Capitolul XXI. Gustul bun, dulce-acrişor al merelor coapte.

Moto: Iubirea! Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el.
(Michelangelo Buonarotti)

În seara dinaintea zilei hotărâtă pentru căsătorie, Clara a adormit foarte greu, s-ar putea spune că nici nu a avut parte de somnul odihnitor al oamenilor tineri, ci mai degrabă s-a zvârcolit în pat surescitată de însemnătatea şi solemnitatea momentului ce se va produce în viaţa ei. Îşi va uni destinul cu al lui Doru, Făt-Frumos-ul din povestea vieţii ei.
Deşi s-au cunoscut în condiţii de duritate extremă, soarta lor i-a adus împreună şi acum îi unea pe vecie prin taina căsătoriei. Era agitată şi emoţionată. Ştia că toată viaţa ei se concentra în evenimentul care va avea loc în dimineaţa următoare.
Într-un târziu, a aţipit preţ de câteva zeci de minute şi a avut un vis frumos. Pentru a treia oară trăia şi retrăia acelaşi vis. Se afla tot în acea grădină minunată şi misterioasă pe care o văzuse ultima oară în visele ei din perioada refacerii. De fiecare dată i se dezvăluiau tot mai multe din secretele acestei uluitoare grădini. Nefiind la prima vizită şi păşind pe locuri oarecum cunoscute, se considera o veritabilă expertă în grădini mirifice şi se plimba fără nicio constrângere, uitându-se peste tot fără mirare, stăpânită de o curiozitate emoţionată.
Cu capul în nori, la propriu, s-a trezit mergând agale în spatele a doi şerpi care se târau alene în ritmul leneş, lipsit de griji în care mergea şi ea. Ofidienii erau cufundaţi într-o discuţie de care erau foarte preocupaţi. Şarpele cel mare şi bătrân îi dădea lecţii unui şerpişor mai mic, probabil fiul lui. Grija pe care o punea în explicaţii te ducea cu gândul că îi preda ştafeta să îl înlocuiască în grădina Raiului, căci ăsta era locul în care se găsea Clara în vis.
Din discuţia lor, ea a înteles că cel bătrân se bucura că va pleca la pensie şi în sfârşit se va odihni. Nu a avut o muncă grea, dar răspunderea lui a fost mare. Timp de mai multe milenii a supravegheat livada cu merele ispită şi a trebuit să fie atent ca ele să fie consumate legal. Nu a reuşit întodeauna şi nu din vina lui. Un mare număr de braconieri de ambele sexe, folosindu-se de tot felul de şmecherii, s-au înfruptat în decursul timpului din fructele oprite. Desigur că asemenea lucruri nu se puteau întâmpla fără complicităţi din interior. Aceste cozi de topor, pe care le întâlneşti peste tot unde mişca ceva, sunt intriganţii şi ispititorii de profesie care te îndeamnă să faci lucruri nesăbuite.
Nu a fost niciodată mulţumit că în final aceşti răufăcători erau prinşi şi pedepsiţi prin tratamente termice cu smoală fierbinte. Ar fi dorit ca aceste ilegalităţi să nu se producă. Cum discuţia lor alunecase către un conţinut tehnic care o interesa, Clara foarte atentă, a reţinut în cele mai mici amănunte convorbirea dintre ei - un fel de interogatoriu cu care şarpele fiu îl chinuia pe tatăl său. Aşa a putut să o reconstituie în întregime, după ce s-a trezit din vis.
- Tătucă, când se coc merele?
- Toamna, a venit promt răspunsul şarpelui încă în funcţia de supraveghetor.
- Dar sunt şi mere de vară şi se numesc aşa după momentul în care au atins maturitatea fiziologică, l-a contrazis fără convingere şerpişorul copil.
- De acord, a recunoscut bătrânul, dar merele de vară nu sunt mere adevărate. De aceea ele nu au savoarea caracteristică şi sunt de cele mai multe ori bolnave şi pline de viermi, a răspuns şarpele înţelept, după care a continuat uşor iritat.
Se vedea de la o poştă că le antipatiza. Cum se spune, avea un dinte împotriva lor. Să fi fost vorba chiar de un dinte de şarpe? Cine ştie?
- Atunci ce fel de mere sunt potrivite pentru Clara? După câte ştiu, o să sosească aici curând. Ce să îi răspund dacă mă întreabă?, se agita neliniştit şarpele mic, elev şi urmaş.
- Fii liniştit, şerpilă. În nici un caz nu o să te întrebe pe tine.
Ca o concluzie a lecţiei pe care i-a administrat-o, şarpele tată i-a spus urmaşului său.
- Merele de toamnă şi dintre ele cele roşii, sunt singurele fructe care simbolizează păcatul originar. Chiar şi biblia le implică ca vinovate pentru comiterea lui.
După ce şi-a consultat programul de activitate zilnică, a exclamat cu surprindere.
- Acum a venit rândul Clarei să muşte din măr. Şi o va face, este pregătită, a tras el concluzia cu o nuanţă şugubeaţă în glas. Când a fost aici ultima oară îi era foame şi sete. Ea ar fi vrut să muşte dintr-un măr roşu şi suculent, dar eu am sfătuit-o să nu o facă. Merele care îi erau destinate nu erau coapte. Acum iubeşte, este pregătită şi merele ei s-au copt.
Întorcându-şi capul spre înapoi a văzut-o pe Clara şi discuţia lor a început direct, fără ca şarpele să pară surprins.
- Clara, bine că ai venit. Era şi timpul. Dacă mai întârziai, merele se răscoceau, îşi pierdeau frăgezimea şi se zbârceau. Acum au gustul cel mai bun.
- Bună ziua din nou, a răspuns Clara înclinându-şi capul în semn de respect.
Şarpele înţelept a început să râdă agitându-şi corpul filiform care se contracta şi se lungea în funcţie de ritmul cascadelor de râs care îl zguduiau.
- Ştii de ce râd? Pentru că aici timpul stă pe loc. Nu există zile şi nopţi sau anotimpuri, este în permanenţă lumină şi de aceea nu se foloseşte urarea de “bună ziua!”. Pentru a marca plăcerea unei revederi aici sunt alte obiceiuri. Cei care se bucură îşi ating frunţile.
Pentru a-i demonstra acest obicei, s-a apropiat de Clara târându-se şi şi-a ridicat treimea superioară astfel că frunţile lor să se atingă. Clara s-a simtit săgetată de această atingere imaterială şi rece care i-a provocat senzaţia de eternitate, dar contactul nu i s-a părut neplăcut. Abia acum ea şi-a amintit că îl cunoaşte bine pe şarpele bătrân, cu el discutase şi la primele ei veniri aici. Drept urmare i-a zâmbit complice, dar şarpele nu a fost impresionat şi nepăsător, şi-a continuat disertaţia începută. Se vedea clar că în afară de o lipsă de sensibilitate specifică celor cu pielea groasă şi cu sânge rece, el văzuse multe şi ştia şi mai multe.
- Nici nu poţi să ştii ce bune sunt până nu le guşti, a mai adăugat el. Acum poţi să le consumi fără sfială, de câte ori vrei să o faci: ziua şi noaptea, iarna sau vara, mereu. Vreau să îţi mai spun ceva foarte important, a continuat el. Când vei pleca înapoi pe pământ, o să găseşti la poarta raiului - în cazul când ieşi pe acolo şi nu sari pârleazul - un ghiveci uriaş cu mărul vieţii tale pe care l-am pregătit de mult pentru tine. Suflă asupra lui şi el se va miniaturiza, poţi să îl iei într-o sacoşă. După ce ajungi acasă şi îl plantezi în grădină, suflă din nou şi mărul va reveni la dimensiunile lui reale. Bine îngrijit, el va rodi toată viaţa pentru tine.
S-a mai uitat încă o dată lung la Clara, ca şi cum o vedea pentru ultima oară şi cu o vădită părere de rău, obosit de atâta conversaţie, a adăugat:
- Acum trebuie să plec şi nu ştiu dacă o să ne mai vedem vreodată. Bărbosul de care ţi-am vorbit mi-a aprobat pensionarea şi ăsta micu’ de lângă mine mă va înlocui. Înainte de a pleca, un lucru aş dori să mai ştii. Ar fi păcat să nu cunoşti mai multe decât toţi despre Rai şi istoria lui, pentru că ai fost de trei ori aici. Este un mare privilegiu, sunt foarte puţini cei care au fost o singură dată. Nimeni nu se poate lăuda că a fost de trei ori aici, cu excepţia celor sfinţi şi a îngerilor. Aceştia pot să intre şi să iasă de câte ori vor, fără vize sau aprobări, ca în spatiul Schengen.
Sprijinindu-se în baston, şarpele a făcut un ultim apel la memoria sa, din ce în ce mai precară şi arătând cu vârful cozii în direcţia în care ar fi trebuit să îi fie tâmpla, sediul înţelepciunii lui, a spus ca o concluzie:
- Ultima informaţie pe care aş vrea să ţi-o dau este că aici se cunoaşte tot ce se petrece acolo la voi, în orizontul strâmt şi neîncăpător de pe pământ. Cum şe stie, după alungarea pe pământ a cuplului Adam şi Eva, aceştia rămaşi fără supraveghere, s-au apucat să se înmulţească în neştire. Apogeul libidoului a fost atins într-o zonă a pământului numită Asia. Acolo, urmaşii celor doi s-au distrat cu jucăria inventată de Creator din distracţie, cum scrie în pergmentele şi papirusurile vechi, fără să se gândească la resurse. Nebunia lor îi va costa: hrana se va împuţina, resursele energetice se vor termina, poluarea va atinge limitele dezastrului şi clima se va deteriora. Ca şi cum toate aceastea nu ar fi deajuns, vor începe să se războiască pentru te miri ce. În final, vor muri pe capete şi nu vor încape în iad, cu toate măsurile de extindere luate de Scaraoschi, tartorul locului. Nici utilizarea purgatoriului la întrega capacitate de cazare nu va fi deajuns. În situaţia asta se aşteaptă o puternică încercare de a invada Raiul. Ca să facă faţă situaţiei create, Atotputernicul a luat măsuri de criză, astfel ca să poată fi menţinut rangul şi prestigiul destinaţiei finale pentru cei drepţi. A întărit în primul rând paza la porţile raiului antrenând sfinţi războinici şi bătăuşi cărora le-a acordat dispensă de body-guarzi. În Rai a înfiinţat multe livezi de meri, iar pe pământ i-a păcălit pe mulţi oameni făcându-i musulmani, hinduşi, evrei sau atei, astfel încât să micşoreze presiunea asupra raiului.
După aceste ultime informaţii, şarpele bătrân a considerat că şi-a încheiat misiunea şi târându-se spre locul de odihnă, i-a mai spus Clarei din mers:
- Dacă vei mai veni vreodată, întreabă de Şarpele supraveghetor cel tânăr, care răspunde de sectorul merelor destinate iubirilor statornice, spuse el indicându-l cu vârful cozii pe nepotul său.
Întrucât nimic nu îi mai oprea acum pe cei doi şerpi să plece, au dispărut imediat.

Clara s-a trezit zâmbind, mulţumită şi bucuroasă ca de o jucărie nouă, necunoscută şi nevăzută până atunci, dar sigură că va şti să o păstreze toată viaţa. O umbră plana asupra bucuriei sale, sentimentul că nu îl va mai întâlni niciodată pe acest şarpe blajin şi misterios.

Căsătoria Clarei cu Doru a avut loc într-un cadru intim la care puţinii invitaţi au fost numai prietenii apropiaţi şi rudele lor. Nu au lipsit Magda şi Ionuţ, Liliana şi Maxi, persoane care au jucat un rol important în viaţa lor.
Veselia molipsitoare nu a fost singurul virus care i-a infectat pe toţi. La scurt timp le-au urmat şi prietenii lor exemplul, şi-au întemeiat familii şi perechile Ionuţ şi Magda Puşcă, precum şi fostul taciturn devenit exuberantul Maximilian Cetate, fericit cu a lui soţie Liliana Cetate.
Acum Doru Dragu şi Clara Dragu mănâncă zilnic mere roşii din pomul dat de şarpele bătrân şi înţelept.
Le plac foarte mult şi sunt atât de fericiţi cât pot fi doi tineri care se iubesc într-un univers care li se pare perfect, din care nu lipseşte nimic şi la care nimic nu trebuie adăugat.
Să le urăm poftă bună şi viaţă lungă.
Astfel, soarta a ştiut să vindece toate rănile şi le-a dat tuturor dreptul la fericire.
Mărul primit de Clara a fost pentru toţi o binecuvântare şi aprobare pentru ceea ce unii puritani consideră că este păcat. El rodeşte şi astăzi şi a primit numele de «mărul iubirii veşnice». El este îngrijit cu dragoste de toţi prietenii familei Dragu care nu se sfiesc ca din când în când să mai culeagă nişte fructe.
Cele trei perechi de tineri se iubesc şi astăzi la fel ca la început, trăiesc în bună înţelegere şi sunt în aşteptarea urmaşilor.