Capitolul XI. Magda îşi ţine promisiunea.

Moto: Sunt om, nimic din ceea ce e omenesc nu îmi e străin. (Terentiu/Heauton
timorumenos)

După mica aventură avută cu Doru, a doua zi de dimineaţă Magda, hotărâtă să-şi respecte promisiunea, s-a îndreptat spre salonul în care era internată Clara. De cum s-au văzut, cele două prietene şi-au zâmbit cu afecţiune. Clara arăta bine pentru situaţia ei şi a avut o noapte liniştită cu un somn profund.
- Bună, cum te simţi?, a luat-o imediat în primire Magda doctoriţa, pe Clara pacienta.
- Sunt bine şi astăzi am chef de taifas. Vreau să aflu amănunte în legătură cu accidentul meu, apoi ce s-a mai întâmplat în lume, să-mi aduc agenda la zi. Am dispărut de pe ecran o perioadă de timp şi sunt în urmă cu informaţiile.
- Ţine-te tare, astăzi mi-a dat voie profesorul să stau cu tine toată ziua. Nu-i aşa că a început să îţi pară rău că trebuie să mă suporţi atât de mult?
Clara a pufnit în râs.
- Oh! şi ce rău îmi pare! Fii sigură că în momentul când mă plictisesc de tine chem infirmiera să te dea afară. Uricioaso!
- Stai să îmi trag scaunul lângă tine, să te pot privi şi auzi mai bine; ştii vorba basmului cu Scufiţa Roşie şi lupul? Fără să aşptepte un răspuns, Magda a început să-şi facă numărul.
«Întrebare: Bunico, de ce ai ochii aşa de mari?»
«Răspuns: Ca să te văd mai bine.»
«Întrebare: Dar urechile, de ce sunt aşa de mari?»
«Răspuns: Să te aud mai bine.»
- Aşa şi eu, urmând ad literam basmul, până la urmă cred că o să te mănânc, a terminat Magda remember-ul fragmentului de basm.
- Nu cred că faci o afacere bună. Sunt costelivă. Aşteaptă să mă mai întremez puţin, să fiu mai perselată. Altfel, o să-ţi rămân în gât şi o să mori sufocată devenind un caz medical greu de crezut. Parcă văd titlurile scrise cu litere imense pe prima pagină a ziarelor avide de senzaţional.
«O tânără doctoriţă antropofagă cade răpusă de propria ei lăcomie în timp ce se hrănea la micul dejun cu carnea prietenei ei.» Ha, ha, ha, hai că-i bună!
Dupa o porţie substantială de râs sănătos, Magda a schimbat macazul.
- Gata, am terminat cu gluma. Acum să vorbim despre ceva mai serios. Ce ai dori să afli mai înainte? Ceva anume, sau mă laşi pe mine să îţi fac un fel de dare de seamă după care să mă întrebi tot ce vrei?
- Bine, fă-mi tu mai întâi “informarea politică”.
- Încep. Sunt sigură că vrei să afli mai multe despre evenimetele care te-au adus aici. Până astăzi, cu toate insistenţele tale să afli mai multe, eu te-am alimentat numai cu informaţii sumare şi incomplete. Aşa a fost pricazul de la stăpânire. Acum pot să îţi spun tot ce vrei.
Clara, fericită că a scăpat de dureri, era mult mai optimistă, zâmbea întruna şi ar fi sporăvăit fără oprire.
- Vreau să ştiu tot. Spune tu ce crezi, iar eu o să cer informaţii suplimentare acolo unde consider că este cazul. Cred că este justificată curiozitatea mea, nu?
- Binenţeles. Am să încep cu tânărul care te-a accidentat.
Când a auzit cum voia prietena ei să înceapă buletinul ei de ştiri, Clara a făcut o grimasă acră, de profundă nemulţumire.
Magda nu s-a lăsat şi a continuat cu o cascadă de explicaţii.
- Nu te grăbi, ai puţintică răbdare, cum recomandă chiar şi venerabilul Trahanache în acea celebră “Scrisoare pierdută” a lui Caragiale. Lucrurile sunt mult schimbate, am vorbit cu poliţia şi dacă ai răbdare, o să afli informaţii extrem de interesante.
- Bine, dacă spui tu. Dă-i drumul, dar nu te aştepta să bat din palme.
Îndemnată, Magda a început să îi povestească de-a fir a păr totul. Tot ce ştia. Cine este Doru Dragu, atitudinea lui de fair-play după producerea accidentului, cum a fost drogat şi ce concluzii a tras poliţia în raportul ei. I-a povestit cu lux de amănunte de câte ori a rugat-o el din prima clipă să îi mijlocească o vizită în salonul ei, de insistenţele lui să fie primit. Cum ea l-a tot amânat şi i-a explicat de ce a făcut-o. Făcându-se avocatul lui, Magda se spăla de păcate. În încheiere, l-a descris aşa cum îl vedea ea.
- Ştii care este culmea? Tipul este un bărbat bine, cum nu am mai văzut. Dacă îţi spun că arată ca un star de cinema nu spun încă tot. De fapt, cred că atributul de bărbat frumos nu i se potriveşte, mai mult, sunt convinsă că l-ar dezavantaja. În concepţia mea un tip frumos este puţin efeminat, nu îmi inspiră forţă. Pe un bărbat astfel calificat m-aş aştepta să-l văd purtând o perucă pudrată şi să miroasă a parfum ca o cocotă, ce mai, un metrosexual.
Tot mai încălzită vorbea despre el cu privirea întredeschisă, aţintită undeva în zare, unde probabil ea îl şi vedea, măcar cu gândul şi nu trebuia să facă altceva decât să închidă ochii pentru a-l descrie.
Punea o suspectă căldură în glas, lucru care a făcut-o pe Clara să se uite nedumerită la ea. Fără să sesizeze situaţia ciudată pe care a creat-o, Magda a continuat imperturbabilă.
- Doru este un tip plăcut la vedere, cu un aspect neobişnuit, interesant şi când îl priveşti, ochii se lipesc de el şi rămâi aşa, pironită. În plus, este inteligent şi citit. Faţă de băieţii de astăzi, superficiali, înnebuniţi după formaţii rock, fotbal, maşini de lux şi fufe mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, este un miracol şi un lux.
Clara nu s-a putut stăpâni şi uitându-se mirată la prietena ei, a întrerupt-o.
- Magda, tu chiar mă îngrijorezi. Eu ştiam că nu prea apreciezi sexul ăsta, ba chiar spuneai despre el că dacă nu este dăunător, în mod sigur este nefolositor. Ce se întâmplă cu tine? Nu cumva te-a vrăjit sau v-aţi sărutat şi drogul rămas pe buzele lui aidoma perechii Romeo şi Julieta te-a molipsit şi pe tine? Te-ai îndrăgostit de el fără speranţă?
Magda, surprinsă şi ea de entuziasmul propriu, se gândea dacă este momentul potrivit să îi spună chiar acum până unde a mers relaţia cu el. Dacă aşa stăteau lucrurile, putea să-i spună, nu vedea nici un motiv să nu o facă. Un sentiment nelămurit de jenă a determinat-o să amâne momentul destăinuirii pentru mai târziu.
I-a trebuit multă stăpânire de sine să păstreze acest secret faţă de Clara, mai cu seamă că ea, dând dovadă de inspiraţie, a ghicit-o. Chestia cu sărutatul i s-a părut că aparţine domeniului de parapsihologie.
Ca să nu dea de bănuit că s-au petrecut anumite schimbări în viaţa ei, Magda ar fi trebuit fie să sară în sus la auzul presupunerilor Clarei, ori să nege sau să îi răspundă la obiect afişând o nepăsare de maharajah, după care să îşi reia turul de informaţii. În loc de asta, Magda a dat încă un exemplu al distanţei mari care a existat întotdeauna între teorie şi practică, între intenţie şi faptă. Ce a răspuns, a fost decepţie; în loc de o negare vehementă, a mieunat ceva jalnic, legat de maturitate, răspuns care a surprins-o şi pe ea. Părea dat de altă persoană, cu capul în nori, nu de ea.
- M-am schimbat în ultimul timp, pot spune că m-am maturizat şi poate asta mi-a bulversat puţin comportamentul.
Când a văzut ce i-a ieşit din gură, s-a îngrijorat. Nu asta a vrut ea să-i răspundă. Inîţial a voit să îi declare ritos că nu este îndrăgostită de nimeni şi cu atât mai puţin de Doru.
Tot ce a putut să facă a fost însă o trimitere anemică în altă parte. O fată deşteaptă cum este Clara nu poate fi trombonită uşor, o să-şi dea seama. Grabită să iasă la lumină din acest hăţis, prinsă cu mâţa în sac pe post de ipocrită sentimentală, a închis acest capitol stânjenitor: cum se putea altfel, decât bătând câmpii în continuare.
Se pare că astăzi nu avea noroc pentru că tot chinuindu-se să mai stoarcă puţină credibilitate din mintea ei ocupată cu altceva - cum ar fi de pildă, o plecare neanunţată după sorcove - a continuat tot într-un mod nefericit, ferindu-se ca dracu’ de tămâie de continuarea subiectului.
- Sunt multe de povestit despre toate asta şi nu avem timp acum pentru ele. Cea mai importantă persoană eşti tu şi despre asta trebuie să discutăm. Nu-i aşa, iubito?, şi în continuare: bla, bla, bla - tra la la şi tot aşa.
Nu prea îi cădea bine nici ei să se ştie atât de atrasă de Doru. Şi-a tras imediat un bobârnac simbolic să se trezească la realitate. Căuta să se convingă că vrea şi poate să se elibereze de farmecul lui. Atunci, a crezut că i-a venit ideea salvatoare şi mulţumită, a pus pe piaţă ceva nou. Desigur, tot în legătură cu Doru devenit în imaginaţia ei bântuită de nesiguranţă, un monstru care o pândea din toate ungherele întunecate ca să o cucerească şi să o transforme într-un trofeu închinat masculinităţii.
După această imagine terifiantă care îi trecuse ca o nălucă prin ochii minţii - însetată de o iubire care îşi striga cu disperare jalea irosirii de una singură a tinereţii - a rămas un moment cu mintea goală şi a început să creadă că a luat-o razna.
A fost un moment de criză care i-a trecut după o pauză de reechilibrare care a durat aproape un minut. În tot acest interval, pareă atât de singură şi neajutorată încât i-a trezit Clarei un sentiment de compasiune. Făcând eforturile de rigoare, Magda a scăpat starea ei jenantă şi a decis să revină pe pământ cu intenţia onorabilă de a-l reabilita pe cel care cu puţine minute înainte îi apăruse în mintea ei năucită de iubire, ca un monstru oscilând între imaginea prinţului din basme şi cea a demonului însetat de sânge de virgină.
Cu ochii ficşi şi privirea pierdută undeva în spaţiu, aflată încă la depărtări astronomice, a devenit brusc melancolică, schimbare pe care o datora stării ei de incertitudine. Era sigură că se îndrăgostise, dar era departe de iluzia că sentimentele ei sunt împărtăşite.
Abia acum a văzut cu ochii minţii cum ar fi trebuit să arate Doru mai aproape de viziunea ei; un fel de arhanghel luminos apărut în viaţa ei pustie, aducându-i aminte că înainte de a fi doctoriţă - aproape un semizeu - era totuşi, femeie. În gândul ei avea loc un dialog intern, neauzit de prietena ei, dar concludent pentru ea, aspirantă sigură la postura de îndrăgostită fără speranţă.
“Oare nu era el acela de la care a învăţat ce înseamnă dorinţa de cuplu? Şi atunci de unde atâta agresivitate împotriva lui? Nu cumva este o reacţie de apărare inconştientă împotriva senzaţiei că este prizoniera lui? Chiar doresc să fie al meu?”, s-a întrebat ea la început îngrijorată şi peste câteva clipe înspăimântată.
A tresărit, s-a scuturat - ca un câine ieşit din apă - pentru a alunga momentul de slăbiciune care o târâse într-o ruşinoasă confuzie şi a pus punct unei situaţii delicate cu siguranţa pe care numai disperarea o poate da.
- Clara, a reluat ea discuţia pe un ton pe care îl voia cât mai hotărât schimbând totodată şi direcţia atitudinii ei: din apărare în atac. Clara, a repetat ea pe un ton în care se simţea o nuanţă de duritate. Nu mi-ai dat încă un răspuns în legătură cu Doru Dragu. Omul ăsta mă întreabă mereu. Ce să îi spun. Îl primeşti.? Eşti pregătită să o faci?
- Nu ştiu încă, dar tu ai vorbit atât de frumos despre el şi l-ai apărat cu atăta căldură, că m-ai descumpănit. Dacă nu te-aş cunoaşte, aş crede că se ascunde ceva dubios la mijloc. Sigur că până la urmă îl primesc. Problema mea este dacă să o fac acum. Tu ce zici?
Magda, mereu corectă şi ataşată acum de dorinţa lui Doru, i-a transmis prin cuvinte simple de bun simţ răspunsul de care Clara avea nevoie ca să se hotărască.
- Iubito! Aici nu este vorba de un simplu acord. Pe lângă problemele tale, în lume mai sunt şi altele. Trebuie să fim atenţi la toate şi să îl scoatem din prăpastie pe cel care a avut ghinionul să cadă în ea. Dacă poţi să faci un bine cuiva, mai ales când depinde de tine, nu ezita. Trebuie să îl faci, cum spune englezul când vrea să dea importanţă unui fapt: do it!
- Când este cel mai potrivit să îl primesc?, a întrebat convinsă Clara, fără să mai comenteze ceva.
Răspundul Magdei a venit sec ca o plesnitură de bici.
- Mâine, mâine dimineaţă.
Pentru Clara devenise limpede că prietena ei se schimbase sau era foarte aproape de o transformare radicală. Atâta căldură în descrierea unei persoane intrată brutal în viaţa lor şi aerul romanţios de pe figura ei nu îi mirosea a bine, erau suspectă.
Era femeie şi ştia din instinct că virarea Magdei de la o sceptică înrăită către o mironosiţă în curs de dezvoltare se datora unei stări nostalgice, asemănătoare cu a unei găini căreia îi vine brusc pofta de clocit. Dacă lucrurile evoluau la fel, se putea aştepta şi la alte modificări spectaculoase; poate la o goană nebună pentru schimbarea stării ei civile.
Toate acestea i-au mărit curiozitatea să îl cunoască pe autorul metamorfozei suferite de prietena ei.
Atunci Clara nici măcar nu bănuia cât de curand va fi prinsă la rândul ei în acest vartej.
Pe de altă parte, Magda care a ieşit destul de şifonată din duelul verbal avut cu prietena ei, domnişoara Clara, îi dădea în gând o replică cu iz de răzbunare, dar în esenţă înţeleaptă: «râzi tu, râzi Harap Alb, dar îţi vine şi ţie rândul».
După acest avertisment petrecut numai în mintea ei, folosind acelaşi patent, a început să îi dea şi sfaturi pe care nu vroia să i le spună cu voce tare. «Nu trebuie să uiţi că nu mai ai 18 ani, când tot ce zboară se mănâncă şi viaţa pare mai uşoară pentru că ştii că ai încă mulţi ani în faţă. La vârsta noastră alte femei au deja copii, în timp ce noi abia ne descoperim corpul şi învăţăm ce înseamnă tulburătoarea atracţie dintre un bărbat şi o femeie - nu din cărţi: pe corpul şi pe riscul nostru, pe neştiinţa, neliniştea, sfiiciunea şi înfiorarea noastră, pe curiozitatea, nerăbdarea, nedumeririle, emoţiile şi spaimele noastre. În domeniul acesta nu te poate ajuta nimeni, totul este studiu individual. Şi ce învăţăm? Învăţăm că tot ce avem şi purtăm cu noi o viaţă întreagă, este numai jumătate din tot ce putem avea. Învăţăm că nici un întreg nu este al nostru. Suntem proprietarii provizorii numai a unei jumătăţi de fericire. În toata zbaterea care înseamnă viaţa noastră, există un singur adevăr dar suntem orbi în faţa lui şi nu îl vedem: întregul după care tânjeşte omenirea fără să ştie, este la îndemâna tuturor, el este eternul cuplu întregitor. Indivizii luaţi separat, bărbaţii şi femeile sunt numai părţi de adevăr, paleative care nu contează niciunde, iar valoarea lor este egală cu a unei cepe degerate. Asta mi s-a întâmplat şi mie, scumpa mea prietenă - am început să învăţ şi ţi-am dat ocazia să mă vezi ca pe o fetişcană ameţită de dragoste sau mai prozaic spus - ca pe o viţeluşa intrată în călduri. Atenţie Clara, că se ia. Tu urmezi!».
Cele două prietene au mai flecărit în voie mult timp. Aveau atâtea să îşi spună. Parcă trecuseră secole de când nu au mai vorbit. A fost o mare plăcere pentru ele aşa că nimeni nu le-a mai deranjat.
Înţelegându-le, autorul, martorul lor tăcut, s-a retras şi el şi privindu-le din perspectiva creaţiei, le-a lăsat pentru o clipă să înfrunte singure viaţa.
Pe Magda a lăsat-o cu mulţumirea că a rezolvat o problemă dificilă - de sensibiltate şi orgoliu.
Pe Clara fericită că este vie şi că viaţa i se pare mai frumoasă acum, după ce a văzut moartea cu ochii. Înainte de accident, era mereu nemulţumită de ceva, tot ce se întâmpla i se părea prea facil, obişnuit, anost, cu o mare doză de plictiseal.
De fapt, dacă viaţa îşi urma cursul ei rectiliniu, totul rămânea într-un cenuşiu fără perspectivă, dar de asta nu îşi putea da seama atunci. Viaţa ei de după accident prin împrejurările noi intervenite, o va face fericită în aşa fel încât la sfâşitul unei perioade trăite frumos îşi va aduce aminte de accident ca de un eveniment fericit, iar moartea nu va mai fi o sperietoare - o mai păcălise o dată.
La rândul lui, Doru a fost fericit când a primit de la Magda - în cursul după amiezii - telefonul mult aşteptat prin care îl anunţa că a doua zi dimineaţă va fi primit de Clara.
După aproape o lună de zile, când i se părea că viaţa lui se consuma sub un cer plumburiu, în sfârşit a apărut o zi senină. Aştepta mult de la această întâlnire. O aştepta ca pe o eliberare de nelinişti, griji, spaime, dar şi cu speranţe nedesluţite.
Cu gândul la ce va fi doua zi, a adormit greu. Ca de obicei, somnul nu l-a răsfăţat, a dormit puţin, în schimb s-a zvârcolit toată noaptea.
A doua zi s-a sculat de dimineaţă, a făcut un duş rece şi puţină mişcare în sala de gimnastică ca să se dezmorţească. Încet, dureros de încet, a sosit timpul şi a plecat la spital pentru a se întâlni cu viitorul.
Intrat în spital a mers direct la cabinetul Magdei. Ea era acolo şi îl aştepta. A salutat-o, după care prima lui grijă a fost să îi mulţumească pentru programarea vizitei la Clara.
S-au îmbrăţişat prieteneşte, ca nişte cunoscuţi apropiaţi pe care îi aşteaptă un examen greu. Nimic din atitudinea lor nu amintea de ultima întâlnire şi de înfierbântarea de care se lăsaseră cuprinţi. Parcă ce se petrecuse nu li se întâmplase lor, personajele de faţă erau cu totul altele. Singurul lucru care sugera că ceva deosebit se produsese între ei era stânjeneala de care erau stăpâniţi amândoi.
După o scurtă pauză, Doru a rupt o tăcere încărcată de emoţie şi a întrebat-o direct.
- Ai văzut-o astăzi? Cum e, care este starea ei, cum se simte?
Răspunsurile la această cascadă de întrebări erau vitale. De ele depindea totul. Buna dispoziţie a rănitei putea însemna succesul vizitei.
- Linisteşte-te, Dorule! Sigur că am fost la ea. Este bine şi te aşteaptă. Am ajutat-o să arate bine. Vreau să te previn. Clara este incredibil de frumoasă.
Lui i s-au tăiat picioarele, încă puţin şi cădea. Şi-a revenit prin un efort de zile mari şi a îngăimănat.
- Mai frumoasă decât tine, nu cred, nu se poate.
- Ba da, se poate. Este cu mult mai frumoasă decât mine. Toate părem nişte biete curci plouate pe lângă ea.
El nu a înţeles nici până astăzi dacă ultimele ei cuvinte ascundeau o părere de rău sau de invidie - cât de mică. Nici una din variante nu era corectă. Dimpotrivă, cine o cunoştea bine pe Magda nu ar fi fost deloc mirat dacă un aparat inventat special ar fi depistat în cuvintele ei o notă de mândrie pentru frumuseţea prietenei ei. Asta este Magda, loială tuturor celor pe care îi iubeşte. Tot ea şi-a revenit prima din această periculoasă şi defavorabilă comparaţie şi fără a bănui că este arbitrul sorţii, l-a împins pe Doru spre destinul lui.
- Hai să mergem, este ora 10:00 şi ne aşteaptă. Eu am să intru odată cu tine, te prezint, după care plec şi vă las singuri. Trebuie să te descurci, eşti băiat mare.
În sinea lui el mulţumea cerului pentru prietenia cu acest înger păzitor care se dovedea a fi Magda. După ultima replică au plecat spre rezerva în care Clara îi aştepta plină de curiozitate.
Pe culoarele întortocheate ale spitalului au avut impresia că toate infirmierele erau aliniate şi din lipsă de altceva mai bun se holbau la ei pline de interes. Probabil că ceva transpirase şi curiozitatea femeiasca a mai dat un spectacol de gală, mai ales că - ziceau ele - acesta merita.
Ce mai subiect de film «Victima aşteaptă în linişte sosirea călăului», spus mai simplu «Asasinul apare în salonul victimei» sau «Victima şi torţionarul».
Situaţia era colosală şi ele nu o puteau pierde.