de proiectant, nu de constructor. Eu, de pildă, nu accept în lucru orice proiect. Ca să mă apuc de ceva trebuie să îmi placă şi mie, altfel prefer să şomez.
Între timp au intrat în apartamentul ei. Cât timp ea a trebăluit în bucătărie să prepare cafeaua, Doru l-a inspectat rapid cu ochi de cunoscator şi s-a mulţumit să fluiere admirativ, fără să facă nici un comentariu. Era un apartament mare, construit pe criterii funcţionale, mobilat simplu dar cu un gust desăvâarşit, până la pedanterie. Stilul Marinei se vedea în toate; nimic nu era în plus, nimic nu lipsea; de la mobila la zugraveli şi decorarea lui interioară - totul trăda pricepere şi o mână de femeie instruită.
După un timp a apărut şi gazda cu cafelele. Işi shimbase rochia cu un capod comod, a pus ceştile pe măsuţă şi s-a aşezat lânga el, pe canapea. Arăta foarte bine în elegantul capot bej, cu marginile petrecute, închis cuminte la mijloc cu un cordon lat de culoare neagră. Impresia de cuminţenie a capotului s-a dovedit a fi însă iluzorie şi s-a stins imediat.
Când Marina s-a aşezat pe canapea, capotul şi-a dat arama pe fată. S-a desfăcut permiţând nefericitului invitat vizionarea nestingherită a picioarelor gazdei până aproape de locul din care începeau.
Doru a simţit că ia foc, dar degeaba. Bătălia începută între el şi perfidia capotului nu s-a oprit aici. În partea de sus această rochie de casă poreclită uneori pe nedrept capot - a manifestat aceeaşi lipsă de înţelegere faţă de suferinţele lui şi relaxându-şi cu neruşinare en-coerul-ul, a lăsat să se vadă un început al revoltei sânilor faţă de ideea coabitarii cu capriciile unui sutien tiranic. Oricine ar fi fost în locul lui ar fi rezistat cu greu şocului provocat de Marina şi capotul ei. Se poate imagina cu uşurinţă starea de animal hăituit pe care i-o provoca expunerea la vedere a «combinaţiei diavolului» formată din spendidele ei picioare împreună cu sânii, pe jumătate descoperiţi. Aceştia din urmă prin mişcările lor zburdalnice îi creau senzaţia că îşi bat joc de el.
Ademenit de ofertă şi intrat în călduri, el îşi stăpânea cu greu elanurile, căutând să mascheze cât mai bine starea lui de încordare. Ca să iasă din clinci, a început să laude cafeaua. Nu trebuia să exagereze, cafeaua era într-devăr grozavă. Ceva asemănător ca aspect şi gust mai consuma el din când în când în restaurantele de top. Făcea parte din grupa sortimentelor pe care le găseşti în menu cu numele franţuzit de «café frappe».
Ceea ce tocmai gustase se deosebea de toate cafelele similare băute peste tot prin fineţe, era ceva deosebit, cum nu mai băuse până atunci.
- De obicei nu obişnuiesc să laud gazdele pentru trataţia facută musafirilor, dar trebuie să recunosc că m-ai dat gata cu cafeaua ta.
Începutul fiind făcut, a continuat cu strategia musafirului samaritean faţă de o gazdă necunoscută pe care voia să şi-o apropie.
- Dacă deţii un secret la prepararea ei, atunci acesta constă în dozarea componentelor, şi-a dat el cu părerea dorind să pară un fin cunoscător.
Socotind că nu a spus destul despre calităţile deosebite ale cafelei, el a adăugat ceva menit să gâdile ambiţiile ei de gazdă.
- Numai plăcerea de a bea zilnic o asemenea cafea devine un motiv serios să cauţi să te însori cu gazda, termina el în glumă ce începuse să spună serios.
În timp ce Doru era cuprins de flăcările unui incendiu devastator, piromana care îl provocase, a continuat discuţia ca şi cum nimic deosebit nu se întâmplase.
- Mulţumesc, eşti un draguţ. Te-am avertizat că ştiu sa fac o cafea nemaipomenită tocmai ca să nu fie o surpriză şi să leşini de plăcere. Fraza rostită era un răsfăţ pe care l-a însoţit cu o mişcare studiată care îi punea în valoare profilul şi bustul, mişcare spectaculoasă în sine, experimentată de multe ori până să ajungă la forma mortală pe care i-a destinat-o bietului Doru, transformat ad-hoc într-un om persecutat care înghiţea în sec, căutand să reziste reprezentaţiei de gală pe care gazda o dădea. Crezând că l-a dat gata, ea l-a mai privit o dată provocator, şi-a dat ochii peste cap şi a terminat discuţia cu aromă de cafea prin o mărturisire care se dorea plină de modestie.
- În privinţa măritişului pe motiv de cafea, dacă ăsta ar fi singurul motiv care m-ar feri să rămân fată bătrână, cred că mai rentabil pentru mine ar fi să deschid o cafenea.
În timp ce vorbea, pe nesimţite, dar cu siguranţă premeditat - să poată specula în favoarea ei momentele lui de stinghereală - s-a tot apropiat de el până a redus complet distanţa dintre ei şi şoldurile lor s-au lipit. Doru a intrat în panică. Nu că îi era frică de ce se întampla sau că nu îi făcea plăcere. Dimpotrivă, se simţea în al noulea cer. Problema lui era alta. Se afla într-un iminent pericol de explozie. Şi aşa se felicitase în gând pentru rezistenţa lui. Dacă ar fi procedat după cum îi cereau insistent hormonii şi masculinitatea lui, ar fi trebuit să sară de mult pe ea.
Situaţia era neechilibrată; ea îl provoca fără milă, iar el trebuia să dovedească stăpânirea de sine a unui gentlemen.
Aceasta este diferenţa dintre un bărbat şi o femeie. Femeia poate provoca uneori bărbatul cam aşa cum o făcea Marina, sau chiar mai explicit, dar în funcţie de interese işi poate recunoaşte sau poate nega intenţiile, cu aceeaşi şansă de credibilitate. Un bărbat adevărat trebuie însa să işi ţină firea şi să ia iniţiativa numai când este convins că tocmai asta îşi doreşte şi femeia. Nimic nu trebuie însă absolutizat. Trebuie să se ştie că mai vieţuiesc pe pământ şi simulacre; barbaţi care supuşi mai degrabă instinctelor primare decât raţiunii, în situaţii ca aceea în care se găsea Doru acum, ar fi reacţionat primitiv, până aproape de viol.
Dar el a fost şi a rămas un domn, un gentlemen. De aceea, a tacut şi a răbdat cu stoicism toate avansurile şi provocările “made” Marina. Voia să vadă dacă ea va ajunge până la a-i da pantalonii jos. Atunci nu va mai avea ce să facă şi va trebui să dea dovada barbaţiei sale.
Aşa se consola Doru - cu atitudinea unui câine fugărit de hingheri - dar nu şi gazda.
Ea hotărâse să îl ia de bărbat cu orice preţ şi acesta era modul ei de a-l peţi. Cu toate aceste manevre, chiar un privitor imparţial al scenetei nu ar fi putut jura că Marina îl imboldea să facă amor cu ea. Ea numai îl ademenea, se expunea câte puţin să îl facă să saliveze şi să vadă până unde poate merge rezistenţa lui faţă de farmecele ei. Cu alte cuvinte, arta seducţiei pe care o practica nu se deosebea prea mult de tehnica rămasă aproximativ aceeaşi de la începuturile lumii.
Acest joc poate fi practicat cu succes până şi de adolescentele virgine. El pare cu totul şi cu totul nou numai băieţandrilor sau bărbaţilor proşti, neexperimentaţi şi fricoşi, hămesiţi după sexul de care nu au parte prea des, sau pe care înca nu l-au cunoscut.

Aşa cum se prezentau lucrurile la prima vedere, plus fiţele pe care amândoi le făceau ca să pară detaşaţi de slăbiciunile omeneşti, ea încă nu putea să aprecieze în ce ape se scaldă el şi de aceea nu ştia dacă să facă pe puritana sau pe libertina.

Nota bene. Marina se considera nevinovată faţă de proaspetele aventuri ale capotului ei de care se dezicea hotărât invocând cunoscutul principiu « usturoi nu am mâncat, gura nu îmi miroase ».

Dacă ea i-ar fi făcut avansuri clare pentru care se şi pregătise, cu grad de subtilitate zero şi el nu ar fi reacţionat pozitiv la ele, rămânând de lemn- tanase, pentru o femeie care luase deja hotărârea cea mare, ar fi însemnat un eşec. Prevăzătoare, ea se gândise şi la asta. Decisese ca dacă va juca.....cartea femeii emancipate, pregatită oricând pentru toate şi nu va avea succes, singurul efect negativ asupra ei ar fi fost înregistrarea unei minore şi temporare pierderi de imagine. Nu se va lăsa însă doborâtă. În planurile ei figura şi varianta în care dacă pierde preliminariile, va merge în recalificări şi va câştiga neîdoielnic marea partidă finală, pe care o va juca “live” în pat. Acolo se manifesta marele ei talent, cel mai mare pe care l-a avut vreodată. Era expertă şi nu işi făcea nicio grijă. Putea să comande verighetele de acum.
Aceasta era atitudinea celor doi într-un moment în care, oricare altă pereche, aflată în aceleaşi condiţii ar fi avut preocupări mai lumeşti. De fapt, ei intraseră într-un blocaj din care nu vedeau cum să iasă.
Cititorul trebuie să işi amintească ultima secvenţă; ei stăteau cu şoldurile lipite, iar el se holba pe furiş la picioarele ei şi din când în când îndrăznea să se uite şi mai sus, în decolteul dumneaei, dar numai atât. El era exasperat, ea îl controla şi îl domina. Cum credeţi că ar putea evolua relaţia lor in următoarele minute?
Până când cititorul îşi va fi format părerea, să vedem care sunt reacţiile şi intimitatea gândurilor celor doi - poate că reuşesc să iasă singuri din impas.

Teoria lui Doru pentru uzul său intern.
Lui îi venea aproape să plângă. Intuise exact în ce a intrat. O fată ispititoare se dădea la el, dar nu era hotărâtă să facă un gest decisiv. Drept urmare a început să filozofeze.
“Dacă ea dorea o relaţie serioasă de iubire, statornică, asemănătoare cu cele din filmele romanţioase, de ce îşi arăta cu atâta insistenţă picioarele chiar de la locul în care sunt ataşate de trunchi şi de ce se tot freacă pe lângă mine cu apucături de femeie uşoară? În alternativa că vrea să facă sex cu mine chiar în seara asta, de ce nu s-a dezgolit mai mult şi de ce nu şi-a aruncat în luptă arma fatală - sânii - preferând numai să le facă prezenţa cunoscută. Şi de ce îi ţine în rezervă şi nu îi scoate la înaintare? De ce nu mi-a dat nimic de înţeles prin vorbe, că doar nu sunt prost şi aş fi înteles orice aluzie, cât ar fi de mică? De ce nu m-a sărutat şi nici nu mi-a lăsat impresia că ar dori să o facă?”
Aceste întrebări îl macinau pe Doru şi îl făceau să pară mai nehotărât şi mai încurcat decât era în realitate. Pe când se lamenta el în fel şi chip, blestemându-şi soarta, o idee i-a străfulgerat prin minte.
“Dacă prin atitudinea mea i-am sugerat că nu sunt atras suficient de farmecele ei?......sau dacă, Doamne fereşte, ea crede ceva mai grav despre mine: că aş fi homosexual sau impotent? Dacă aceste ultime tâmpenii îi trecuseră şi ei prin cap, atunci fie ce o fi, va trebui să o contrazic. Cum nu poţi convinge întotdeauna interlocutorii numai prin vorbe, atunci va trebui să trec la fapte, să o pun efectiv in situaţia de a se răsturna.
Teoria Marinei pentru liniştirea spaimelor ei.
La fel de încurcată ca el era si Marina. Apropo de planurile croite de ea, acum le punea succesul sub semnul întrebării. Se vedea în situaţia de a medita asupra adevăratului înţeles al unor proverbe vechi; “socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, sau “unde dai şi unde crapă”. Îndoielile au început să o framânte. În primul rând a căutat să se privească autocritic, punându-şi câteva întrebări; discret, numai pentru ea, să nu mai afle nimeni răspunsurile, ele ar putea să nu-i fie în avantaj.
“Dacă el s-a plictisit de mine înainte de a mă cunoaşte cu adevărat? Dar dacă acum, când a vazut oarecum mai mult din anatomia mea, nu îi mai par la fel de atrăgătoare? L-am lăsat să vadă prea mult sau prea puţin? Dacă a văzut prea mult, înseamnă că mă priveşte ca pe o boarfă? Sau dacă a văzut prea puţin, cine ştie, poate crede că sunt o puritană.”
Această interpretare a făcut-o să râdă. Nu prea credea în ultima ipoteză aşa că a
înlăturat-o imediat. Aducând ca argumente experienţele anterioare avute cu barbaţii si consultările dese pe care le avea cu oglinda mare din hol - în care se privea zilnic, goală din cap până în picioare - s-a linistit şi a exclus “look-ul” ei de pe lista motivaţiilor pentru starea lui de pasivitate. Ea se considera o femeie mai mult decat atrăgătoare şi nimeni şi nimic nu putea să îi schimbe părerea.
“Dacă e ceva in neregulă cu ce se întamplă, atunci numai strategia mea este de vină şi nimic altceva. O să o schimb imediat, chiar acum”, conchise ea şi s-a simţit deodată mai puternică, mai sigură pe ea. “Ar mai fi o posibilitate”, s-a speriat ea, după ce a terminat lista cauzelor subiective. “În ultimă instanţă, este posibil ca vinovatul să fie chiar el. Nu cumva este homosexual, sau mai rău impotent?”
Nici nu voia să ia în considerare asemenea posibilitate. Să se fi înşelat atât de mult încât el, singurul bărbat cu care ar fi vrut să se vadă măritată să-i fie inaccesibil ca urmare a acestor mizerii? Aşa ceva nu se poate accepta nici măcar ca idee. “Vreau să-mi scot din cap această stupizenie, chiar acum”, s-a înverşunat ea. “Mă culc cu el imediat, o să-l fac eu să vrea şi am să văd dacă îl mai menţin pe lista favoriţilor, sau îl exclud complet.”

Iată cum fără ca nimeni să poată anticipa, suntem martorii unei minuni. Gândurile lor secrete, nespuse, precum şi teama de a se confrunta cu adevăruri supărătoare i-au aruncat imediat pe unul în braţele celuilalt. Nu a fost iniţiativa unuia sau altuia dintre ei. Nu mai era nevoie. Era deja consens. Este greu de stabilit cine a făcut prima mişcare. Respingând orice calcul, plan, prudenţă, orice putea fi legat de prejudecăţi, raţiune sau pudoare, amândoi s-au trezit deodată îmbrăţişându-se şi sărutându-se cu o patimă pe care nimic nu o anunţa, înainte ca ea să explodeze la unison.
Bravo lor!!
Au reuşit ca în câteva secunde să ajungă goi în pat. Din acest moment nu a mai fost nevoie de nici o logică sau îndemn.
Sângele fierbinte vorbea în locul lor, şi vorbea coerent, judecând după icnetele, gemetele şi suspinele lor de satisfacţie. Într-un fel, se poate spune că atunci, în pat se auzea limba universală a unicei tehnologii biologice fără de care omenirea nu ar exista. Aceea a perpetuării vieţii pe pământ.

Doru a rămas peste noapte la Marina. A doua, a treia zi şi niciodată nu au comentat în nici un fel noaptea care a trecut; nici între ei şi nici faţă de terţe persoane. De asemenea, nu au făcut o aluzie cât de mică, fie ea şi nevinovată cu privire la aventura lor. Era totuşi o performanţă rară ca doi tineri de calibrul lor să ajungă în pat încă din seara când s-au cunoscut.
Mulţi dintre indivizii fără lipici la sexul complementar - cărora li se potriveşte mai curând poziţia de moralişti - ar fi tentaţi să spună că cei doi s-au cam grabit. Această categorie nefericită de “puritani”, care în loc să trăiasca o viaţă adevarată aleg să o chibiţeze pe a lor, nu au nici o şansă să înţeleagă ce s-a întamplat cu Doru şi Marina.
Adevărul este că dacă nu procedau în felul în care au făcut-o, relaţia lor nu ar fi existat. Ea s-ar fi limitat la cunoştinţă de o seară şi se termina înainte de a începe. În zilele următoare, conform algoritmului modern erau înghiţiţi de multitudinea mărunţişurilor cotidiene. Astfel, încet-încet, amintirile se vor fi diluat în memorie, chipurile lor îşi vor fi pierdut conturul şi personalitatea până ajungeau întocmai ca desenele făcute cu degetul pe un geam îngheţat. Treptat, treptat, imaginile ar fi început să se topească, să se deformeze dispărând, ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

La începutul relaţiei lor, ori de câte ori de câte ori îşi petreceau nopţile împreună, înţelegeau să o facă altfel decât pentru a se odihni. Luptau din greu unul cu altul, şi totul li se părea un vis. Doru era un tip puternic, iar Marina odată ajunsă în pat, întra în elementul ei, ca o sirenă sau ca peştele în apă. De multe ori, înainte de a o cunoaşte, Doru cucerit de farmecul poveştilor cu sirene, femei fabuloase care au deturnat imaginaţia atâtor generaţii de visători şi-a pus întrebarea.
“Ce este o sirenă? O femeie cu coadă de peşte sau un peşte special cu cap şi corp de femeie? Poate fi funcţională o astfel de combinaţie? Unde se termină femeia şi unde începe peştele?” Aşa se comporta Marina în pat. El nu a aflat niciodată când şi de unde începea fiorul transmis de ea şi cum şi când se va termina. Era ceva fără început şi fără sfârşit.
În tot acest timp el, sponsorizat de tehnica ei, survola teritorii necunoscute până atunci şi plutea ca ameţit, suspendat între vis şi realitate, între cer şi pământ.
Marina era o surpriză de sorginte nepământeană care în momentele lor de intimitate se transforma pe nesimţite în zeiţa dragostei; o femeie unică, a cărei măsură adevărată a valorii numai acolo şi numai atunci o puteai cunoaşte. Fără să fie un crai, el mai avusese relaţii amoroase, să zicem cu destule femei, dar ce se întâmpla cu Marina era cu totul altceva. Ea îl înnebunea de fiecare dată, era mereu nouă şi trăia atât de intens momentele lor de intimitate, de parcă ar fi ultimele ei clipe de viaţă.
Atingerile, mângâierile şi senzaţiile transmise de ea îl electrizau, dar îl şi umileau mai cu seamă că el, un simplu muritor, un om, nu putea, nu avea cum să i le întoarcă la fel de înfocate. Ea stăpânea întregul lui univers şi ţesea o vrajă ce părea că nu poate fi adevarată. Şi totuşi era, era mai adevarată decât tot ce ştia el despre amor. Era arta seducţiei dusă până la prefecţiune şi dincolo de ea.
Doru, sclavul acestei puteri împotriva căreia nu îşi putea închipui că ar putea lupta cineva, oricine ar fi fost acela, se amăgea ascultându-i vocalizele la festinul dragostei. La auzul lor, suspicinile lui că ea s-ar preface numai ca el să se simtă mândru de virilitatea lui dispăreau. Gândea că ar fi imposibil ca o persoană să se prefacă într-atat, încât nu numai să îşi înşele partenerul, dar să se şi păcălească singură.
La rândul ei, Marina s-a lasat antrenată o bună perioadă de timp în jocul lor frumos cu amoraşi rozalii şi fără griji, a pierdut din vedere intenţiile ei iniţiale. Minimalizând perfidia timpului - un călător capricios care nu se întoarce niciodată înapoi - ea şi-a trădat nu numai planurile pe care le-a ascuns într-un ungher al conştiinţei, dar s-a aruncat cu ochii închişi în această aventură în care alături de trupul ei miraculos şi-a luat ca tovaraşă de drum, adormita ei luciditate.
Nu se mai gândea la ţinta urmărită din prima seară când l-a cunoscut pe Doru. Şi o astfel de ţintă nu era o noutate, era destul de veche. Era data încă din timpurile în care femeile frumoase şi deştepte, dotate cu papuci pe masură, învăţau la şcoala vieţii cum să îi ţină pe bieţii lor soţi sub aceste încălţari de casă, moi şi plăcute la purtat.
În filozofia Marinei, aşa trebuia să se întâmple mereu. Femeia, după ce îşi punea la lucru mintea şi trupul talentat, alcătuit special pentru a ieşi mereu învingatoare în lupta inegală dusă de veacuri între sexe, putea obţine tot ce vroia. După ce se folosea incorect de acest avantaj natural şi victima era zăpăcită complet, trebuia anesteziată şi transformată într-un soţ robot pe care să îl învârtă după degete. Soţului, teoretic capul familiei, era de la sine înţeles că femeia devenită între timp nevastă, îi lăsa ca o mare concesie rolul de furnizor, adică sursa ei legală de lux şi trai bun.

În primele săptămâni după prima lor noapte, erau mereu nervoşi la serviciu; pentru ei zilele treceau într-un singur sens, pline de o lungă aşteptare. Timpul se scurgea prea încet şi îşi ascundeau cu greu nerăbdarea de care erau cuprinşi în perspectiva venirii serii. Ea aducea odată cu răcoarea şi parfumul ei, izbăvirea prelungitei stări de frustrare din timpul zilei. Seara de vară, călduţă şi parfumată reuşea să schimbe o zi plictisitoare într-o dulce fericire domestică. Magia începea întotdeauna după căderea nopţii.
Programul lor era permanent acelaşi şi parcurgea invariabil aceleaşi etape: întâlnirea de seară, duşul, o cină frugală, urmată de o noapte fierbinte în doi. Se iubeau cu înverşunare, făceau un amor disperat, dezordonat urmat de câteva ore de somn. Dormeau cu grijă de parcă a doua zi devreme trebuiau să plece într-o călătorie. Când unul sau altul din ei se trezea, îl provoca pe celălalt. Nu au ţinut niciodată seama de oră. Întotdeauna exista un ceas care ticăia pe undeva, dar ei nici nu se uitau la el. Îl programau numai să îi trezească dimineaţa. Zbârnâitul soneriei lui era ca goarna apocalipsei. Îi îngrozea şi abia când el îşi termina ingrata misiune, realizau că iarăşi au dormit prea puţin. Spre deosebire de ziua în care s-au cunoscut, când au exagerat conversând, nu îşi vorbeau prea mult şi nici nu simţeau nevoia să o facă. Li se părea că a se lipi unul de altul, a se atinge în diferite feluri - era modul cel mai plăcut de a privi scurgerea nisipului din clepsidră.
Doru şi Marina păreau mai preocupaţi de intensitatea legăturii lor care se consuma ca un foc violent, decât de durata ei. Patima lor poate că era imprudentă, dar ei simţeau mai mult căldura ei binefăcătoare decât pârjolul care o însoţea.
O perioadă de câteva luni s-au lăsat duşi de val, fără să-şi pună întrebări despre viitor, când deodată, fără preaviz, acesta le-a bătut la uşă şi i-a trezit din amorţeală. Marina a reacţionat prima şi a încercat să pună amorul lor sub control. Convingerea ei era că elevul Doru - ucenic în arta amorului - a avut destulă recreaţie şi a venit timpul să îl bage la clasă. Nu i-a limitat niciodată accesul la ea, dimpotrivă şi-a dat toată silinţa sa fie o superamantă si credea că a reuşit. Sosise însă momentul ca el să mai şi plătească ceva. Îşi calculase preţul pe care îl voia - pe el, de soţ - dar nu ştia cum să atace încăpăţânarea lui şi să înceapă negocierea.
Întrebarea de debut îi stătea pe limbă.
- Dorule, a început ea într-o noapte când se aflau într-o pauză totală, de orice. Încotro mergem noi? Ce crezi ca se va întâmpla cu viaţa noastră?
- Nu m-am gândit la asta, şi nici nu vreau să o fac, a venit sec răspunsul lui.
- De ce răspunzi aşa? Te-am întrebat ceva general. Poţi să dezvolţi putin?
- Bine, dezvolt, a mormăit el ca o concesie. Nu ne îndreptăm încă spre nici o direcţie şi nu este rău. De ce să ne planificăm viaţa în amănunţime, să ne facem iluzii şi să nu o lăsăm pe ea să le aranjeze pe toate? Cineva, un filozof englez, Thomas Carlyle mi se pare, spunea odată; ”să nu-ţi faci niciodată iluzii, dacă vrei să nu ai deziluzii”. Ţi-am redat numai ideea, nu ţi-am spus textual pentru că noaptea am memoria în pauză.
- Îmi place, a reluat el după o scurtă pauză, mi se pare că este o filozofie a prudenţei şi asta încerc să fac. Să fiu prudent.
Dorind să accentueze ideea, să se facă mai bine înţeles, Doru a plusat ca la jocul lui Poker.
- Mai mult, pot să-ţi spun şi o părere proprie, un fel de brevet al meu despre marea greşeală pe are o facem toţi în viaţă când sperăm: “speranţa este preludiul decepţiei. Este autopăcăleala care ne place”.
Nemulţumită de răspuns, Marina a insistat îmbufnată.
- Dorule, ce răspuns este ăsta? Eu nu sunt deloc mulţumită de el. Mi se pare că pluteşte undeva, deasupra lucrurilor şi sper că nu este modul tău de a privi viaţa. Oare noi suntem în bătaia vântului? Nu avem propriile noastre opţiuni? Pe lângă că nu îmi place ideea, mi se pare o abdicare de la lupta cu viaţa şi mă mir că vine de la tine.
- Ah, ce dură eşti! Dacă nu îţi place stilul meu de înot, în voia curentului, mai mult dus de apă decât împotriva lui, te-aş ruga Măria ta, pardon Marina ta să îmi ciripeşti acum cu vocea ta cea dulce la ureche; ce punct de vedere împărtăşeşte domniţa?
Ei nu i-a plăcut direcţia frivolă pe care el o imprima discuţiei şi a hotarât să mărească presiunea asupra lui.
- Dorule, fii atent! Îmi încep a treia oară replica folosind ca prim cuvant numele tau. Ai putea să iei asta ca un avertisment; aş avea ceva motive să mă supăr. Răspunsurile tale mă fac să cred că nu mă iei în serios. Mai bine mă prefac că nu am auzit nimic din ce ai spus.
- Am încurcat-o. Crezi că am spus tâmpenii şi te-am rănit? Dacă este aşa, iartă-mă, eu te iau întotdeauna în serios, şi cum aş putea să nu o fac. Te-ai uitat astăzi in oglindă? Dar ieri? Ce ai văzut în ea? Ai văzut că nu te-ai schimbat? Eşti o minune, ai tot ce îţi trebuie şi ştii totul ca să fii o amantă perfectă.
- Ce mai vrei?, a reluat el retoric. Te declar cel mai plăcut lucru care mi s-a întâmplat până acum. Numai că te rog să nu îţi încarci căpşorul cu altceva şi să fii aceeaşi nebunatică de geniu pe care o ştiu. Dacă totuşi esti nemulţumită şi vrei o poziţionare mai hotărâtă de a mea, te rog lamureşte-mă. Spune-mi în clar ce vrei să afli de la mine şi o să-ţi răspund ca la carte.
“Omul ăsta mă înebuneşte” şi-a spus în sinea ei Marina. “E prost, nu vede singur? Ce vrea, să îl cer eu de bărbat ? Aşa am ajuns? Eu vreau să mă mărit şi el îmi ţine teorii. Asta am obţinut de la el până acum. Dreptul de a asculta teorii şi frivolităţi”
- Dorule, a reluat Marina după o scurtă pauză, semn ca starea de beligeranţă dintre ei continua nestingherită. Dorule, tu nici măcar nu mă asculţi. Eu nu vreau ca viaţa mea să fie un eşec, vreau să o trăiesc din plin. Vreau să fiu o femeie împlinită, măritată şi la casa mea.
Pentru că tot o mânca limba, nu s-a lăsat până nu l-a făcut pe Doru să o privească altfel.
- Vreau copii, mai spuse ea o minciună sforăitoare care spera să dea bine şi să-i atingă o coardă sensibilă.
Biata de ea cât se înşela. Sub aparenţa unei patimi dogorâtoare Doru a văzut de multe ori în relaţiile lor fierbinţi priceperea şi participarea ei lucidă, controlată, dar a tăcut, nu i-a dat atenţie şi s-a făcut că nu înţelege. Mai ales în ultimul timp el căpătase certitudinea că nu este iubit, ci mai degrabă urmărit cu un scop precis. Şi pentru a-şi atinge ţelurile Marina făcea orice, chiar şi ore suplimentare.
El a înţeles de mult ce voia ea, dar acum i-a spus-o răspicat pentru prima dată. Nu mai era o aluzie, ci aproape un ultimatum. “Ce mă fac?”, a încercat el să-şi plângă de milă. “Nu pot să o mai scald”. Căuta cu înfrigurare o soluţie care să o liniştească, dar să nu îl angajeze. Nu ar fi vrut în ruptul capului să întrerupă relaţiile cu ea. Era prea bună pentru ce-i lipsea lui, dar preţul cerut de ea - renunţarea benevola la libertatea lui - era prea mare şi nu putea să accepte schimbul.
După ce a întors pe toate feţele situaţia la care au ajuns, s-a hotarât să ia taurul de coarne. Dacă tot au început această discuţie, considerată de el ca inevitabilă, mai devreme sau mai târziu, voia ca ea să aibă şi relevanţă. Nu era sigur care va fi efectul pe care îl va avea profesiunea lui de credinţă asupra ei, dar ca să-şi crească şansa de a fi înţeles corect, va căuta să îşi aleagă cuvintele cu grijă.
- Marina, te rog, ascultă-mă cu atenţie şi după aceea vom mai putea discuta, iaraşi şi iaraşi. Nu aş vrea ca între noi să rămână lucruri nespuse care ne pot otrăvi viaţa. Sinceritatea este singura cale care ne poate salva pe amândoi dacă am luat-o pe arătură. Nu vreau să îi dăm dreptate diplomatului şi omului politic italian Machiavelli de la care a rămas până în zilele noastre expresia clasica a ipocriziei “omului îi sunt date cuvintele pentru a-şi ascunda gândurile”. Cu asta, ţi-am redat esenţa unui mod de a gândi, nu şi topica cuvintelor. Voi căuta să fiu foarte explicit - ca la carte cum ţi-am promis mai înainte, a continuat el explicaţiile supărătoare pe care era sigur că trebuia să le dea. Îmi placi foarte mult şi dacă am spus numai asta, am spus prea puţin, îmi placi mai mult decât atât. Eşti ca o rază luminoasă in viaţa mea. Până acum n-am iubit cu sufletul nici o femeie. Poate că odată o să am ocazia să îţi vorbesc despre constrângerile mele.
Deşi îşi dădea foarte bine seama că devenea dur, aproape nepoliticos, Doru a continuat.
- Nu am spus niciodată unei femei - te iubesc, şi încă nu pot să o fac. Este ceva mai presus de mine, ţine poate de prejudecăţile mele, poate de nişte idealuri greşite, dar asta este situaţia.
În timp ce vorbea se uita cu coada ochiului la ea să îi surprindă reacţiile. Marina afişa însă o figură impasibilă, mimica ei era impenetrabilă, părea de gheaţă. Sau se stăpânea foarte bine, ori era obsedată de o idee fixă şi numai la ea se gândea. Aşa a interpretat el atitudinea ei statică. Întrucât nu vedea cum ar putea să o deturneze, să o aducă mai aproape de felul lui de a judeca, uşor nelinistit şi-a dezvoltat argumentaţia.
- Tu eşti singura femeie de care m-am ataşat în mod special. S-ar putea ca ţie să nu îţi ajungă felul meu de ataşament, dar te întreb: noi ne iubim? Sincer, tu crezi ca noi ne iubim?
Intrucât ea continua să tacă, răspunsul l-a dat tot el, dar pe alt palier. Sau numai ne placem; ne place să fim împreună, ne place tot ce facem amândoi. Mie da şi sper din tot sufletul că şi ţie. Nu am trait niciodată, cu nimeni senzaţiile pe care le-am avut cu tine când facem dragoste. Nici nu am crezut pâna te-am întalnit şi mi s-a întâmplat cu tine că ele pot fi atât de intense. Dar repet întrebarea obsesivă pentru mine. Tu eşti convinsă ca noi ne iubim? Dacă îmi răspunzi sincer, amândoi vom avea de câştigat.
Ea nu s-a aşteptat la un astfel de discurs. Acum îi părea rău că l-a provocat. Simţea că a sosit clipa deciziilor mari. Nu ştia dacă este bine să-i răspundă cu sinceritate sau să încerce să câştige timp prin răspunsuri lunecoase. Atâtea planuri îşi făcuse în legatură cu el, atâtea ambiţii spulberate - era deja prea mult. Se simţea cu adevărat : încurcată, stânjenită şi neajutorată. Acum nici ea nu mai ştia cât adevăr şi câta prefăcătorie era în relaţia lor. Se tot codea să dea un răspuns, dar ştia că el trebuie spus, acum, nu mai târziu. În definitiv, se consola ea tot trebuia să se lămureasca odată. Nu are ce câştiga dacă o lungeste. Chiar dacă sorţii îi vor fi nefavorabili acum, poate cu timpul se vor schimba şi va răsări din nou soarele pe strada ei.
Puţin remontată de acest ultim gând, Marina a început să contraatace la baionetă.
- Dorule, ca un făcut în seara asta, nu era capabilă să înceapă altfel discutia cu el. Dorule, ce îmi spui tu mă sperie şi mă îngrozeşte. Vrei sa pui punct legăturii noastre şi nu ştii cum să o faci? Oare te-ai săturat de mine? Te-ai îmbolnăvit cumva?
- Nu dragă Marina, i-a tăiat el imediat macaroana. Cred că nu ne potrivim atât de mult încât să ne căsătorim. Tu asta vrei, să te măriţi neapărat, iar eu sunt primul pe listă, cel mai în primejdie să devin soţul tau. Aminteşte-ţi te rog că ţi-am spus din prima clipă în care m-am prezentat - că nu sunt încă pregătit să mă însor, nu sunt în stare să o fac, cel puţin nu acum.
Ajuns cu destăinuirile până aici, a făcut o pauză pentru respiraţie, dar de fapt pauza a fost luată intenţionat, pentru gândire. Ştia că ei îi vine foarte greu să accepte şi să digere până la capăt ce voia el să îi spună, dar trebuia tăiat în carne vie dacă voia ca lucrurile să devină limpezi în relaţia lor.
- Am crezut că ai înţeles bine - a reluat el supliciul - şi dacă în condiţia dată ai acceptat să ai o legătură cu mine, eu îţi mulţumesc. Repet, ai fost, eşti şi încă poţi să fii femeia ideală pentru mine, dar nu şi nevasta potrivită.
- Dorule, dar eu te iubesc, a strigat Marina într-un acces de furie, după care şi-a dat seama că a exagerat şi a lăsat-o mai moale. Cel puţin aşa cred.
- Da Marina, ai făcut o obsesie din ideea de a te mărita cu mine şi de aici şi impresia că mă iubeşti, dar nici tu nu eşti sigură de asta.
El s-a oprit puţin, pentru ultima oară înainte de a împinge sinceritatea către limita în care ea devine greu de acceptat. Pentru unele persoane mai ambiţioase chiar imposibil.
- De fapt, lipsa iubirii este unul din puţinele lucruri care ne fac să fim incompatibili, să nu ne potrivim. Avem viziuni mult prea diferite despre viaţă şi ce anume aşteptăm de la ea. Amorul este bun, minunat, superb dar nu este totul. Este numai o parte din iubire şi nu cea mai mare. Pentru mine căsătoria nu este o încercare, este un angajament pe viaţă. Este dovada supremă de încredere între două fiinţe umane, între două universuri.
Pe măsură ce se descărca de adevărurile lui ţinute până atunci ascunse într-un ungher, ferite de ochii lumii, se simţea tot mai mândru de el, de puterea lui de a se detaşa de laşitatea ascunsă a compromisului.
- Iubirea fizică, numită mai nou peiorativ şi dezgustător sex, nu este chiar stâlpul căsnicei, şi nici măcar simbolul ei. Ceea ce face ca o casnicie să fie adevarată este responsabilitatea de a avea copii. Paradoxal, această responsabilitate este tot rezultatul iubirii fizice, dar nu privită ca un scop în sine, ci ca un mijloc de a avea urmaşi, de a fi propria noastră proiecţie in viitor.
Nestăvilit şi descătuşat de falsa conceptie privind relaţiile dintre soţi, refulată în el atâta vreme, Doru şi-a continuat fără milă devastatorul discurs.
- Un bărbat care îşi iubeşte soţia, în momentele lor cele mai fierbinţi, cele mai tandre nu poate susţine că face sex cu ea. El o iubeşte la modul acela sublim şi ea îi răspunde la fel. Nimic nu pare a fi şi nici nu este în afara normalului. De aceea, chiar dacă unuia dintre ei i se pare într-o zi ca fitilul lămpii care este simbolul atracţiei fizice începe să pâlpâie, nu se îngrijorează. Soţii adevăraţi se vor simţi în continuare la fel de uniţi ca întotdeauna.
Rătăcit pe cărările lipsei de menajamente el i-a aplicat lovitura de graţie prin care a năruit definitiv speranţele Marinei - câte mai rămăseseră - într-o căsătorie devenită imposibilă.
- Nimeni şi nimic nu poate distruge ceea cei doi soţi - un adevărat cuplu - pot construi în timp: nici vârsta, nici boala şi nici moartea.
Sufocat de propria lui logică şi mirat de corectitudinea cu care a reuşit să traducă în cuvinte simţămitele lui cele mai intime, a conchis:
- Mă opresc aici, deoarece m-am lansat în nişte teorii pe care nu eşti pregătită să le asculţi, sau nu te interesează.
În timp ce Marina îl asculta împietrită, fără să reacţioneze în nici un fel, el a mai adaugat.
- Mă întorc acum la ce se întâmplă cu noi. Mie mi-ar pare foarte rău dacă după discuţia asta destul de neplacută, tu ai dori să pui punct relaţiei noastre.
Ea continua să tacă. Intuia exact dezastrul în care graba şi lipsa ei de tact aruncase relaţia lor. Tăcerea ei, de dincolo de lume, începuse să îl pună serios pe gânduri, aşa că hotarât, jucând rolul fatalităţii - fie ce o fi - a aruncat o utimă grenadă în grădina ei.
- Aştept decizia ta şi dacă tu spui halt, mă opresc şi nu te mai deranjez. Dacă vei hotarî aşa, tot ce pot să îţi mai ofer este un premiu de consolare - mărturisirea mea finală; m-ai otrăvit şi m-ai făcut dependent de tine, m-ai îmbolnăvit de plăcere de fiecare dată şi mi-ai deschis orizontul unor senzaţii neştiute de mine cu pasiunea, priceperea şi arta ta de a face dragoste. Pentru tot ce ai însemnat tu pentru mine, nu o să te uit toată viaţa.
După ce a ascultat ultima parte a celor spuse de Doru, îngândurată şi deprimată Marina a ajuns în sfârşit să înţeleagă că a pierdut definitiv marea ei bătălie cu Doru, încercarea de a se căsători cu el şi resemnată i-a raspuns.
- Dorule, Doruleţ, Doruleţule, a ieşit ea din muţenie. Se pare că deşi simţim fizic la fel, vreau să-ţi confirm că avem multe puncte comune în care suntem compatibili cum spui tu; suntem nesăţioşi, ne săturăm greu de amor sau nu ne ajunge niciodată, dar gândim diferit, mult prea diferit. Eu zic să ne oprim deocamdată aici. După ce vor trece zile, să zicem luni, poate ani, putem sa reluăm această discuţie şi să vedem dacă mai putem face ceva, să salvăm măcar puţin din ceea ce eu începusem să cred că este “forever”.
- O.K. draga mea, a spus el ca un fel de încheiere. Eu am să plec, dar îţi promit să fiu întotdeauna lângă tine când vei avea nevoie de ceva. Oricând vrei, putem sta de vorbă liniştiţi ca doi vechi combatanţi în bătălia unui amor eşuat. Căliţi, dar niciodată vindecaţi, participanţi la un razboi în care nu sunt învingatori, ci întotdeauna numai învinşi.
Cu infinită părere de rău pentru sfârşitul previzibil al relaţiei lor şi convins că pierderea ei îl va costa, Doru a mai adăugat o frază care îi reflecta starea de spirit.
- Timpul poate ameliora unele suferinţe, dar pe cele din amor niciodată, pentru că el provoacă o boală fără leac.
Despărţirea lor find iminentă, putea cel mult să aibă o ieşire decentă din scenă.
- Îţi mulţumesc pentru tot şi nu găsesc cuvintele potrivite să-ţi spun cât de răuî imi pare că s-a terminat aşa, deodată. La revedere, pe curând.
- La revedere fostul meu iubit căzut în lupta nobila pentru apărarea puritaţii iubirii. Mi-a plăcut să fiu cu tine şi o să-mi fie foarte greu la început fără să te ştiu lângă mine. Am o rugăminte de final. Pentru că sunt totuşi femeie şi deci mai slabă prin definiţie, nu pot să pun punct chiar aşa unei relaţii. Dacă am să te rog ca din când în când să îmi faci o vizită de protocol, fără obligaţii, îmi promiţi ca ai să vii?
- Desigur Marina, ori de câte ori mă chemi, am să vin.
Cei doi, Doru şi Marina s-au strâns în braţe prieteneşte - fără fiorul cunoscut - s-au bătut cu palma pe spate şi s-au pupat pe obraz de trei ori ca doi pravoslavnici ruşi îmbătrâniţi de secole, cu lacrimile stând să explodeze în colţul ochilor.
În clipa următoare Marina s-a zbătut, s-a smuls din braţele lui şi a fugit în casă fără să mai spună un cuvânt. El a rămas singur şi nehotărât în faţa uşii ei; la uşa unde a bătut de atâtea ori cu emoţia unui licean care merge la întâlnirea de taină cu doamna profesoară de amor, cea mai bună profesoară din liceu.
S-a uitat în dreapta, apoi în stanga de parcă ar fi pierdut ceva pe care nu ştia dacă îl va mai regăsi vreodată.
După câteva minute s-a urcat în maşină şi a plecat.

Aşa s-a sfârşit un amor nebun, cum a şi început; din senin. Vâlvătaia pasiunii a fost prea mare şi a pârjolit fără milă orice pornire spre iubire.
În urma incendiului a rămas numai cenuşa regretului. Doar atât.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sustin campania

Stats

Persoane interesate

Vizitatori

cc