Prefaţa romanului de dragoste "Când merele se coc"

Stimate doamne, stimaţi domni,


Începând de astăzi, paginile blogului vor găzdui publicarea unor fragmente reprezentative din romanul “Când merele se coc”, scris de Bradu Florin. Ca variantă, se propune pentru aceeaşi lucrare titlul alternativ “Bătălia pentru dragoste”.
Din considerente care ţin de coerenţa temei, şi de evoluţia normală a lecturării, numărul de pagini va fi de cca 5 - 15 la fiecare apariţie. În toată perioada în care romanul se afla pe site- înainte ca el să fie încredinţat tiparului - autorul îşi arată disponibilitatea de a răspunde părerilor şi sugestiilor cititorilor în legătură cu tot ce este legat de carte.
În speranţa că în parcurgerea paginilor vor fi tot atâtea momente de relaxare, dorim tuturor o lecturare plăcută.

Roman: Când merele se coc/Bătălia pentru dragoste.

Moto: Poate că au avut dreptate că au pus dragostea în cărţi; se prea poate ca ea să nu poată exista în altă parte. ( William Faulkner ).

Prefaţă/Cuvânt înainte.

Cititorule, tu care dai viaţă slovelor scrise cu gândul şi cu inima, opreşte-te cu îngăduinţă asupra acestei încercări pe care autorul nu o face mânat de dobândirea unei false glorii, ci din dorinţa de a evada împreună cu tine, fie şi numai pentru câteva clipe dintr-o lume nebună.... nebună.... nebună. Oare se va mai face ea bine vreodată?

Subiectul cărţii - un amestec de ficţiune şi realitate - este o alegorie în care o fată tânără şi frumoasă, dar singură, cade victima unui dramatic accident de circulaţie. În urma acestei tragice întâmplări destinul îi acordă o mare compensaţie. Îi scoate în cale iubirea la care visa.
Tema generică a romanului este iubirea dintre bărbat şi femeie. Fermecat de frumuseţea femeii, autorul a încercat de multe ori să o prezinte indirect, prin efectul pe care îl are ea asupra celor din jur. De aceea, poate cel mai delicat şi dificil examen pe care el l-a trăit împreună cu eroii săi a fost strădania de a înfăţişa eleganţa şi frumuseţea femeii.
Niciodată nu s-a sfiit să o omagieze, de fiecare dată când a crezut că trebuie să o facă. Este greu să poţi descrie frumuseţea cuiva şi să ai pretenţia că ai reuşit să fii convingător. În ultimă instanţă, ea este o problemă de gust a fiecărui individ, o opţiune a lui. O veche şi înţeleaptă vorbă din bătrâni ne spune “nu-i frumos ce place lumii, e frumos ce-mi place mie”. Această învăţătură, deşi pune pe primul plan subiectivismul în aprecierea frumuseţii, l-a condus pe autor de-a lungul paginilor cărţii - de fiecare dată când s-a încumetat să o abordeze.
Cu toate că personajele romanului îşi trăiesc viaţa într-o lume a lor, de multe ori a himerelor, departe de realităţile lumii înconjurătoare, sau amintind numai în treacăt de ele, în unele capitole sunt prezentate cu îngrijorare diferite opinii despre viaţa societăţii.
Ele nu aparţin unor genii naţionale după cum nu sunt nici ale conducătorilor, politicienilor sau făcătorilor de opinie. Sunt luările de poziţie ale unor intelectuali oneşti care îşi plătesc taxele şi impozitele şi se aşteaptă ca statul, la rândul lui, să funcţioneze fără discriminare, în favoarea tuturor cetăţenilor săi. Poate că tocmai aici intervine în mod nedorit ficţiunea în forma ei cea mai controversată, ideea că statul chiar poate să o facă.
Unii cititori vor găsi poate, că este nepotrivit ca în paginile unui roman dedicat aproape eminamente dragostei dintre bărbat şi femeie să îşi găsească locul şi unele aspecte sociale. La o privire atentă vor constata însă, că cea mai mare parte din ele sunt atât de reale şi
dureroase, încât autorul nu a putut să se sustragă lor şi nici să le ascundă.
Mesajul pe care el s-a străduit să îl transmită contemporanilor este îndemnul de a gândi bine şi a hotărî ce vor să facă cu viaţa lor; să o trăiască într-o societate tot mai violentă şi mai îndepărtată de simţăminte omeneşti sau doresc ca lumea să devină un loc în care îşi pot regăsi fericirea şi bucuria de trăi.
Ce se întâmplă însă astăzi în societatea nostră este halucinant; dacă un individ crescut şi educat teoretic într-o seră - departe de lume - ar plonja direct în mijlocul ei fără să fie pregatit în prealabil, primul aspect de care va fi îngrozit este înspăimântătoarea lipsă de civilizaţie care îmbracă toate secvenţele vieţii: individual - domestică, stradală, colectiv-socială. Peste tot se va confrunta cu o insuportabilă violenţă fizică şi de limbaj.
În situaţia în care cetăţenii, sătui de starea actuală de lucruri ar dori să o schimbe - să facă figurativ vorbind atmosfera respirabila - singura cale de rezolvare o reprezintă educaţia.
Parafrazând, educaţia joacă în viaţa omului acelaşi rol ca al dresurii din lumea animală. Dacă pornirile instinctuale ale unui animal pot fi înfrânte prin dresaj, în cazul oamenilor care sunt fiinţe inteligente dotate cu raţiune, instinctele primare pot fi stăpânite şi şlefuite prin educaţie - singura activitate umană care generează cultura.
Numai aşa pot fi vindecate rănile pe care omenirea, prin o atitudine sinucigaşă, le-a
selectat, însuşit şi cultivat în decursul timpului.
În contextul reconcilierii oamenilor între ei pe de o parte şi toţi împreună cu natura pe de o altă parte, autorul, Bradu Florin, cere scuze tuturor vieţuitoarelor pământului pentru că, respirând necontenit de mai mulţi ani, a contribuit fără voia lui la poluarea planetei prin emisii de dioxid de carbon.