Capitolul XVII. Urmările anunţului buclucaş. Marea şi mica publicitate.

Moto: Trebuie memorie bună după ce ai minţit (Corneille/La menteur)


Uneori mica publicitate este băgată pe nedrept în aceeaşi oală cu marea publicitate, a apreciat Magda când s-a hotărât să dea acel faimos anunţ. Cunoscând ostilitatea şi aprehensiunea cetăţenilor faţă de reclame, ea şi-a zis că se cuvine ca reputaţia micii publicităţi să fie reabilitată.
Între cele două tipuri de publicitate există mari diferenţe care fac din marea publicitate o nesuferită, în timp ce sora ei, încă minoră - mica publicitate - să fie un sfios şi util ajutor în realizarea unor nevoi materiale sau de comunicare cotidiene între cetăţeni. Fără să se absolutizeze, spre deosebire de marea publicitate, cea mică are ca iniţiatori de cele mai multe ori persoane fizice.
De aceea, mica publicitate este în primul rând strigătul unor cetăţeni care vor să-şi rezolve problemele pe care le au, cu cheltuieli cât mai mici. Uneori, mica publicitate găzduieşte anunţuri care urmăresc plasarea de mărfuri şi atunci ele se referă atât la vânzarea cu amănuntul, cât şi la vânzări en-gross ce interesează deopotrivă ofertanţii, cât şi posibilii cumpărători. Caracteristica acestei forme de publicitate este că la ea participă numai cei interesaţi. Aceştia negociază direct toate condiţiile tranzacţiei şi ea se termină - dacă părţile se înţeleg cu transferul mărfurilor.
În general, la mica publicitate apar mai toate anunţurile care privesc: aniversări, matrimoniale, divorţuri, decese, vânzări de terenuri şi locuinţe, oferte de serviciu, pierderi, etc. Prin marea publicitate se face reclamă - obicei care a fost poreclit încă de la începuturile lui că ar fi sufletul comerţului.
Nu se cunoaşte cu precizie când a apărut marea publicitatea şi, din păcate, nici cine a fost inventatorul ei. Din această cauză astăzi oamenii nu au pe cine da vina pentru marea năpastă căzută pe capul lor. Se ştie însă când va dispare. Fenomenul se va produce în momentul în care cetăţenii şi cetăţencele lumii vor depăşi faza de dependenţă faţă de cumpărături - ocupaţie cunoscută pe plan mondial sub denumirea de shopping - şi vor reveni la statutul lor de oameni liberi să-şi cheltuiască banii cum vor, nu cum sunt sfătuiţi prin toate canalele de informare de cei interesaţi.
Chiar dacă momentul naşterii publicităţii este undeva în ceaţă, este sigur că apariţia ei s-a produs într-o perioadă dificilă pentru producători - când aceştia, în expansiune, căutau noi posibilităţi de desfacere. Mai târziu, comercianţii au preluat beneficiul reclamelor şi le-au impins până la o limită periculoasă pentru însuşi spiritul de concurenţă.
Într-o ţară cum este cea în care trăiesc eroii romanului - care a avut un regim politic totalitar şi a fost practic virgină în privinţa practicării reclamelor - după un fel de revoluţie, s-a schimbat şi atitudinea faţă de modul de a face comerţ. Toţi cioflingarii analfabeţi care au cumpărat o tarabă şi s-au autointitulat comercianţi, au ajuns să respingă aprovizionarea micului lor negoţ cu orice produs care nu a apărut într-o reclamă la televizor. Astfel, au sucombat multe iniţiative ale unor întreprinzători locali care, deşi produceau mărfuri al căror raport calitate/preţ se situa peste nivelul celor importate, nu au putut să îşi susţină afacerea din cauza imposibilităţii de a suporta costul reclamelor la televizor. În locul lor s-au instalat “importatorii” care şi-au început afacerile prin colectarea tuturor gunoaielor lumii pe care le-au pus în galantare la preţuri uluitoare. Ei s-au îmbogăţit, iar în mod firesc, populaţia a sărăcit.
Mai târziu, piaţa a intrat pe mâna marilor companii internaţionale pentru care plata reclamelor nu a fost o problemă. Şi ştiti de ce? Pentru că tot cumpărătorii, victimele agasate al reclamelor fără sfârşit, fără sare şi piper sunt cei care le plătesc, costul lor fiind inclus în preţul de pe raft.
Cui îi place umorul de culoare închisă spre negru, nu are decât să urmărească publicitatea. Procedând astfel, va avea parte de senzaţii tari şi va deveni expert în îngurgitarea cu calm a exagerărilor şi minciunilor în care nu cred nici de cei care le inventează. Ar fi suficient un singur exemplu care să probeze nu numai spiritul “inventiv”, dar şi totalul dezinteres privind informarea corectă a cumpărătorilor.
El demonstrează că unicul scop urmărit prin reclame este că cei care le promovează să controleze buzunarele cumpărătorilor şi nicidecum să ajute cetăţenii în alegerea mărfurilor de care au nevoie.
Iată-l, citiţi-l şi cruciţi-vă!
“Spre deosebire de produsele obişnuite, acesta este şi are…şi dă-i, şi dă-i, … înşirând calităţi pe care în alte reclame le găseţti la concurenţă.”
Cineva înarmat cu răbdarea să urmărească calupurile de reclame - altă expresie nepotrivită cu sensul atribuit în vorbirea curentă după explicaţiile date de MDE - va observa că de fapt toate mărfurile trec succesiv, aleatoriu, funcţie de marca pentru care se face reclamă, prin categoria de produse obişnuite. Acum unul, peste câteva minute altul, la un post TV unul, la alt post altul…ş.a.m.d. Astfel, fiecare produs devine la un interval scurt de timp, din cel mai bun - unul obişnuit şi viceversa.

Acestea erau reflecţiile Magdei în aşteptarea urmărilor la anunţul dat de ea la mica publicitate.
În prima duminică în care începea aventura anunţului ea, deghizată cu ochelari negri, pălărie de soare şi un şal misterios care îi acoperea partea de jos a feţei, s-a deplasat la cofetăria Crizantema. Ce a văzut acolo i-a depăşit orice imaginaţie. Zeci de tineri în cămăşi albe cu mânecă scurtă şi cravate bleumarin mişunau prin faţa cofetăriei. Cei mai curajoşi intraseră înăuntru şi consumau deja diferite produse; pateuri, prăjituri, alune, băuturi răcoritoare, tot ce constituia marfă specifică localului.
Patronii cofetăriei, bucuroşi de clientela neaşteptată, dar şi speriaţi de epuizarea rapidă a stocurilor, nu ştiau cărui fapt le datorează această nemaipomenită afluenţă. Să fie un meci de fotbal în vecinătate sau un miting, ori sunt membrii unei secte necunoscute care au ales ca punct de întâlnire cofetăria lor - judecând după cum sunt îmbrăcaţi, toţi la fel?
După un timp, o fată fâşneaţă care servea clienţii, cu un spirit de observaţie mai dezvoltat a văzut că mulţi ţineau în mână un ziar. A cerut permisiunea unuia din ei să îl răsfoiască şi dintr-o privire a văzut şi citit anunţul cu pricina. Şi-a informat patronii care au hotărât să facă imediat o libaţie şi să trimită la biserică un pomelnic pentru viii în care se rugau pentru sănătatea celui care a fixat ca punct de întâlnire localul lor.
Magda, privea întreg spectacolul oferit de dorinţa oamenilor de chilipir, chiar şi în dragoste şi nu îi venea să creadă.
Urmările unui anunţ făcut în glumă într-un moment de derută au surprins-o şi, îngrozită de numărul mare al celor veniţi, a renunţat să se mai ducă în zilele următoare. Acum nu mai era interesată de acest joc al alegerii unui candidat pentru inima ei. Credea că găsise ce căuta în persoana mult prea simpaticului, a omului care îi inspira încredere, a timidului şi inteligentului personaj - în viaţa de toate zilele detectivul de investigaţie la poliţie, Ionuţ Puşcă.

Cu toată această perspectivă, privilegiul de a o vedea pe domnişoara doctor dezlănţuită în capriciile ei, precum şi păţaniile ofiţerului inamorat nu va dispare încă, iar prezenţa lor în mintea autorului va rămâne ca o invitaţie pentru noi aventuri.
Este greu de imaginat imensa coadă care se forma în zilele anunţate pentru prezentare. Numărul amatorilor de acces la un amor nesperat cu o fată frumoasă şi neştiutoare - care în disperare de cauză apelase la mica publicitate pentru a-şi găsi perechea - era atât de mare că nu putea fi urmărit de o singură persoană dacă ea mai avea şi altceva de făcut.
Trebuia să fie angajat cineva special, cu o memorie de elefant pentru a ţine evidenţa celor care s-au prezentat la anunţul făcut de ea. Vestea a circulat cu rapiditate din gură în gură şi în scurt timp au apărut şi fetele. Ele vedeau în marea de aspiranţi la graţiile unei amoreze ipotetice, un loc ideal pentru pescuit. Drept urmare, numărul lor a crescut treptat şi în scurt timp l-a egalat pe cel al bărbaţilor care au răspuns prezent la solicitarea misterioasă şi plină de făgăduinţe din ziar.
Afacerea a prosperat şi mirosind succesul, multe fete blonde natural sau devenite blonde prin vopsirea părului se tot fâţâiau în zilele stabilite pe la cofetărie lăsând să se înţeleagă pentru cine era dispus să le creadă - în general tineri proşti sau uşor de prostit - că ele ar fi autoarele anunţului.
Confuzia întreţinută de grupul de fete pline de iniţiativă şi de patronii cofetăriei a făcut ca în scurt timp să se uite ce anume a generat această isterie şi localul a devenit un punct de atracţie menţionat în hărţile turistice ale oraşului ca punct de întâlnire al îndrăgostiţilor. Patronii cofetăriei Crizantema şi-au dat seama că norocul se coborâse asupra lor cu harzobul din cer. Ei s-au îmbogăţit rapid şi au perfecţionat sistemul, introducând rezervări la mese cu cca o lună de zile înainte.
Mai târziu, cofetăria a căpătat faima de ultima speranţă în găsirea perechii ideale şi a devenit punctul de întâlnire al celor fără noroc în dragoste.

Totul are o finalitate. Gluma bună şi curiozitatea bolnăvicioasă manifestată de Magda, adevărata autoare a boom-ului cofetăriei s-a materializat şi în alte direcţii. S-au înregistrat un număr record de căsătorii – 1.428 - într-o perioadă de patru luni şi ca rezultat a fost consemnată o creştere demografică semnificativă - un număr de 2.548 copii.
Întâmplarea de mai sus justifică încă o dată adevărul unei expresiei populare: unde dai şi unde crapă!