Capitolul IX. Sfârşitul anchetei şi închiderea dosarului

Moto: Să moară şi capra vecinului. (Zicală populară românească)

Rezultatele analizării probei de zahăr prelevat din apartamentul Lilianei Alexandru au sosit de la laboratorul de criminalistică surprinzător de repede. Ele confirmau întocmai ipoteza poliţiştilor. Proba conţinea un drog sintetic amestecat cu zahăr în proportie de cca. 0,4 %, respectiv 0,02 grame raportat la totalul de 5 grame de zahăr brun. Analiza gaz cromatografică a confirmat că drogul descoperit este identic cu cel decelat în proba de sânge recoltat de la Doru Dragu.
Soluţia amestecării drogului cu zahăr brun a surprins prin noutate şi până când a fost descoperit, a adus o serie de avantaje traficanţilor, în special distribuitorilor. Sistemul ales de contrabandişti inducea în eroare vameşii în privinţa conţinutului real al pachetelelor cu zahăr. În acelaşi timp, dozele de drog precântărite au dus la lărgirea ariei de distribuţie cuprinzând nu numai consumatorii individuali, dar şi diverse shop-uri: baruri, cafenele, ceainării, restaurante, etc.
După o îndelungată negociere, cei doi poliţişti au ajuns la un numitor comun şi au hotărât redactarea raportului de închidere a cazului. Raportul descria amănunţit toate fazele anchetei şi se încheia cu propunerea de scoatere de sub învinuire şi de sistare a anchetării cetăţeanului Doru Dragu.
Această concluzie a fost urmarea unui şir lung de întrebări şi răspunsuri pe care cei doi anchetatori şi le-au pus unul altuia.
- Care a fost vina lui Doru Dragu, s-au întrebat ei. Imprudenţa că a condus autoturismul, deşi după spusele lui nu se simţea bine?
- Nicidecum. Doru Dragu a fost numai o unealtă a hazardului, o victimă la rândul lui, un om intoxicat cu o doză dublă de drog, administrat fără ştiinţa lui. După ce a fost intoxicat, el nu a putut discerne ce este bine şi ce este rău.
- Dar se poate spune că el a acţionat în cunoştinţă de cauză asumându-şi riscul de a conduce autovehiculul?
- Nu, el îşi pierduse luciditatea şi prin urmare a devenit temporar iresponsabil pentru faptele sale.
Separat de propriile cercetări şi concluzii, poliţiştii au beneficiat de consultanţa unor specialişti din ministerele sănătăţii şi justiţiei ale căror puncte de vedere au fost luate în considerare la elaborarea concluziei finale.
Deşi autorul accidentului a fost scos de sub incidenţa penală pentru că drogul luându-i minţile, i-a dat un fel de imunitate, el are totuşi o vină chiar dacă ea este mai mult teoretică. Autoturismul pe care îl conducea a accidentat o tânără care a respectat toate regulile impuse de societate provocându-i grave traume fizice şi morale care o vor marca o lungă perioadă de timp.
Acest accident dificil de interpretat a pus de la început numeroase probleme celor doi anchetatori care nu au găsit în analele poliţiei un caz similar.
În final, ei au hotărât că în spiritul adevărului şi al dreptăţii, trebuie să diferenţieze situaţia victimei reale de cea a şoferului drogat fără voia lui.
Pentru acest considerent Doru Dragu nu putea fi absolvit complet de vină, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult din raţiuni de ordin moral decât juridic, în raport poliţiştii au inclus propunerea sancţiunii de suspendare a permisului de conducere al inginerului Dragu pentru o perioadă de o lună de zile şi amendarea lui cu sumă maximă prevazută în Codul Rutier pentru atitudine relaxată în timpul conducerii autoturismului şi forţarea pătrunderii în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.
Au lăsat însă deschisă posibilitatea de contestare a sancţiunii în instanţă şi intactă şansa lui de a câştiga procesul la judecătorie, ei hotărând să nu se prezinte la tribunal pentru a sustine sancţiunea.
În completare, concluziile raportului au lăsat deschis şi dreptul victimei de a-l acţiona în justiţie pe autorul accidentului precum şi posibilitatea ei de a solicita daune morale şi materiale.
Mult mai dificilă li se părea a fi reconcilierea reală, de facto, dintre victimă şi autorul involuntar al accidentului. Dar societatea şi legile ei nu puteau merge mai departe în acest caz. Ea trebuia să se oprească aici. Din acest loc, începe problema lor personală. În partea finală au făcut şi alte propuneri care nu se refereau direct la cei implicaţi, ci la alţii care într-un fel sau altul au provocat accidentul sau măcar l-au favorizat, cu sau fără ştiinţă.
- Scoaterea numitei Liliana Alexandru de pe lista suspecţilor în cazul drogării inginerului Doru Dragu, ea însăşi fiind o victimă.
- Arestarea şi anchetarea numitului Ştefan Turturică şi al complicilor săi pentru: deţinere,
trafic şi consum de droguri.
Acestea au fost concluziile celor doi poliţişti şi ei erau convinşi că au acţionat corect în acest caz neobişnuit. S-au străduit să nu favorizeze sau să învinovăţească pe nedrept nicio persoană implicată, dar să propună judecarea celor cu adevărat vinovaţi.
Acum când au închis dosarul, nu puteau să nu se gândească că societatea omenească aşa cum funcţionează ea, este alcătuită şi condusă strâmb, inechitabil. Legile ei sunt redactate şi puse în aplicare de oameni oriunde în lume, dar ele nu reuşesc să restabilească niciodată egalitatea situaţiilor de după catastrofe şi nenorociri cu cele de dinaintea producerii lor.
Unii plătesc întotdeauna un preţ mai mare decât alţii, fără ca partea lor din vină socială să să fie mai mare. Aşa s-a întâmplat şi în cazul pe care tocmai l-au închis. Clara David plăteşte un tribut nespus de greu numai pentru vina că ea există. De aici vine şi imensa lor amărăciune, a neputinţei.
Iată de ce legile omeneşti trebuiesc corectate. Toţi trebuie să sprijine acest efort. Dar înainte de această supremă încercare, este nevoie de purificare şi de o inspiraţie divină.
Oameni lăsaţi singuri, nu pot să susţină acest concept pentru că tendinţa lor este să-şi perfecţioneze egoismul. Specia umană funcţionează mai mult pe principiul cămăşii mereu mai aproape de piele decât haina.
Şi românii, ca parte a acestei specii ar trebui să schimbe lozinca răzbunării şi a invidiei în cea a altruismului. Ce frumos ar fi dacă într-o zi toţii românii ar ieşi la un miting cu lozinca “Să trăiască şi capra vecinului“. Ar fi acesta un semn al însănătoşirii lor morale? Probabil că da. Să sperăm că odată şi odată o vom vedea şi pe asta.
Pentru a înţelege mai bine saltul uriaş care s-ar realiza în mentalitatea românului prin schimbarea zicalei “să moară şi capra vecinului“ în lozinca, “să trăiascş capra vecinului“, se cuvine ca în spiritul coeziunii şi concordiei naţionale să fie făcută o incursiune în filozofia ei. La originea zicalei originale a stat în mod sigur eterna sărăcie lucie a românului care, după ce că este sărac lipit pământului, ca o culme a necazului îi moare şi capra, singura lui avere, numită în popor “vaca săracului”. Necazul lui este atât de mare, încât bietul om lovit de soartă.... nu se poate alina decât dacă aceeaşi belea dă şi peste vecinul lui. De ce a apărut această zicală?
Dacă nu este o glumă bună a unui popor hâtru, cu simţul umorului dezvoltat care a supravieţuit făcând întotdeauna haz de necaz, probabil că această dorinţă a apărut în mintea prăpăstioasă a omului sărac, fie din dorinţa unei solidarităţi în sărăcie, sau mai puţin probabil din: pizmă, dorinţă de răzbunare, egoism, sau poate din toate câte puţin.
Judecând zicala în profunzimea ei, vom constata că ea nu se referă la capră, nevinovatul animal fiind numai o figură de stil. Adevărata cauză o constituie situaţia grea dintotdeauna a ţăranului român şi abrutizarea lui de necazuri şi abuzuri.
Oricum, dacă am lua de bună zicala, ea nu pare că este cel mai bun exemplu de altruism pe care îl poate da o naţie. Şi nici o urare reuşită pe care să o invidieze cineva.

După ce raportul celor doi poliţişti a fost aprobat, Doru Dragu a primit o comunicare prin care i s-au adus la cunoştinţă rezultatele oficiale ale anchetei. În timp ce citea actul care îl dezincrimina, nu îi venea să creadă - prea semăna a roman poliţist terminat cu happy-end.
Ce i s-a părut ciudat a fost că, în documentele poliţiei, într-un paragraf numele lui era însoţit de atributul “victimă”, alături de cel al doctoriţei accidentată de el. Deci el, în calitate de victimă, făcuse la rândul lui o altă victimă. Această situaţie i s-a părut neverosimilă, dar şi nedreaptă pentru Clara David.
A fost nevoie să se deplaseze la sediul poliţiei şi să stea de vorbă cu locotenentul Ionuţ Puşcă pentru a se convinge că totul este real, s-a întâmplat întocmai şi el a scăpat de urmările greu de anticipat ale unui proces penal.
Cu toate că situaţia lui nu era încă lămurită definitiv şi în funcţie de opţiunea victimei putea fi obligat la plata unor despăgubiri, era fericit. Important pentru el era faptul că fata trăia. Cu ocazia acestei întâmplări nefericite părerea lui despre Liliana s-a îmbunătăţit substanţial, chiar dacă ea a fost aceea care i-a dat să bea cafeaua otrăvită. Mai mult chiar, a dat uitării strădaniile ei de a-l bloca într-un mariaj de care el se ferea. Abia acum, după ce a citit pasajul din raportul poliţiei în ce o privea, a înţeles atitudinea ei din ziua accidentului când la plecare, spre deosebire de comportamentul obişnuit, nu a insistat să mai rămână. Ea consumase droguri din neştiinţă cot la cot cu el şi începuse să-i simtă efectele nenorocite.
Oficial vina pentru producerea accidentului a căzut în responsabilitatea lui Ştefan Turturică. Acesta, împreună cu toată reţeaua traficanţilor de droguri din care face parte a fost arestat şi se afla sub anchetă. Raportul a mai produs unele schimbări în ce o priveşte pe Liliana. L-a scos definitiv din viaţa ei pe play-boy- ul Ştefan, aşa cum voia să o şi facă singură, chiar înainte de a afla cu ce se îndeletniceşte. Salvarea Clarei îi apărea lui Doru ca lucrul cel mai important şi asta era sursa fericirii pe care o simţea. Un adevărat miracol se întâmplase iar în faţa lui păleau toate. La vârsta lui ştia deja că lumea şi societatea omenească în general sunt prost croite de la bun început. Şi viaţa la fel.
Dacă orice neghiob poate distruge o viaţă, o mie de vieţi sau omenirea întreagă - conştiinţa trează a lumii s-a văzut nevoită să-ţi pună o întrebare.
- Cine poate înlocui o viaţă, măcar o singură viaţă? Dacă poate cineva, atunci să ridice mâna şi să spuna: Eu.
Tăcerea grea a fost răspunsul. În faţa ei, conştiinţa lumii vii a repetat întrebarea.
- Cine crede că poate înlocui o viaţă, măcar o singură viaţă?
De data asta s-a auzit un răspuns slab şi nesigur ce părea că vine de la mari depărtări, din alte orizonturi, din altă lume. El a fost formulat ca un murmur de vocile celor trecuţi dincolo de viaţă care aşteaptau în zadar de mii de ani reînvierea.
- Nimeni, niciodată, nicicum. Nici măcar Dumnezeu nu poate sau nu o doreşte. Cel puţin până acum nu a făcut-o, cu excepţia unei istorii de familie şi atunci din raţiuni superioare, fenomenul nu s-a mai întâmplat vreodată.