Photobucket

Date despre autor

Sunt un scriitor ce-şi propune să evadeze măcar pentru câteva clipe împreună cu cititorii săi din universul în care ne-am învăţat să trăim.

Pentru ca la întoarcerea din călătoria imaginară să nu fim decepţionaţi, trebuie să impunem reapariţia în lumea noastră, a tuturor, a bunului simţ, a culturii, politeţei şi respectului faţă de interlocutor. Omenirea, în ansamblul ei, trebuie să se întoarcă la valorile morale. Dacă efortul presupune şi existenţa unei doze de romantism, ei bine atunci să fim şi puţin romantici. Reîntoarcerea la aceste însuşiri care definesc fiinţa umană nu se poate face fără iubire.

IUBIREA este universală, dar ea se dobândeşte diferit; la unii apare după lungi şi obositoare încercări, pe alţii îi caută ea şi este suficient ca norocosul să deschidă braţele, să o primească şi să o păstreze, fericit de atingerea şi îmbrăţişarea ei. Unii o pot simţi ca o adiere caldă, o blândă mângâiere. Alţii o simt puternic, fierbinte şi aspră; poate să le schimbe viaţa, iar în cazuri extreme, îi poate distruge. Oriunde şi oricând, iubirea este prezentă şi inevitabilă.

Cine nu a ajuns să o cunoască, înseamnă că şi-a irosit viaţa de pomană, pentru că viaţa trăită de unul singur trece ca un val, fără urmări. Dacă nu aţi cunoscut iubirea până acum, nu disperaţi, căutaţi-o şi o veţi găsi sau va veni ea să vă caute. Ea este infinită în timp şi spaţiu şi nimeni din cei care o doresc şi o aşteaptă nu va fi lipsit de ea. Atingerea ei trebuie făcută însă cu respect, ca să dureze o viaţă.

Avem înca timp cu toţii. Nu există vârstă biologică mai mult sau mai puţin potrivită pentru manifestarea ei.

Credeţi-mă! Aveţi încredere în ea şi veţi fi fericiţi.

Iubire, numele tău adevărat este nemărginirea!



Bradu Florin.

25 februarie 2010

Capitolul II. Cine este Clara David?

Moto: Fiecăruia ce este al său. (Ulpian / Din perceptele dreptului roman)

Din când în când, pe pământ apar adevărate miracole. Se nasc fete care uimesc prin strălucire, frumuseţe, graţie şi inteligenţă. Din păcate, natura dă dovadă de multă parcimonie când împarte aceste daruri; la nivel gobal, numărul fetelor superfrumoase şi inteligente este cu îngăduinţă, de cel mult una la un milion. Numai împrejurările sau norocul decid cum vor valorifica aceste fete atu-urile extraordinare cu care s-au născut. Câte vor străluci ca staruri, dive, supervedete sau top modele şi care dintre ele vor câştiga titluri de miss.
Viaţa a arătat că de multe ori previziunile acestor aşteptări au aceleaşi şanse să se dovedească exacte câte sunt şi în ghicirea numerelor câştigătoare la loterie. De cele mai multe ori hazardul este acela care stabileşte ierarhia frumoaselor - la fel ca în orice joc de noroc cu miză mare.
Dacă cineva ar avea curiozitatea să colecţioneze interviurile acordate de femeile care au reuşit cariere strălucite în lumina reflectoarelor, va avea surpriza să constate că cele mai multe din ele atribuie norocului reuşita lor. Norocul că se aflau la locul potrivit în momentul potrivit; că o divă s-a îmbolnăvit sau a fugit cu un iubit într-o vacanţă şi a trebuit să fie înlocuită; că au întâlnit un bărbat influent în lumea show-bizz-ului şi s-au căsătorit cu el; că un bogataş sensibil la farmecele lor le-a sponsorizat, precum şi multe altele.
Există cineva în lumea asta mare care poate garanta că numărul de fete excepţional dotate fizic se reduce numai la ce se vede pe ecrane sau în presa scrisă? Categoric nu. Sunt fete care ar putea surclasa multe celebritaţi instalate pe diferite podiumuri, indiferent de domeniu, dar care au ales modestia şi au rămas într-un anonimat voluntar, preferând să rămână alături de dragostea lor; ele au iubit, au fost iubite şi au trăit o viaţă adevarată, fiind fericite ca s-au născut.
Una din aceste fete este doctoriţa Clara David, eroina acestei carţi.
La vremea când începe povestirea despre ea şi despre alţi tineri din generaţia ei, se gândea la viitorul ei profesional clădit pe muncă şi seriozitate, nu pe calitătile fizice cu care a avut norocul să se nască.

Cine este şi cum arată în fapt Clara David?
În accepţiunea curentă se spune că o fată este frumoasă dacă se încadrează în anumite tipare: o figură cu trăsături regulate şi armonioase, înaltă, zveltă, bine proporţionată. Culoarea părului, a ochilor, tenul, etc., sunt tot atâtea criterii după care evaluatorii frumuseţilor feminine stabilesc ierarhii. Aşa a luat naştere prototipul femeii a cărei frumseţe pământeană este în limitele puterii de înţelegere a bărbaţilor.
Se întamplă, e drept mai rar, să apară şi fete a căror frumuseţe particulară, stranie sparge tiparele obişnuite şi uluiesc prin originalitatea lor. Frumuseţea lor este atât de deosebită, de strălucitoare încât de multe ori ea nu poate fi înţeleasă. Ele schimbă optica despre frumos şi dărâmă ierarhiile stabilite. Oricine le priveşte nu îşi poate reprima gândul că ele par venite de undeva de departe, dintr-o altă lume în care frumuseţea este obligatorie, ca un criteriu de supravieţuire.
Dintr-o astfel de lume pare că a ajuns pământ şi Clara David. Părul ei la prima vedere mai mult castaniu decât roşcat, o califică în o categorie specială, aceea de şatenă răzvrătită. În cazul ei ursitoarele i-au hărăzit încă de la naştere un melanj coloristic nemaivăzut - aproape absurd, sub aspectul unicităţii. Imaginea amestecului de pigmenţi castanii cu cei ai ruginiului de toamnă, împraştiaţi aleatoriu de-a-lungul firelor de păr lucioase ca mătasea, pun privitorul într-o grea dilemă; care este în fapt culoarea lui?
Tabloul creat de această combinaţie este exotic, cu trimitere către aberant. Cei contrariaţi de această culoare se consolează cu ideea că este o abatere genetică, o greşeală a naturii, cu atât mai mult cu cât percepţia asupra ei diferă funcţie de mediu ambiant. Uneori arată ca vâlvătaia potolită a unui foc de tabără privit înainte de a se stinge, când amestecul delicat al ultimelor pâlpâiri roşietice dansează deasupra jarului şi spuzei rezultate din arderea lemnelor de brad, paşii finali, haotici ai sfârşitului. Sau ca un covor din frunze ruginii de arţar căzute toamna pe alee pe care te sfieşti să calci de teamă că intensitatea culorii iţi va arde tălpile.
Puţini sunt cei care se hazardează să încadreze părul Clarei în paleta culorilor standardizate folosite de frumoasele lumii pentru a corecta ceea ce natura le-a refuzat. Tenul ei alb sănătos cu nuanţe delicate de roz trandafiriu face trimitere la chipul îngerilor. Sprâncenele aproape negre frumos arcuite, sunt acompaniate de gene lungi şi dese ca o perie. Nestatornicia lor acoperă şi descoperă în clipiri dese ochii, punctul central al feţii. Ei sunt mari şi limpezi ca o veşnică enigmă pentru privitor. Culoarea lor nepământesc de pură, este a cerului de vară. Intensitea albastrului lor te înfioară ca şi cerul imens, de nepătruns şi necuprins.
Privirea ei senină induce o teamă apropiată de timidatea unui elev premiant şi cu note mari la purtare, că încercarea de a pătrunde în tainele acelui albastru este un sacrilegiu. Dinţii albi ca într-o reclamă pentru o pastă de dinţi, sunt acoperiţi de buze pline şi roşii, dispuse să se întreschidă mereu pentru lansarea celui mai cuceritor zâmbet de pe planetă.
Cu o înalţime de 1,78 m., Clara este considerată o femeie înaltă, cu un corp bine proporţionat şi bust generos. Sânii ei, tresăltând în ritmul paşilor trezesc în imaginaţia bărbaţilor, prin mişcarea lor înnebunitoare, ecouri asociate cu pierderea simţului realităţii. Ecourile lor se trensformă în dorinţe, iar ele străbat lumea cunoscută şi merg mai departe, fără să se oprescă alegând să se materializeze dincolo de ea, în o altă lume în care ar dori să rămână prizonierii celei care deţine vraja lor. Şoldurile frumos rotunjite se află într-un echilibru perfect cu umerii şi restabilesc o fermecătoare egalitate dimensională cu aceştia lăsând taliei de viespe rolul de arbitru pentru confirmare.
Piciorele lungi şi elegante, cu glezne fine, stârnesc suspinele invidiei feminine pline de o omenească otravă şi au ca efect pervers, ridicarea şi mai sus a ştachetei admiraţiei bărbaţilor.
Într-un cuvânt, Clara David arată ca o zână coborată din poveşti, iar dacă ar fi să se dea crezare unor admiratori fanatici, ea chiar este o superzână, epitet care a contribuit decisiv la încadrarea ei de către regimentele de admiratori, în categoria femeilor inaccesibile.
În ciuda frumuseţii ei uluitoare Clara are aparenţa unei fete timide, meditative, puternic înclinată spre romantismul cu ştaif, acelaşi pe care din păcate lumea de astăzi l-a condamnat la uitare. Fără să fie o persoană melancolică, dimpotrivă debordează de optimism, este foarte rezervată, mai ales în privinţa vieţii ei particulare. Niciodată nu s-a hazardat în abordarea relaţiilor cu băieţii cu uşurinţa în care tinerele moderne excelează.
Din punctul de vedere al opiniei colective în care a trăit, acesta era şi punctul ei nevralgic. În rest a fost mereu o bună prietenă cu toată lumea, foarte ataşată de colegii ei. Întotdeauna a privit relaţiile cu cei de vârsta ei cu detaşare refuzând să îi perceapă altfel decât ca parteneri de etapă în evoluţia ei spre maturitate. În liceu a evitat să încurajeze relaţiile particulare cu baieţii şi îşi aminteşte bine că atunci nu o interesa dacă anturajul ei era format din băieţi şi/sau din fete. Băieţii pe care îi cunoştea erau trataţi de ea la fel ca fetele, după principiul unisex.
Mai târziu când a devenit studentă, lucrurile s-au schimbat. Mai matură, a început să se orienteze altfel în sistemul de relaţii cu lumea înconjurătoare. A înţeles foarte limpede demarcaţia dintre sexe şi sub presiune hormonală a început să aibă vise de iubire. Maturizarea ei s-a putut observa mai ales în preocuparea pentru felul în care arată. Deşi nu era obsedată de aspectul ei, aprecia cosmeticele de calitate pe care le folosea cu discreţie, fără stridenţe şi se îmbrăca îngrijit urmând linia modei.
Din curiozitate, a acceptat uneori iniţiativele unor tineri de a intra în viaţa ei, dar din câte îşi aduce aminte, toţi au dezamăgit-o din diferite motive. Unii erau frumuşei, dar mărginiţi, alţii erau grabiţi şi voiau de la ea ceea ce nu era încă dispusă să ofere; sau se dovediseră a fi nişte bădărani care îşi bazau reputaţia de bărbaţi puternici pe obrăznicie.
Mai funcţionau atunci un fel de bărbaţi - aşa zişi dintr-o bucată - dar ea a avut ghinionul să întâlnească numai pe cei confecţionaţi din materiale de slabă calitate. Plictisită de puţinele experienţe avute, a hotărât să mai aştepte, poate că odată şi odată va apare acel Făt-Frumos care este ursitul ei şi atunci i se va preda lui cu toată ardoarea de care este capabilă o fată cu porniri romantice.
Uneori, gandeşte cu amărăciune că frumuseţea ei nefirească, i-a adus mai multe necazuri decât avantaje.
Rezumând neplăcerile avute în ultima perioadă, îşi aminteşte că în facultate a trebuit să facă faţă asalturilor neruşinate ale colegilor şi asistenţilor tineri, iar pe stradă sau în locuri publice era în permanenţă ţinta curiozităţii impertinente a bărbaţilor care o dezbrăcau cu priviri hămesite - ca şi cum ea, Clara David, ar fi rămas ultima reprezentantă pe pământ a de mult dispărutei stră-stră-străbunica Eva. Întrebarea cea mai insistentă de care erau preocupate cunoştinţele ei era: cum arată fericitul ei iubit şi cine este el?
Deşi s-au făcut multe speculaţii, numai cei din anturajul ei ştiau că ea nu avea încă pe cineva pentru care să simtă altceva decât o prietenie generoasă şi sinceră care peste tot în lume se numeşte camaraderie.
În timpul facultătii a fost o studentă foarte bună. Singurul ţel pe care l-a urmărit a fost să termine facultatea în topul absolvenţilor pentru a-şi facilita viitoarea carieră. Nu pentru că ar fi carieristă, ci pentru că a fost întotdeauna o perfecţionistă.
Pe scurt, avea ambiţia să ajungă un bun medic cunoscut ca un adevărat profesionist.
La vremea când începe povestirea noastră Clara terminase facultatea de medicină şi urma rezidenţiatul la Institutul de endocrinologie. Alegerea specialităţii de medic endocrinolog nu a fost întâmplătoare. Ea era convinsă că pentru a fi un bun specialist în domeniu nu sunt suficiente numai experienţa, cunoştinţe medicale solide şi specializările în domeniu. În endocrinologie este nevoie şi de multă intuiţie.
Un endocrinolog, credea ea, trebuie să aibă stofă de detectiv de investigaţie să reuşeasca în carieră. Cel puţin aşa înţelegea ea lucrurile.
Acum se grăbea să ajungă la spital pentru a nu pierde vizita de prânz în saloanele bolnavilor a idolului ei în meseria de endocrinolog - doamna conferenţiar doctor Cimina Madălina Potecă.
Vara acelui an se dovedea a fi una foarte calduroasă, caniculară chiar. Tocurile pantofilor îşi desenau amprenta pe asfaltul înfierbântat. Încă puţin şi ajungea la spital. La prima intersecţie trebuia să traverseze strada, după care la cca. 150 metri pe partea stângă era poarta spitalului. Aştepta liniştită la semafor schimbarea culorii roşii pentru a-şi continua drumul şi se răcorea făcându-şi vânt cu o revistă de modă.
Când lampa şi-a schimbat culoarea în verde, a pornit în traversare, a făcut primii paşi pe zebră şi se apropia de centrul străzii. Nu a dat atenţie strigătelor alarmate ale unei femei grase, cu faţa rosie, parcă vopsită, care îşi agita disperată braţele scurte într-o mişcare care voia să sugereze semnale de avertizare asupra unui pericol iminent către care se îndrepta.
Mai târziu, când a refăcut filmul întâmplării şi-a dat seama că biata femeie de bună credinţă, foarte atentă la trafic, a prevăzut nenorocirea care urma să se întâmple. Intuiţia ei nu i-a folosit Clarei, care adâncită în gânduri, traversa liniştită strada fiind asigurată de verdele semaforului.
În următoarea fracţiune de secundă a auzit un scrâşnet infernal de frâne şi întorcând privirea în dreapta de unde venea zgomotul, a văzut cu groază cum un autoturism de teren - mare cât nenorocirea pe care i-o aducea - aflat la numai la caţiva metri, se năpustea asupra ei. Ca prin vis a mai apucat să vadă figura lividă, alungită şi descompusă de spaimă a şoferului înainte de impact.
Concomitent, a simţit şocul mortal al loviturii, al contactului dur, disproporţionat dintre mastodontul apocaliptic din metal şi fragila ei construcţie umană, alcătuită din carne şi oase. În aceste împrejurări omul pierde întotdeauna fără drept de apel în faţa puterii colosale a cailor de fier scăpaţi de sub control.
A fost lovită, azvârlită şi târâtă câţiva metri pe asfalt. Din acel moment lumea a încetat să mai fie percepută de ea, îşi pierduse cunoştinţa. În numai o clipă, o maşină criminală transformase un splendid exemplar de femeie într-un corp însângerat care palpita cerându-şi dreptul la o viaţă neconsumată.
Maşina salvării propriului ei spital a cules-o imediat şi a transferat-o la reanimare. După două ore de luptă cu moartea - timp în care au fost rezolvate şi fracturile suferite la piciorul drept şi mâna stangă - eforturile doctorilor au dat rezultate. Funcţiile ei vitale au fost restabilite, iar şansele de supravieţuire au crescut spectaculos.
Tot personalul spitalului a răsuflat uşurat, însă îngrijorarea mai persista. Clara era una din cele mai iubite doctoriţe din spital; nu datorită frumuseţii ei, ci mai mult a felului deschis şi prietenos în care vorbea şi se purta cu toată lumea.
Buletinul complet al stării ei medicale urma să fie comunicat peste 48 de ore după ce o comisie alcătuită din cei mai buni specialişti îi va face un consult general. Până atunci, ca de obicei, medicii erau rezervaţi.
Pentru Clara toate aceste zbateri nu însemnau însă nimic. Era sub puternica influenţă a anestezicelor, monitorizată de aparate şi cufundată în somnul artificial de refacere.

După trecerea a 48 de ore de la accident doctoriţa Magda Păun s-a îndreptat glonţ către salonul în care era internată pacienta accidentată cu speranţa că echipa de medici care o consulta nu plecase. Cunoştea o parte din ei şi spera să obţină părerea lor despre starea reală a prietenei ei, fără precauţii şi vorbe meşteşugite; adevărate lecţii de minciuni spuse în scopuri umanitare; pentru încurajarea pacienţilor şi inducerea unei stări de optimism menit să îi întărească în lupta pentru vindecare.
Avusese noroc, echipa tocmai terminase examinarea pacientei şi se îndrepta spre sala de conferinţe. Magda s-a ataşat grupului şi l-a însoţit fără să scoată o vorbă, cu inima zbătându-i-se dureros în piept.
Îi dispăruse siguranţa pe care o afişa permanent şi simţea că îi lipseşte curajul să afle adevărul despre situaţia celei mai bune prietene a ei.
După câteva momente de tăcere, profesorul Varlam, şeful catedrei de chirurgie s-a hotărât să vorbească. Ceilalţi medici tăceau din respect şi ca de fiecare dată l-au lăsat să tragă concluziile, mai cu seamă că ce va spune el, nu era informaţia pe care ar fi dorit să o audă Magda.
- Ştiu prin ce treci acum, spuse el adresându-se direct ei. Ba îţi este cald, ba rece. Este starea specifică celui care vrea să afle ceva anume, numaidecât, dar căruia îi este frică de ce va afla şi doreşte cu exasperare ca acel ceva să fie lucrul pe care îl aşteaptă. Adevărul pe care tu vrei să îl cunoşti, gol-goluţ, sincer, fără menajamente, a continuat profesorul mângâindu-şi barbişonul de modă veche, este că nu pot să îţi pot spune acum nimic cu certitudine. Cât timp v-am fost profesor m-am străduit să fac din voi nu numai medici buni, dar şi oameni cu caractere tari. Am dorit să vă insuflu curajul de a privi viaţa în faţă aşa cum este ea. Cu părţile bune, frumoase dar şi cu negurile ei. Pe scurt, am fost la rândul meu impresionat de nenorocirea care a lovit-o nemeritat pe Clara.
Acum vorbitorul şi-a luat a pauză mai lungă pentru a-şi îmbrăca mai nuanţat în cuvinte părerea despre situaţia medicală a fostei lui studente. Era limpede că îi era greu să se pronunţe fără menajamente, mai ales că ştia ce greutate au cuvintele lui în astfel de situaţii.
- După cum stiţi toţi, a fost una din studentele mele favorite. Aş fi vrut să spun multe despre ea, dar opresc aici comentariile mele, printre altele şi pentru a scurta momentele de încordare.
Întorcându-se spre Magda care, aflată lângă el îl privea stăruitor, i s-a adresat direct:
- Am să-ţi spun ce cred eu despre şansele pe care le are prietena ta.
Din lupta lăuntrică dusă între medicul Varlam şi domnul Varlam omul, nu a ieşit un învingător cert. Se pare că ori au învins ori au pierdut amândoi pentru că aşa cum i s-a adresat, a vorbit în numele ambelor ipostaze.
Mai întâi a renunţat să pună floricele diagnosticului şi i-a spus părerea lui cu francheţea pe care ea o aştepta de el.
- Realitatea este că din păcate a avut parte de un accident urât. Dacă aşa cum o cunosc eu o va ajuta tinereţea şi după ce se va vindeca va urma un program de recuperare extrem de dificil, atunci poate îşi va reveni complet şi va putea alerga la maraton. Dar ca reuşita să fie deplină, mai trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, şi poate că o va ajuta şi El. Minţile noastre nu au atins un asemnea nivel încât să putem face prognosticuri sigure în cazuri aproape disperate ca cel de faţă. De aceea este nevoie acum nu numai de slabele noastre puteri şi cunoştinte, dar şi de bunătatea Celui de Sus.
Aşa şi-a încheiat profesorul diagnosticul său, spus nu atât în termeni medicali, cât mai ales tradus în simţăminte omeneşti. Spusele lui arătau clar ce părere are despre situaţia reală a victimei. Ele au dat măsura exactă a gravităţii urmărilor accidentului suferit de Clara.
La auzul diagnosticului, care suna aproape ca o sentinţă de condamnare, Magda s-a scuturat ca de friguri şi simţea că o podideşte plânsul. Nu se aştepta la această sinceritate brutală din partea profesorului. O contraria mai mult realitatea crudă care transpare din vorbele lui, comparativ cu aşteptările ei, mult mai optimiste. Nu îi putea reproşa însă nimic profesorului. Ceruse o evaluare corectă şi o primise. Trebuia să o accepte fără rezerve ca venind nu numai de la cel mai autorizat specialist, dar şi de la un om a cărui bunătate era proverbială.
- Am înţeles, domnule profesor, şi vă mulţumesc, îngăimănă ea într-un târziu. Vă mulţumesc încă o dată că nu m-aţi menajat. Ce a trebuit să aflu, acum ştiu. Vindecarea completă a prietenei mele nu este un lucru simplu.
- La rândul meu, vreau să te rog ceva, încheie discuţia profesorul Varlam în timp ce îşi scoatea halatul. Când vei vorbi cu ea, mută toate şansele de vindecare pe pământ şi nu îi pomeni de sprijinul lui Dumnezeu aşa cum l-am evocat eu. Cred că pentru oricine, indiferent dacă este credincios sau nu, invocarea divinităţii nu dă bine şi poate în mod inconştient să ducă la un defetism nedorit în situaţia ei.

După plecarea comisiei, Magda rămasă singură îşi frământa mintea de pe acum să găsească formulele cele mai potrivite pentru discuţia cu Clara, atunci când ea va avea loc. Trebuia să îi spună tot, dar de fapt să nu îi spună nimic din ceea ce ar putea să o influenţeze negativ şi să-i transforme un optimism prezumptiv într-o descurajare adevărată.

Nefericitul conducător auto care produsese accidentul, un tânăr inginer constructor pe numele lui Doru Dragu, a fost preluat de poliţie pentru anchetă.
Când a coborât din maşină, părea nesigur pe picioare, avea o stare pronunţată de nelinişte, o teamă exagerată şi era nefiresc de agitat, incoerent, incapabil să susţină o discuţie lucidă. Cu acest comportament, în primele momente de la producerea accidentului el a lăsat impresia că băuse, era grizat şi se afla ...încă sub influenţa băuturilor alcoolice.
Spre surprinderea tuturor, rezultatele obţinute la testele de verificare ale alcoolemiei efectuate cu etiloscopul în aerul expirat, cât şi la analiza probelor de sânge recoltate imediat, au indicat lipsa alcoolului. Era confirmarea fără dubii că tânarul şofer nu consumase băuturi alcoolice şi, ca urmare în momentul producerii accidentului, nu avea cum să se afle sub influenţa lor.
Situaţia era dramatică. Ofiţerul de poliţie care preluase cazul nu îşi putea explica agitaţia nefirească, trăsăturile feţei cu grimase necontrolate, nesiguranţa, incoerenţa, şi starea de anxietate a autorului accidentului.
Nimeni nu ar fi putut anticipa atunci cum vor evolua evenimentele şi care vor fi urmările asupra celor doi tineri implicaţi; inginerul Doru Dragu autorul accidentului şi doctoriţa Clara David, victima lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sustin campania

Stats

Persoane interesate

Vizitatori

cc