Photobucket

Date despre autor

Sunt un scriitor ce-şi propune să evadeze măcar pentru câteva clipe împreună cu cititorii săi din universul în care ne-am învăţat să trăim.

Pentru ca la întoarcerea din călătoria imaginară să nu fim decepţionaţi, trebuie să impunem reapariţia în lumea noastră, a tuturor, a bunului simţ, a culturii, politeţei şi respectului faţă de interlocutor. Omenirea, în ansamblul ei, trebuie să se întoarcă la valorile morale. Dacă efortul presupune şi existenţa unei doze de romantism, ei bine atunci să fim şi puţin romantici. Reîntoarcerea la aceste însuşiri care definesc fiinţa umană nu se poate face fără iubire.

IUBIREA este universală, dar ea se dobândeşte diferit; la unii apare după lungi şi obositoare încercări, pe alţii îi caută ea şi este suficient ca norocosul să deschidă braţele, să o primească şi să o păstreze, fericit de atingerea şi îmbrăţişarea ei. Unii o pot simţi ca o adiere caldă, o blândă mângâiere. Alţii o simt puternic, fierbinte şi aspră; poate să le schimbe viaţa, iar în cazuri extreme, îi poate distruge. Oriunde şi oricând, iubirea este prezentă şi inevitabilă.

Cine nu a ajuns să o cunoască, înseamnă că şi-a irosit viaţa de pomană, pentru că viaţa trăită de unul singur trece ca un val, fără urmări. Dacă nu aţi cunoscut iubirea până acum, nu disperaţi, căutaţi-o şi o veţi găsi sau va veni ea să vă caute. Ea este infinită în timp şi spaţiu şi nimeni din cei care o doresc şi o aşteaptă nu va fi lipsit de ea. Atingerea ei trebuie făcută însă cu respect, ca să dureze o viaţă.

Avem înca timp cu toţii. Nu există vârstă biologică mai mult sau mai puţin potrivită pentru manifestarea ei.

Credeţi-mă! Aveţi încredere în ea şi veţi fi fericiţi.

Iubire, numele tău adevărat este nemărginirea!



Bradu Florin.

25 februarie 2010

Capitolul XV. O nouă iubire la orizont.

Moto: Eternul feminin. (Goethe/Faust)


Magda nu cocheta cu postura de văduvă neconsolată pentru că Doru o părăsise şi o preferase pe Clara în locul ei. Dimpotrivă, era hotărâtă să-şi croiască singură drumul către fericire. Era convinsă că pentru asta trebuie să îşi schimbe radical strategia în legătură cu răul necesar care, în opinia ei: au fost, sunt şi vor fi mereu bărbaţii, un sex alcătuit din nişte fiinţe vorbitoare, în opinia ei uşor de stăpânit, dar greu de înţeles.
Întâlnirea cu Ionuţ i-a adus o serie de avantaje pe care le-a notat şcolăreşte.
1. A reuşit să o distragă de la obsesia ei amoroasă şi a ajutat-o să înţeleagă că lumea bărbaţilor nu se limitează la Doru Dragu.
2. I-a redat încrederea în şansele iubirii. Ochii inteligenţi şi tandri ai lui Ionuţ i-au trezit interesul şi l-au recomandat ca una din soluţiile pe care să le încerce pentru a-şi şterge din proprii ei ochi imaginea de femeie părăsită după ce ţinta ei în amor şi-a schimbat direcţia.
3. I-a trezit apetitul şi curiozitatea de a trăi intens, la limita dintre fericire şi dezastru.

După multă chibzuinţă care i-a pus nenumărate probleme de logică, Magda a stabilit cu precizie procedurile de urmat pentru o dezvoltare corectă, dar întotdeauna în favoarea ei a relaţiilor dintre femeie şi bărbat, ultimul fiind considerat de ea oaia neagră a sistemului solar. Deşi, până nu demult, nu recunoştea ca valabil decât un singur sex - feminin, al cărui demn reprezentant credea că este - ultimele evoluţii au convins-o să ia în considerare şi părerea unora potrivit căreia pe pământ ar coexista patru sexe, din care două principale.
Cele patru sexe ar fi: femeile, bărbaţii, homosexualii şi lesbienele. Despre ultimele două categorii nu ştia decât că homosexualii se trag din bărbaţi, iar lesbienele din femei aşa că nu o interesau şi considerându-le subsexe, le-a exclus din preocupările ei.
Pentru armonizarea fără incidente a relaţiilor dintre cele două sexe rămase în competiţie a strâns toate informaţiile la care avea acces în legătură cu tema. La ele a adăugat fragila ei experienţă şi un sistem de atitudini imaginate de ea. Toate acestea le-a grupat într-un cod denumit «Cum să procedezi cu bărbaţii».
Codul, de fapt un manual de bune practici era împărţit în două capitole mari.
A. Înainte de căsătorie
B. După căsătorie.
Din motive lesne de înţeles ea era preocupată mai mult de capitolul A.
După ce a validat acest cod, în colimatorul ei a apărut Ionuţ şi atunci a decis: lui îi va reveni onoarea să fie primul care se va confrunta cu învăţăturile lui.
Deschizând manualul, ea a citit în prima pagină;
- O femeie care se respectă trebuie să cunoască bine intenţiile potenţialului ei partener, înainte de a-şi preciza poziţia. Urmând prevederile, ea a hotărât să aştepte desfăşurarea evenimentelor ce vor fi iniţiate de Ionuţ. Conform aceloraşi proceduri, în paralel ea se străduia să afişeze o atitudine de indiferenţă care să-l descurajeze, dar nu de tot. Numai puţin, însă suficient ca el să intre în panică. În urma aplicării acestor prevederi, ofiţerul s-a găsit aproape întotdeauna într-o situaţie ingrată şi aşa cum se va vedea, uneori chiar imposibilă. El şi-ar fi descărcat repede inima şi ar fi pus la picioarele ei sentimentele lui curate dacă ea i-ar fi dat de înţeles că măcar nu l-ar lua la goană. Din acest motiv era neliniştit şi căuta permanent căile prin care se putea apropia de ea, fără să se expună riscului de mai sus. În criză de inspiraţie şi-a amintit că cel puţin teoretic, ea ar accepta o invitaţie la un spectacol. Cum nu îi cunoştea preferinţele şi prin instituiţia lui se distribuiau mai mult bilete pentru spectacole cu caracter umanitar, a luat la întâmplare două bilete. După ce le-a cumpărat s-a uitat cu mai multă atenţie la program să vadă la ce fel de spectacol o va invita pe Magda. Abia atunci a sesizat că era un concert caritabil pentru colectarea de fonduri în vederea ajutorării femeilor gravide necăsătorite. Fără să i se pară că tematica era ceva ieşit din comun, a sunat-o pe domnişoara doctor şi a invitat-o la spectacol. Cât priveşte partea a doua a serii - cina - îi va vorbi despre ea în timpul spectacolului.
Înainte de a-i da un răspuns concret la invitaţie ea a citit în pagina a doua a manualului.
Acolo scria negru pe alb:
- Nicio invitatie făcută de un bărbat nu trebuie acceptată imediat. Dacă nu se poate respinge pe loc, atunci răspunsul va fi amânat cât de mult se poate.
Urmând procedurile, sub pretextul unor încurcături în programul de gardă, l-a amânat cu răspusul pentru a doua zi. Cu răspunsul afirmativ pregătit încă din ziua anterioară, ea l-a sunat a doua zi şi i-a comunicat că acceptă invitaţia.
Şi iată-i pe cei doi la spectacol. El, mândru că este cu ea, ea ţâfnoasă sub pretextul că o deranjează tematica spectacolului. La starea ei generală, a contribuit şi faptul că în manual nu era prevăzută afişarea unei atitudini de mulţumire ca răspuns la atenţiile lui.
- Domnule Ionuţ, cum aţi putut să mă invitaţi la o asemenea temă? Îmi vine să cred că sunteţi obsedat de procedeele prin care se obţine rezultatul pentru a cărui susţinere ne-am adunat toţi aici. Şi nu numai atât. Să interpretez cumva că este o aluzie la relaţia noastră? Vă reamintesc că abia ne-am cunoscut. În orice caz eu nu am viteza dvs., sunt mult mai înceată, uneori stau pe gânduri ani intregi.
După această - putem să-i spunem, chiar apostrofare - lui nu-i mai trebuia nimic ca să se simtă ca un tânăr cavaler al secolului trecut care, în timp ce se pregătea să-şi declame prin versuri înălţătoare iubirea unei contemporane zâmbitoare, a fost împroşcat cu glodul moale şi apa murdară aruncată de roţile trăsurii ei care tocmai trecea prin o băltoacă nesemnalizată.
- Vai de mine, domnişoară doctor, departe de mine oricare din gândurile sau intenţiile care vi se pare că transpar din nenorocita de tematică. Îmi pare rău că v-am adus aici. Mai bine dădeam benevol un salariu pentru a susţine cauza femeilor înşelate în dragoste.
Bietul de el, Magda aproape că l-a asasinat cu duritatea ei. Altcineva, în locul lui s-ar fi gândit că poate frumoasei domnişoare îi lipseşte o doagă. Cu această idee în cap şi-ar fi luat jucăriile şi ar fi plecat, înainte ca virusul deosebit de periculos care părea că o stăpâneşte pe dumneaei să îl infecteze şi pe el.
Dacă într-adevăr cineva gândea astfel, atunci judecata lui era părtinitoare, el se proteja prea mult. Acel ipotetic cineva nu avea de unde să ştie că Magda era imprevizibilă. Nici că ea lupta să se elibereze de sub imperiul unei decepţii şi nu mai acţiona la întâmplare, ci organizat, pe baza învăţăturilor dintr-un manual de bune practici.
Spre lauda lui Ionuţ, băiat bun şi răbdător nici nu se gândea să se răzvrătească împotriva tiraniei verbale pe care începuse să o exercite domnişoara doctor asupra lui. Dimpotrivă, la fel ca în snoava populară, el părea că este mic şi nu ştia nimic.
Potriveala dintre situaţia lui şi tâlcul snoavei l-a făcut să zâmbească deşi nu avea niciun motiv de veselie. Ca să câştige timp şi să se încurajeze, negăsind altceva mai bun şi-a reamintit arhaica glumă în gând.
«Într-o zi, un ţăran a furat o oaie de la boier. Vechilul a aflat cine este hoţul şi împreună cu jandarmul s-a deplasat la locuinţa celui vinovat pentru a recupera paguba. Între timp, ţăranul de teamă că va fi descoperit, a înjunghiat oaia şi s-a urcat cu ea în podul casei să o tranşeze. Ajunşi la locuinţa hoţului, autorităţile nu au găsit decât un băieţel, copilul ţăranului. Firesc, ei l-au întrebat unde este tatăl lui şi dacă ştie ceva de oaie. Copilul speriat a negat tot, dar a dat un răspuns antologic.
- Eu sunt mic şi nu ştiu nimic, tata e în pod şi jupoaie oaia.»
Morala snoavei este la îndemâna tuturor. Ionuţ era la fel de neştiutor în legătură cu ce se întâmpla în relaţia lui cu Magda ca băieţelul din poveste.
Deci, înarmat cu răbdare şi pregătit pentru orice, Ionuţ căuta să împace femeia îndărătnică.
- Vă cer iertare pentru incident, nu neg că el este neplăcut şi vă rog să ieşim imediat la o cină. Vă rog mult să fţti de acord.
Magda care funcţiona atunci după principiul: una caldă, una rece - menţionat de asemenea în manual la loc de cinste - a socotit că acum este rândul uneia calde aşa că, spre uşurarea lui, a acceptat. Drept urmare, perechea în curs de constituire a părăsit spectacolul şi a plecat la un restaurant cu faima de a fi discret şi s-a instalat la una din mesele cu două locuri.
Din primele momente cei doi nefericiţi şi-au dat seama că restaurantul îşi merita faima. Era cu adevărat discret din toate punctele de vedere: al clientelei foarte subţire ca număr, al meniului unde la preţuri exorbitante se serveau mâncăruri în cantităţi atât de discrete încât aproape că nu se vedeau în farfurie, dar şi al tăcerii mormântale care domnea în restaurant.
Patronul a împins discreţia până acolo încât nici muzică nu aveau, păsămite să nu deranjeze clienţii dornici de linişte. Parcă pentru linişte vine lumea la restaurant în loc să se ducă în parc sau la pădure. Toate acestea care s-au întâmplat una după alta, l-au făcut pe Ionuţ să se neliniştească. Se pare că astăzi nu avea noroc la alegere. Era tot mai sigur că acest restaurant era a doua ratare.
Din această stare l-a scos foiala partenerei lui care se tot sucea uitându-se în dreapta şi în stânga. Nefericitul a interpetat neastâmpărul ei ca o căutare insistentă a instalaţiilor sanitare şi a chemat ospătarul pe care l-a întrebat cât se poate de discret, în spiritul localului, unde sunt toaletele.
După ce a obţinut informaţia dorită, grijuliu s-a întors către ea şi i-a spus:
- Domnişoară, iertaţi-mă cred că vreţi să ştiţi unde este toaleta. O găsiţi la capătul salonului în dreapta, mascată discret cu o draperie de catifea bej.
Mirată, ea s-a întors către el şi l-a întrebat cu o ironie pe care nu şi-a dat silinţa să o ascundă.
- De unde ştiţi dvs. că am nevoie de aşa ceva? Sunteţi cumva ghicitor sau specialist în boli renale?
Îngrozit de răspunsul ei atât de promt şi de dur, a intuit că a făcut greşeala numărul trei care de această dată purta numele agravant de gafă. În timp ce îşi căuta cuvintele pentru un răspuns care să îl ţină pe mai departe în competiţie pentru prietenia Magdei, simţea că îi lipseşte aerul.
Pentru acoperirea deficitului apărut, a deschis gura de trei ori ca un peşte pe uscat, acţiune care a dat naştere unui sunet asemănător cu un oftat sacadat şi prelungit, ca răgetul unui măgar cu surdină la bot care cerea atenţie ca şi cum ar fi spus: “Ei!, puţin respect, sunt şi eu pe aici.” În cele din urmă a reuşit să emită cu un ton sfios un răspuns inteligibil şi destul de potrivit momentului dacă ţinem seama de situaţia lui, departe de a se încadra în culoarea roz.
- Nu, domnişoară, sunt numai un ofiţer de investigaţie la poliţie plătit de stat şi sunt în timpul meu liber. Şi nu talentele mele de detectiv m-au făcut să cred asta, ci foiala dvs. care mi-a dat impresia unei nevoi care nu suportă amânare.
- Este adevărat că mă foiam, cum spuneţi dvs., dar motivul era altul. Mă uitam după o autoservire unde aş putea găsi ceva de mâncare, măcar iahnie de fasole, atât îmi este de foame. Şi mai cred că restaurantul ăsta trebuie să aducă câştig patronului, dacă ar fi să judecăm numai după consumul de apă. Eu una, ca să îmi asigur cât de cât un nivel minim de umplere al stomacului am mâncat numai apă. Din această cauză nu m-am putut opri să mă uit pe lista de preţuri şi am văzut că aici o sticlă de apă costă cât una de şampanie în altă parte.
După ce şi-a mai rotit privirea de câteva ori prin jur în speranţa că va găsi totuşi o posibilitate să-şi astâmpere foamea, a mai bătut un cui în capul bietului poliţist.
- Să fie adevărată vorba din poveste că unii ”sunt atât de săraci că nu au nici după ce să bea apă”? După ce să bea clientul apă aici? Aici apa se mănâncă, şi-a încheiat ea cu o logică ciudată intervenţia înainte de a i se consemna oficial decesul prin inaniţie.
De data asta, Ionuţ s-a înroşit la faţă. De ruşine. Trei ratări consecutive cu fata pe care voia să o cucerească era prea mult, chiar şi pentru un ofiţer de poliţie bine antrenat în faţa surprizelor neplăcute şi cu obrazul bătătorit de mârlănia contravenienţilor. Nu ştia cum să iasă din pasa neagră în care intrase. Credea că se formase o conspiraţie împotriva lui. Trebuia să rişte, dar ce să rişte şi cum să o facă? Habar nu avea de nimic. Nici nu îndrăznea să o privească de teamă că îi va râde în nas. Necăjit, vedea că nici ea nu îl ajuta şi nu se simţea responsabilă cu nimc de situaţia lui. Conform procedurilor pe care încă le aplica, Magda îi lăsa lui toată iniţiativa.
La disperare omul face multe. Ionuţ era un om şi nu unul în stare normală, era un om disperat care avea dreptul să facă şi el multe. În această logică, mania lui s-a îndreptat puţin şi asupra ei. Din superstiţie, a ajuns să considere că ea i-a atras ghinioanele de parcă era Samanta, vrăjitoarea ereditară. Drept urmare şi-a propus să o clatine puţin de pe piedestalul pe care o ridicase. Dacă el nu putea să se ridice până la nivelul ei, soluţia era simplă - să o coboare pe ea nivelul lui.
Nu mai avea ce pierde şi a luat taurul de coarne.
- Magda, a inaugurat el din proprie iniţiativa epoca vorbitului la per tu, tot ce am vrut să iasă bine în seara asta, s-a întâmplat pe dos. Poate că am vrut prea mult să fie bine şi asta nu întâmplător. Sunt convins că nu este locul şi nici momentul potrivit să îţi vorbesc în termenii pe care îi folosesc eu acum, dar te asigur că nu exagerez, nu mint şi nu vreau să te păcălesc chiar dacă seara asta ar fi şi ultima când accepţi să ieşi cu mine. De când te-am cunoscut mi-ai plăcut în toate. Am cunoscut multe fete, dar eşti prima care îmi doresc să fie prietena mea. Parcă aşa se numesc astăzi iubitele când le prezinţi. Prietene, nu iubite, cum se spunea odată. Cred că este o exprimare cam uşuratică prin care băiatul vrea să-şi restrângă responsabilităţile faţă de domnişoară şi aşa se explică şi numărul mare de rateuri de care are parte generaţia asta foarte tânără în dragoste.
Hotărât să ducă până la capăt acţiunea nesăbuită pe care o începuse într-un moment de pierdere a instinctului de conservare, a continuat să vorbească, deşi îi era clar că acest curaj îl trimite direct pe drumul către eşafod călare pe un catâr, cu spatele înainte, desculţ şi nebărbierit. Nu îndrăznesc să îţi vorbesc mai mult de teamă. Şi dacă am ajuns să îţi spun toate astea ar fi trebuit să-mi fie teamă înainte, nu acum.
Simţind că îi trebuie un final glorios prin care să încerce să iasă basma curată şi să atenueze dezastrul cauzat de graba neinspirată cu care şi-a dezvăluit sentimentele ascunse cu grijă până atunci, Ionuţ a crezut că nu ar fi rău dacă ar strecura şi nişte linguşeli la locul potrivit, ceea ce a şi făcut.
- Eşti o fată inteligentă şi înţelegi despre ce este vorba. Mă bucur că am avut curajul să vorbesc deschis şi îţi mulţumesc că m-ai ascultat fără să protestezi.
Ca un corolar al tuturor întâmplărilor din acea seară şi al comportamentului său măreţ - de care începuse să-i fie jenă - el şi-a încheiat discursul apoteotic.
- Dacă tu crezi că slăbiciunea mea pentru tine nu te deranjează, spune-mi simplu pe nume. Pentru cei apropiaţi nu sunt decât un Ionuţ comun, fără pretenţii, dar loial şi statornic. Dacă din delicateţe ai să taci, am să înţeleg la fel de bine, la fel cum mi-ai spune răspicat, domnule locotenent Ionuţ Puşcă, lasă-mă în pace că mă plictiseşti: sau ca variantă mai dură, chiar mă enervezi.
Cu aceste cuvinte, el şi-a tras fermoarul la gură hotărât să tacă până ce ea va avea o reacţie, oricare ar fi fost
Magda l-a ascultat mult mai atentă decât a ascultat vreodată un curs de medicină şi pentru prima dată în viaţa ei era emoţionată. Ar fi dat oricât ca el să nu îi bănuiască emoţia. Nimeni nu îi mai vorbise aşa. Dacă la un spectacol, eroul inamorat ar fi vorbit aşa cu eroina, la sfârşitul discursului ar fi bătut din palme. Dar de data asta era ceva real. I se întâmpla în sfârşit ei. Cineva, un bărbat inteligent, îi făcea declaraţii de dragoste în felul lui, dar tot declaraţii de iubire rămâneau. Ea aştepta de când a ieşit din adolescenţă să audă cuvintele ale căror ecouri tocmai s-au stins, însă nu şi în inima ei. Reverberaţiile lor vrăjite au continuat să se audă încă mult timp - când mai tare, când mai încet - dar numai ea le auzea.
Trecuseră câteva momente bune şi ea stătea tot cu gura încleştată. Când a terminat de gândit, a luat o hotărâre. Să arunce la gunoi manualele de proceduri şi să revină la viaţă, la viaţa la care o chema el. Figura lui de câine bătut, dar cu sclipirea credinţei în ochi o impresiona. Nu s-a mai putut stăpâni. S-a apropiat de el şi l-a mângâiat pe obraz.
- Ionuţ dragă, credinţa ta în mine te-a salvat, dar m-a salvat şi pe mine. În primul rând de cel mai mare duşman al meu. De mine însămi.
Renunţând la manualul de bune practici, ea a eliminat şi restul de proceduri din care cu ultima nu a fost de la început de acord cu toate că era subliniată.
Era o scurtă poezioară naivă, preluată din negura vremii, datând de sute de ani, pe care fetele nefericite de atunci au însăilat-o în versuri. Finalul ei era un îndemn şi un protest împotriva infidelităţii.
'' Dacă el mai îndrăzneşte după ce te păcăleşte,
pretinzând că te iubeşte, să se’apropie hoţeşte,
încercând a câta oară, să profite de fecioară,
tu zâmbeşte, dar loveşte, cât mai tare,
unde sigur că îl doare, pe cel care te doreşte ''.

Hotărât lucru, viaţa este plină de surprize. Nu demult, cu numai câteva zile în urmă ea se considera nefericită şi abandonată. Acum avea dovada că a greşit; atunci numai i se păruse. Se simţea mulţumită de tot ceea ce i s-a întâmplat în această seară. În mintea ei, se instalase o credinţă care îi dădea speranţe pentru viitor. “Nu trebuie să te grăbeşti. Puţină răbdare nu strică nimănui. Destinul le aranjează pe toate la locul lor”, şi-a spus ea ca o concluzie.
Ajunsă aici cu logica, s-a întors către el şi i s-a adresat cu un prefăcut reproş:
- Ionuţ, totuşi îmi este foame şi sete, chiar vrei să mor de inaniţie? Hai să mâncăm ceva la un restaurant ca lumea, fără fiţe. Şi neapărat să aibă muzică. În seara asta vreau să dansez….cu tine.
Aşa este Magda: impulsivă şi imprevizibilă, dar în rest fată bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sustin campania

Stats

Persoane interesate

Vizitatori

cc