Photobucket

Date despre autor

Sunt un scriitor ce-şi propune să evadeze măcar pentru câteva clipe împreună cu cititorii săi din universul în care ne-am învăţat să trăim.

Pentru ca la întoarcerea din călătoria imaginară să nu fim decepţionaţi, trebuie să impunem reapariţia în lumea noastră, a tuturor, a bunului simţ, a culturii, politeţei şi respectului faţă de interlocutor. Omenirea, în ansamblul ei, trebuie să se întoarcă la valorile morale. Dacă efortul presupune şi existenţa unei doze de romantism, ei bine atunci să fim şi puţin romantici. Reîntoarcerea la aceste însuşiri care definesc fiinţa umană nu se poate face fără iubire.

IUBIREA este universală, dar ea se dobândeşte diferit; la unii apare după lungi şi obositoare încercări, pe alţii îi caută ea şi este suficient ca norocosul să deschidă braţele, să o primească şi să o păstreze, fericit de atingerea şi îmbrăţişarea ei. Unii o pot simţi ca o adiere caldă, o blândă mângâiere. Alţii o simt puternic, fierbinte şi aspră; poate să le schimbe viaţa, iar în cazuri extreme, îi poate distruge. Oriunde şi oricând, iubirea este prezentă şi inevitabilă.

Cine nu a ajuns să o cunoască, înseamnă că şi-a irosit viaţa de pomană, pentru că viaţa trăită de unul singur trece ca un val, fără urmări. Dacă nu aţi cunoscut iubirea până acum, nu disperaţi, căutaţi-o şi o veţi găsi sau va veni ea să vă caute. Ea este infinită în timp şi spaţiu şi nimeni din cei care o doresc şi o aşteaptă nu va fi lipsit de ea. Atingerea ei trebuie făcută însă cu respect, ca să dureze o viaţă.

Avem înca timp cu toţii. Nu există vârstă biologică mai mult sau mai puţin potrivită pentru manifestarea ei.

Credeţi-mă! Aveţi încredere în ea şi veţi fi fericiţi.

Iubire, numele tău adevărat este nemărginirea!



Bradu Florin.

25 februarie 2010

Capitolul XX. Triumful dragostei.

Moto: Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul. Un bărbat şi o femeie se
topesc într-un înger. (Victor Hugo)

Aşa cum au stabilit la reuniunea de familie, a doua zi Clara s-a mutat împreună cu mama ei la Doru, ocupând parterul. El s-a stabilit provizoriu la primul etaj. Aşa cum se prezentau acum lucrurile, dependenţa lor reciprocă primea o gură de oxigen.
Cu excepţia perioadei din zi în care el trebuia să meargă la firmă şi pe şantiere, erau tot timpul împreună. Exista însă un moment al zilei care le întuneca fericirea. El se instala în fiecare seară după ce îşi spuneau “noapte bună” şi Doru se retrăgea cu regrete şi frustrări în camera lui.
Situaţia repetându-se zilnic, a devenit nesuferită şi le inducea o stare de stres care se instala odată cu venirea serii. Comportamentul lor era aidoma cu al unui computer în care se insinua un virus devastator. Programele lor mintale se dereglau, softul natural li se bloca mereu sau răspundea aiurea la comenzi.
Din acest motiv, cei doi au pus gând rău acestui moment al zilei, dar nu vedeau încă soluţia salvatoare.
Într-o lume în continuă, schimbare nimic nu este imuabil. Toate au un sfârşit: şi cele bune şi cele rele. Profitând de libertatea opiniilor, segmentul de inteligenţă rămas nevirusat, i-a ispitit cu o întrebare la ureche adresată celor doi inventatori ai unicii iubiri, aceeaşi iubire care se reinventează cu fiecare pereche de îndrăgostiţi căzuţi în capcana ei.
“Ce s-ar întâmpla dacă s-ar căsători?” Ciudat, nu? Ideea pare a fi soluţia problemei. Nu era ceva complicat. Pentru aceasta trebuia purtat un scurt dialog simplu - acelaşi în toată lumea - bazat pe o întrebare şi un răspuns. Scenariul, deloc original, ar fi arătat cam aşa.
După lungi codeli şi amânări, pândind momentul cel mai potrivit, dumnealui îi adresează dumneaei întrebarea fatală care îl tortura de mult.
- Iubito, vrei să fii soţia mea?
Odată lansată întrebarea, urma partea a II-a a stării lui de disconfort, chinul aşteptării pline de nesiguranţă. Intrată în joc, beneficiară solicitării ar fi formulat răspunsul în funcţie de temperament; dacă era o fire directă şi se grăbea, îl dădea pe loc; dacă era o persoană mai elaborată şi absolut sigură pe trăinicia lanţurilor prin care îl legase pe cel ce aştepta răspunsul, cerea strategic o pauză de gândire.
Oricare din variante ar fi ales, replica dânsei, în final ar fi sunat cam aşa.
- Da, iubitule, vreau ca tu să fii soţul meu, sau - în funcţie de inspiraţie - vreau să fiu soţia ta.
Răspunsul ei era previzibil, pentru că viitorul soţ nu ar fi pus întrebarea dacă nu ştia, cum ştia şi viitoarea lui soţie, cum ştiau amândoi, că el nu putea fi altul.
Proiectul, păstrat până atunci ascuns în mintea lor a ieşit la iveală şi l-a împins pe Doru să lanseze întrebarea care a fost urmată imediat de răspunsul cuvenit. Aşa se face că cei doi tineri au hotărât să se căsătorească. Ţinând însă seama de starea specială în care se găsea Clara, au decis că nu este momentul să facă publică hotărârea lor.
Înainte de toate, trebuiau să facă paşii necesari în vederea recuperării ei complete, iar pentru aceasta era necesar să fie începute şedinţele de fizioterapie. După ce au analizat mai multe variante, au hotărât ca ea să plece însoţită de mama ei la un sanatoriu în Austria. Acolo ea va fi supusă unui tratament intensiv care a dat rezultate spectaculoase în cazul multor pacienţi accidentaţi grav pe pistele de schi. Doru urma să le viziteze săptămânal, în week-end. Acesta era în mare programul pe care l-au întocmit, iar aplicarea lui cu toate amănuntele care priveau: rezervările, organizarea tratamentului, transportul, cazarea în Austria, plăţile, i-au revenit lui.
După o săptămâna de nebunie şi de alergătură, pregătirile au fost terminate şi au luat drumul Vienei. Au plecat cu noul lui autoturism, un BMW de teren 4 x 4. În privinţa vechiului autoturism, cel implicat în accident, gândurile lui au oscilat. Ba să îl păstreze ca pe o piesă de muzeu pentru că a contribuit la cunoaşterea iubitei lui sau, ţinând seama de anumite sensibilităţi legate de suferinţele Clarei şi din superstiţie să îl înstrăineze. Până la urmă l-a vândut fără părere de rău.
Ideea plecării în Austria era prevăzută oricum în calendarul ei medical, dar acum ea se precipitase. Cele mai mari aşteptări de la tratamentul special de fizioterapie erau legate de recaptarea mobilităţii picioarelor. Ea depăşise momentele dificile de suspans şi datora această reuşită şansei că în urma accidentului, coloana vertebrală şi sistemul nervos adiacent nu au fost afectate.
Între timp, în drumul ei spre vindecare făcuse paşi însemnaţi; se putea ridica singură din pat, dar nu putea să meargă fără cârje chiar pe distanţe mici - cum ar fi drumul de la pat la baie. Staţiunea alpină cu regim de spital din Alpii austrieci i-a primit cu un aer curat, ordine şi curăţenie desăvârşite. Condiţiile de cazare evaluate la cinci stele au făcut ca perioada de şedere a Clarei şi a doamnei David, atât cât s-au aflat la tratament să nu li se pară prea lungă.
Timpul care trecea, se consuma uşor, în mod plăcut, acoperind nerăbdarea plecării înapoi în ţară. În două luni cât au stat acolo, Doru le-a vizitat de opt ori. Progresele făcute de Clara erau fantastice. Începuse să se deplaseze singură, fără ajutor. La început prin cameră, prin sanatoriu, apoi prin parc, prin staţiune şi în sfârşit în orăşelul de munte.
După prima ieşire în oraş ea s-a lăsat antrenată în practicarea sportului preferat de femei de când lumea, shopping-ul. Din mândrie sau din prudenţă ea nu i-a arătat lui progresele făcute de la venirea lor în staţiune şi acest lucru o durea. Mai mult, se simţea vinovată de tăinuire; în aparenţă, în loc să împartă cu el bucuriile progresului, le păstra în mod egoist pentru ea.
Cu toate că în sufletul ei, nimic nu era mai presus dacât iubirea pentru el, sentimentul responsabilităţii se dovedea mai puternic decât însăşi viaţa ei şi o copleşea. Considera că datoria ei sfântă era grija de a-l feri de ideea că se afla la originea oricărui disconfort pe care ea îl resimţea.
Din acest motiv păstra pentru amândoi bucuria victoriei în lupta crâncenă pe care o dusă pentru revenirea ei la o viaţă normală. Reuşita i se prefigura în minte ca un moment unic, când complet vindecată fiind, va putea să îi poată spune:
- Dorule, iubeşte-mă tare, cât poţi de tare, pot suporta iubirea ta oricât de intensă ar fi. Sunt la fel ca şi la început, întreagă, şi pot să fac tot ce vrei tu, tot ce un bărbat se aşteaptă să aibă de la o femeie perfect sănătoasă.
Până când va veni acel timp, se mulţumea să îi spună acelaşi lucru mereu; că face progrese, că se simte din ce în ce mai bine şi că îl iubeşte. Când voia să îi exemplifice progresele, păşea singură încet, cu eforturi vizibile şi aplecându-se uşor în cârje. În această stare, lăsa impresia că fără ele nu îşi poate menţine echilibrul şi nu se poate deplasa. El era mulţumit văzând că ea este tot mai autonomă şi aştepta cu răbdare - ca efect al tratamentului - evoluţii noi, tot mai lejere.
Într-un week-end, după trecerea unei perioade de cca. două luni de la începerea tratamentului, ea i-a propus să meargă singuri la restaurant. Deşi mirat de solicitarea ei, el a acceptat şi i-a cerut un time-out necesar pregătirii autoturismului şi căruciorului pentru ieşirea în staţiune.
Ea a zâmbit şi s-a mulţumit să spună scurt.
- Foarte bine, pregăteşte căruciorul. Cine ştie, poate că o să fie nevoie de el.
Şi mai mirat decât la auzul invitaţiei, Doru a ridicat ochii şi privind-o, căuta să desluşească dacă în spusele ei se ascunde o şaradă. Totul părea în regulă, aşa că şi-a continuat în linişte pregătirile.
Exact la ora 6:00 P.M., conform înţelegerii - după o bătaie protocolară la uşă - el a intrat în camera ei. Înăuntru, s-a oprit nedumerit, ba chiar contrariat la vederea ocupantei camerei; o fiinţă de basm ce părea coborâtă din altă lume. În faţa lui, nu se afla Clara, aşa cum o ştia el, ci o altă persoană, deosebită de cea la care venise. Privea nedumerit la o superfemeie, mai frumoasă decât toate femeile pe care le văzuse el vreodată. Necunoscuta era îmbrăcată cu un taior bleumarin care îi scotea în evidenţă supleţea şi îi accentua formele seducătoare.
Bâlbâindu-se şi cuprins de jenă, Doru încerca să îşi ceară scuze, fiind convins că a greşit camera. Situaţia i se părea neverosimilă, ca într-un vodevil cu întâmplări hazlii. Din ce în ce mai stingherit şi fără să îi dispară sentimentul că a intrat în altă parte a schiţat gestul de a se retrage când, o voce pe care nu o putea confunda, l-a oprit:
- Dorule, stai! Unde te duci? Fugi de mine? Timp de o oră m-am străduit să mă fac frumoasă pentru tine şi când colo, cum mă vezi, o rupi la fugă. Să însemne asta că am ratat programul de înfrumuseţare? Sau te-a apucat pântecăraia? Dacă asta este cauza, te informez că avem toaletă şi aici.
Surpriza lui era atât de mare încât avea figura năucită a celui care deschizând grăbit uşa unei cabine de toaletă ce părea neocupată. a văzut spre groaza lui că înăuntru se afla o duduie care cocoţată pe tron se străduia din răsputeri să îşi desăvârşească metabolismul.
Făcând eforturi să îşi revină, a reuşit să îi răspundă cu o voce ce părea venită din adâncurile pământului.
- Iubito, tu eşti? Chiar tu eşti? Iartă-mă, nu îmi vine să îmi cred ochilor. Este prima dată când te văd în picioare, fără cârje şi pe deasupra îmbrăcată în haine de concert. Nici acum, după ce mi-ai vorbit, nu imi vine să cred că eşti tu.
Cu aceeaşi voce pierdută a continuat să aducă argumentele care să justifice de ce nu şi-a recunoscut iubita şi a confundat-o cu o zână.
- Am văzut o crăiasă înaltă, suplă, a mai îngăimânat el cu vocea gâtuită de revelaţia pe care i-o provoca perfecţiunea mândrei ei siluete.
Abia când stinghereala că a greşit camera i s-a şters de pe chip şi a fost înlocuită cu uluirea pe care o datora de data asta frumuseţii ei, răvăşit şi trezit la realitate, el i-a închinat un poem de dragoste şi admiraţie, spus într-o singură frază.
- Nici nu ştiu cum să-i mulţumesc cerului pentru această vedenie pentru că eu chiar şi acum mai cred că mă aflu în faţa unei plăsmuiri din afara lumii raţionale.
Doru nu exagera cu nimic. Ce vedea el era ca un vis. Degeaba se freca el la ochi, să se trezească. Nu era plecat în lumea lui Morfeu. Era aici pe pământ, pe pământul acesta controversat, plin de rele, dar real, iar în faţa lui stătea frumoasa lui iubită, Clara. Atunci în minte i s-au înşurubat întrebări parşive. Nu s-a putut opri să se gândească ce s-ar întâmpla dacă această femeie extraordinară, acum după ce a redevenit ce a fost, şi-ar fi schimbat logica, sentimentele şi obiectul iubirii.
În mintea lui s-a strecurat şarpele îndoielii. “Dacă după accident, când ea se considera o handicapată, a acceptat iubirea mea ca pe un surogat neputând, aspira la altceva? Şi mai grav, dacă acum o să mă părăsească schimbând ramura pe care, poate, va ciripi fericită cu altcineva?”
Figura lui, pe care admiraţia, disperarea şi dezamăgirea se succedau una după alta era atât de expresivă, încât Clara a putut să îi citească gândurile nespuse ca într-o carte deschisă. Intuindu-i cu exactitate frământările, ea i-a retezat dintr-o mişcare îndoielile şi fără să îi lase timp să le exprime, i-a replicat în faţa spaimei lui aflată în expansiune........
- Lasă, Dorule, tromboneala, a reluat ea cu un ton glumeţ, trezindu-l din angoase. Sunt tot eu şi nu mi-am schimbat sentimentele faţă de tine. Te iubesc la fel ca întodeauna, ba mai mult decât mereu, mai ales acum.
Vrând să îl pedepsească pentru momentele în care el a avut sincope în recunoaşterea identităţi ei, a mai adăugat în glumă:
- Nu mi-am schimbat nici figura, nu mi-am vopsit părul, nu mi-am făcut operaţii estetice şi nici nu mi-am pus implanturi cu silicon. Nu am făcut nicio modificare de esenţă asupra mea, ca tu să ajungi să mă confunzi. Ce părere ai dacă ţi-aş recomanda o prietenă de a mea, o excelentă oculistă. Crezi că te-ar ajuta cu ceva?
Clara era numai aparent ţâfnoasă, în realitate ea era foarte mulţumită că l-a derutat atât de mult încât în primul moment nu a recunoscut-o.
- Hai, iubito, te rog nu te supăra, a încercat el să calmeze apele.
Nici nu ştia bine dacă voia să o liniştească pe ea sau să se linişteasca el.
- În locul tau, nu mi-aş mai încape în piele de bucurie. Surpriza pe care mi-ai făcut-o este fantastică. Abia acum te văd aşa cum eşti făcută; mult mai frumoasă decât amintirea imaginii tale stând întinsă în pat.
Clara savura impresia lui despre ea şi era fericită că este frumoasă. Era fericită pentru el, că îi place lui şi că îi face o imensă bucurie prin felul în care arăta. Pentru prima dată în viaţă, ea îşi dădea seama cât de importantă este frumuseţea pentru o fiinţă umană - dacă ea aduce atâta fericire câtă vedea în ochii iubitori şi în figura lui transfigurată de emoţie. Neputându-se stăpâni, Doru a îmbrăţişat-o şi a simţit-o pentru prima dată în tot lungul corpului, stând dreaptă, în picioare.
Primul lui impuls a fost să schiţeze câţiva paşi de dans, dar s-a oprit imediat. Atunci ştia că ea nu este încă pregătită. Pentru asta trebuia să mai aştepte. S-a mulţumit numai să îi mângâie cu voluptate corpul şi să o sărute peste tot unde găsea un spaţiu pregătit să accepte contactul cu buzele lui. Ea răspundea cu dăruire ardoarei lui şi sărutările lor deveneau tot mai fierbinţi şi mai insistente. Amândoi erau înfioraţi de senzaţia plăcută de fiinţe vii care răspund la stimulii pe care îi primesc. Tăcerea suspectă care se lăsase a fost întreruptă de glasul ei îngeresc care l-a întrebat.
- Am avut impresia că ai vrut sa dansezi. De ce te-ai oprit, iubitule? Hai să dansăm, l-a invitat ea.
- Bine, dar tu încă nu poţi să o faci. Nu eşti încă pe deplin vindecată.
- Ba da, sunt vindecată complet. Uită-te la mine cum merg.
Ca să dovedească că aşa stau lucrurile, ea a început să se plimbe prin cameră cu un mers normal, fără cârje sau baston şi fără să se clatine. Parcă era un cal de rasă dresat în manej sau cineva care dădea un test reuşit în faţa unui neurolog. Dovedea multă siguranţă în demonstraţia ei cu mersul drept, fără poticneli. Privind-o, cu greu puteai să presupui că fusese victima unui grav accident de circulaţie cu numai câteva luni înainte.
El o privea înmărmurit şi în timp ce ochii i s-au umezit de emoţie, s-a aşezat pe pat. Slăbiciunea lui era de înţeles în faţa minunii pe care o vedea. Era martorul unui adevărat spectacol, al puterii şi voinţei omeneşti care învingând moartea şi suferinţa, a reconfirmat perfecţiunea alcătuirii organismului uman şi a nesecatei lui puteri de regenerare. Vedea o minune şi înţelegea să o savureze în toată splendoarea ei, ca suprema dovadă că specia umană este o creaţie a divinităţii.
Perfecţiunea etalată de Clara demonstra încă o dată că femeia este opera Creatorului care, folosind un material sărac şi diform - o fostă coastă - a modelat-o cu o măiestrie şi inventivitate irepetabilă, arătând omenirii ce înseamnă frumuseţea şi totodată motivaţia existenţei femeii. Era momentul cel mai fericit pe care îl trăise până atunci, sfârşitul chinurilor şi al îndoielilor lui, era clipa mult aşteptată.
Acum nimic nu îi mai oprea să se căsătorească şi să-şi întemeieze familia lor. Era clipa supremă a vieţii lui şi a vrut să profite de ea. Căzut în genunchi în faţa ei, i-a luat mâna şi lipindu-şi faţa de ea, gâtuit de emoţia care îl sugruma, i-a mărturisit încă o dată credinţa în ea şi în destinul lor, în şansa lui de a o găsi pe ea, unica şi singura femeie hărăzită lui.
- Clara, îţi mulţumesc că eşti sănătoasă. Te-am dorit dintotdeauna, cu mult înainte să te cunosc. Ştiam că trebuie să exişti şi că o să te întâlnesc; altfel, existenţa mea nu ar fi avut niciun rost. De când mă ştiu te-am aşteptat, eram predestinaţi să fim împreună. Modul în care ne-am cunoscut a fost pus la cale de destin. El a ales ca motivaţie acel groaznic accident şi l-a înscenat pentru a fi sigur că ne vom întâlni. Eşti născută pentru mine, iar eu în loc să te caut, am aşteptat ca tu să vii spre mine. În tot acest timp eu căutam fericirea acolo unde nu era, unde nu puteam să o găsesc pentru că ea nu poate fi decât lângă tine şi cu tine.
În timp ce vorbea, aplecat în faţa ei, ea simţea cum mâna i se umezeşte, deşi nu transpira. Mâna îi era udată de emoţia care ţâşnea din ochii lui ca un izvor al durerii învinse de fericire. Cu un superb efort de voinţă s-a smuls din starea în care se afla şi a rugat-o să mai accepte din nou ceea ce o mai întrebase o dată.
- Clara, te rog să fii soţia mea. Chiar dacă ştiu că nu te merit, îndrăznesc să te cer din nou de soţie. O să te cer în fiecare zi petrecută împreună cu tine. Este cel mai mare omagiu pe care pot să ţi-l aduc. Dovadă a credinţei mele în tine, siguranţa ta că nu trăiesc decât pentru tine; ca să te iubesc, să te apăr de tot ce este rău, până în ultima clipă a vieţii mele. Iar tu iubito, eşti şi vei fi eternă în conştiinta mea şi a omenirii, eşti dovada vieţii care a învins moartea. Eşti întruchiparea tuturor lucrurilor bune pe care Dumnezeu s-a străduit să le implanteze într-o fiinţă omenească.
Clara îl asculta în tăcere. Simţea cum un val de căldură blândă, binefăcătoare o învăluie. Acum ştia că se afla la capătul drumului anevoios spre fericire şi la începutul altuia. Se afla la poarta miracolului împlinirii rolului ei de femeie pe pământ. De aceea îl privea pe Doru detaşată de temeri, sub imperiul siguranţei oferite de dragostea lui. Temerile ei aparţineau unui trecut depăşit şi au fost plata pentru suprema ei fericire de astăzi. La începutul acestui drum nou, destinul îi cerea iertare pentru cruzimea cu care i-a arătat calea.
Împins de vechea lui senzaţie care l-a condus spre ea, Doru continua să îi vorbească înfiorând-o cum numai el putea să o facă.
- Nu sunt Făt-Frumos şi nici prea bogat nu sunt, dar te iubesc şi te respect cum nimeni nu o va mai face. Sentimentele mele pentru tine reprezintă singurul meu atu şi principala mea avere. Nu îţi cer decât să îmi dai voie să te iubesc şi să mă accepţi lângă tine.
Nici ea nu era scutită de emoţii, dar vorbele lui îi făceu bine, o linişteau şi mai mult. A avut tot timpul imensa dorinţă să se refacă din două motive. Primul motiv a fost acela că vroia din răsputeri ca el să nu poarte povara dureroasă a accidentului. Al doilea motiv, mai puternic decât primul l-au constituit propriile ei sentimente egoiste. Îl iubea nebuneşte şi de aceea vroia să fie o femeie normală, întreagă, să îl poată iubi şi să fie iubită cu mintea şi cu trupul, cum trebuie să se iubească bărbatul şi femeia lui. Emoţionată, l-a ridicat lângă ea şi lipindu-se de el i-a răspuns, într-o cascadă nestăvilită.
- Accept, accept, accept, sunt de acord să mă mărit cu tine în fiecare zi a vieţii mele. Te iubesc, Dorule, te iubesc, răspunsul meu este da şi iar da. Nu cunosc un alt cuvant care să îmi aducă mai multa fericire.
În picioare amândoi, îmbrăţişaţi, au început să danseze primul lor tangou după o muzică izvorâtă din iubirea lor care le ghida paşii într-o armonie perfectă.
Clara, înfiorată şi ameţită de dragoste ca un fluture de lampă, agăţată de el ca o plantă tânără de arac, nu ar fi ezitat nicio secundă să devină atunci ca un avans al căsătoriei lor jumătate din fiinţa lor comună, din viitorul lor, cedând chemării sângelui şi al vieţii. Doru simţind slăbiciunea ei, a fost copleşit de ofranda iubitei lui, un dar împărătesc pe care nicio femeie nu îl poate oferi decât o singură dată.
Deşi orbit de patimă, cu toate că nu îşi dorea atunci nimic altceva decât să stăpânească această minune a naturii desăvârşindu-şi astfel năvalnica iubire, s-a oprit la timp. Nu voia să o rănească în niciun fel şi nici să o lase să se rănească singură. Nu putea anticipa ce va gandi ea mai tâziu. Dacă se va simţi jenată în faţa propriei ei conştiinţe că s-a grăbit?
Temeri neştiute de el până atunci, au pus stăpânire pe el şi l-au făcut să fie superstiţios, i-au impus să nu îşi permită niciun risc. Nu vroia să mai supere pe nimeni şi deci nu vroia să păcătuiască; nici în faţa unei divinităţi de existenţa căreia era tot mai convins şi nici în faţa lumii. Mai întâi se vor căsători în faţa lui Dumnezeu după care, liberi de orice servitute, vor călători pe aripile iubirii până la adânci bătrâneţi, dincolo de viaţă şi de moarte. Aşa a crezut el că răspunde mai bine iubirii ei. Niciodată nu a iubit ceva sau pe cineva mai mult decât atunci pe Clara. Intensitatea dragostei l-a făcut să pătrundă esenţa ei.
Atunci a înţeles clar mesajul. Iubirea este adevărul vieţii, un sentiment ce ţine de specia umană, specifică ei: sădit şi înălţat pe culmile sacrificiului prin educaţie, cultură şi credinţă. Ea este deplină, continuă şi fără sfârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sustin campania

Stats

Persoane interesate

Vizitatori

cc