Photobucket

Date despre autor

Sunt un scriitor ce-şi propune să evadeze măcar pentru câteva clipe împreună cu cititorii săi din universul în care ne-am învăţat să trăim.

Pentru ca la întoarcerea din călătoria imaginară să nu fim decepţionaţi, trebuie să impunem reapariţia în lumea noastră, a tuturor, a bunului simţ, a culturii, politeţei şi respectului faţă de interlocutor. Omenirea, în ansamblul ei, trebuie să se întoarcă la valorile morale. Dacă efortul presupune şi existenţa unei doze de romantism, ei bine atunci să fim şi puţin romantici. Reîntoarcerea la aceste însuşiri care definesc fiinţa umană nu se poate face fără iubire.

IUBIREA este universală, dar ea se dobândeşte diferit; la unii apare după lungi şi obositoare încercări, pe alţii îi caută ea şi este suficient ca norocosul să deschidă braţele, să o primească şi să o păstreze, fericit de atingerea şi îmbrăţişarea ei. Unii o pot simţi ca o adiere caldă, o blândă mângâiere. Alţii o simt puternic, fierbinte şi aspră; poate să le schimbe viaţa, iar în cazuri extreme, îi poate distruge. Oriunde şi oricând, iubirea este prezentă şi inevitabilă.

Cine nu a ajuns să o cunoască, înseamnă că şi-a irosit viaţa de pomană, pentru că viaţa trăită de unul singur trece ca un val, fără urmări. Dacă nu aţi cunoscut iubirea până acum, nu disperaţi, căutaţi-o şi o veţi găsi sau va veni ea să vă caute. Ea este infinită în timp şi spaţiu şi nimeni din cei care o doresc şi o aşteaptă nu va fi lipsit de ea. Atingerea ei trebuie făcută însă cu respect, ca să dureze o viaţă.

Avem înca timp cu toţii. Nu există vârstă biologică mai mult sau mai puţin potrivită pentru manifestarea ei.

Credeţi-mă! Aveţi încredere în ea şi veţi fi fericiţi.

Iubire, numele tău adevărat este nemărginirea!



Bradu Florin.

25 februarie 2010

Cuvânt de deschidere al blogului

Poveşti despre o frumoasă adormită: ţara în care trăim

ASTĂZI 16 NOIEMBRIE 2009


Înainte de toate, aş dori să explic succint titlul pe care l-am atribuit acestui ciclu de romane.
Ţara mea – România, este frumoasă şi bogată. Cel puţin până de curând a fost bogată. Frumoasă a rămas, pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Atât de frumoasă şi bogată încât după un fel de revoluţie, toţi corbii, ulii şi hienele de aici sau de aiurea, s-au năpustit asupra ei smulgând-i hălci întregi din trupul obosit.
Speriată şi orbită de apariţia ei bruscă în lumina orbitoare a libertăţii, năucită de tot ce i se întâmplă, rămasă fără busolă şi fără apărare, slăbită de viaţa dură pe care adus-o în perioada comunistă, frumoasa mea ţară a cedat. Visele ei au fost de scurtă durată şi a intrat într-un somn letargic din care încă nu s-a trezit. Ea doarme şi acum somnul lung al refacerii. Dar într-o zi, când hărmălaia iscată de clanurile lacome pentru ciolan o va trezi, înfuriată, ea va opri măcelul asupra celor jefuiţi şi va face dreptate pentru toată lumea.
Dacă într-o zi, oricare din cetăţenii de bună credinţă, născut, crescut şi educat pe aceste meleaguri binecuvântate - atent mai mult la treburile mărunte ale existenţei sale şi prin urmare ignorând transformările prin care trece ţara - s-ar opri o clipă din sarabanda ameţitoare a vieţii cotidiene şi ar privi în jur, s-ar putea întreba nedumerit:
- Doamne, unde mă aflu? A cui mai este ţara asta acum: a noastră, a lor, cine mai poate şti? Doamne, cui i-ai luat minţile şi de ce ai pedepsit o ţară întreagă pentru câteva grupuri de nemernici?
Cu puţină răbdare, puteţi afla mai jos; dacă nu cui aparţine acum ţara, cel puţin cine este autorul poveştilor, după propria lui mărturisire.


Numele meu este Bradu Florin şi am descins în această lume incertă pe la mijlocul secolului trecut. Deşi de atunci a trecut o bună bucată de vreme, îmi este greu să apreciez dacă auspiciile sub care m-am născut pot fi considerate norocoase sau dimpotrivă. Desfăşurarea vieţii mele până în prezentul în care ne aflăm adânceşte această dilemă.
Cea mai mare parte a existenţei mele am trăit-o în glaciaţiunea comunistă, mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului; perioada aceea, în care teama că oricând ceva rău ni se poate întâmpla mie sau familiei a fost o constantă a vieţii mele. Situaţia amintită se datorează în primul rând erorii de neiertat pe care am comis-o odată cu naşterea mea. Totuşi, mă îmbărbătez şi consider încă şi acum că circumstanţele atenuante nu îmi lipsesc.
În acea vreme, ca prunc în devenire, pluteam undeva, într-un univers încă neprecizat, iar stadiul de preconcepţie în care mă găseam nu îmi permitea să-mi influenţez cu nimic viitorul şi cu atât mai puţin să îmi aleg părinţii.
Totul a pornit de la încăpăţânarea de care a dat dovadă cel pe care destinul mi l-a hărăzit să îmi devină tată - atunci când a venit vremea ca el să-şi aleagă misiunea pe pământ. Dând dovadă de o consecvenţă pe care eu am considerat-o mult timp ca dăunatoare, el a hotărât să urmeze exemplul înaintaşilor săi şi să dea curs vocaţiei duhovniceşti.
Pe scurt, a urmat teologia, s-a făcut preot, sau "popă" cum se spunea atunci în timpul de tristă amintire şi chiar acum, fără prea mult respect faţă de slujitorii Domnului pe pământ. Mama mea, deşi a urmat studii universitare, a preferat să rămână casnică şi să se ocupe de educaţia celor doi copii ai familiei - dintre care eu eram cel mic - în spiritul adevărului, al corectitudinii şi al dreptăţii. Viaţa a dovedit că biata femeie, animată de bunul simţ al românului nu şi-a dat seama cât de nefolositor era acest fel de educaţie atunci, dar mai cu seamă ce urmări dureroase a avut în perioada actuală pentru  mine.
Fără ca ea să vrea - prin o educaţie în spiritul unei corectitudinii desăvârşite - mi-a acoperit ochii cu o pereche de ochelari de cal care m-au facut să urmez în viaţă numai drumul drept. Aceasta a fost cea de a doua mare greşeală pe care o datorez familiei mele, pentru că fiind aşa cum m-au crescut părinţii mei, nu am avut nici un folos de la viaţă. Nu am învăţat nici acum să fur din avutul obştei şi consider că acesta este blestemul vieţii mele. Dimpotrivă, am fost permanent o vacă bună de muls. M-au înşelat toţi care au vrut să o facă, posesorii unei educaţii mai realiste, din care nu au lipsit lecţiile datului din coate pentru a ieşi în faţă, profitând de buna credinţă a celor ca mine.
Cum spuneam, pentru lipsa de vigilenţă de care am dat dovadă la vremea naşterii mele, ilustrată prin incapacitatea de a-mi asigura nişte părinţi mai potriviţi cu sarcina de construire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, trebuia să plătesc un preţ. Astfel, am plătit şi am tot plătit şi îmi e teamă că încă am rămas dator, fără ca prin aceasta, societatea românească să progreseze.
Spaimele şi angoasele m-au urmărit încă din copilărie. Tot timpul eram stresat că tatăl meu, de altfel un om foarte bun căruia şi acum, după atâţia ani de când nu mai este printre noi, îi port un respect şi o dragoste filială curată, fără resentimente - putea fi arestat pentru vina de a vorbi prea mult despre Dumnezeu şi prea puţin despre Gheorghiu Dej şi mai apoi despre Ceauşescu & family. Mai târziu mă îngrozea ideea că într-o zi o să fiu dat afară din liceu şi din facutate. Duceam cu mine crucea celui vinovat de ceva neprecizat de nimeni care mă diferenţia ca un cal breaz de fericiţii copii, cei aleşi, cu origine muncitorească. Cuvântul «hăituit» mi se părea că exprimă atunci cel mai bine starea de spirit în care mă aflam ca elev şi apoi ca student. Eram stigmatizat şi duceam în spate tot complexul de vinovăţie al neamului românesc, scos la vedere de focul luptei de clasă şi nu ştiam dacă voi scăpa vreodată de el.
Pentru că mă consideram un paria, mereu culpabil, în prima parte a junimii mele nici nu am reuşit să am o relaţie densă de amor, aşa cum am visat-o. Nu eram un timid şi îmi plăceau fetele. Era atâta sete de iubire în mine încât aş fi putut iubi cu ochii închişi pe oricare dintre fetele lumii. Mi se păreau atât de frumoase, de delicate, de minunate încât am ajuns să am îndoieli în legătură cu misiunea lor pe pământ. Nu ştiam dacă ele au fost lăsate de Dumnezeu să ne facă fericiţi sau să ne pedepsescă pe noi, bărbaţii, pentru bădărănia, mârlănia şi nesimţirea noastră.
Realitatea ne arată că: fie din rea credinţă ori din cauze legate de o proiectare sau o construcţie greşită a bărbaţilor, aceste defecte nu au fost niciodată înlăturate sau ameliorate de nimeni. Nici măcar de Cel de sus.
În schimb, era imposibil să nu te îndrăgosteşti de fete, cel puţin aşa cum le vedeam eu, mai ales dacă era cu voie de la partid (voi reveni la momentul potrivit cu explicaţii despre această inepţie).
Cer iertare pentru paranteza făcută involuntar, dar nu am putut să mă opresc să evoc aceste amintiri odsedante.
Culmea este că relaţiile directe dintre copiii rezultaţi din părinţi clasificaţi în clase antagonice - aşa cum se străduiau să ne bage în cap cei care ne predau elucubraţiile din cursurile de socialism ştiinţific - deşi departe de a fi idilice, erau normale ca între tineri de aceeaşi vârstă, a inocenţei. Atmosfera degenera şi totul devenea suspiciune când intrai în contact cu autorităţile de orice fel.
Mult mai târziu mi-a devenit limpede că asta făcea parte din stupida luptă de clasă.
În legătură cu importanţa originii sociale în viaţa cuiva, pe timpul studenţiei mele circula o glumiţă care ar fi trebuit să ne pună pe gânduri în loc să ne distreze. O redau întocmai.

“Se spunea că la un examen de admitere în facultatea de medicină, un tânăr candidat care în afară de origine sănătoasă, nu mai avea nimic altceva de arătat, a fost întrebat de comisie.
- Ştiţi că uneori, ca urmare a abuzului de alimente nerecomandate, pot apare dereglări ale tubului digestiv care se manifestă prin constipaţii severe. Fiţi bun şi spuneţi-ne ce credeţi că trebuie să avem la îndemână în acest caz pentru a rezolva situaţia direct, fără medicamente sau prin alte căi, eventual intervenţii chirurgicale?
Membrii comisiei care au ales întrebarea pe sprânceană - ca o pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă - se aşteptau să audă răspunsul: o clismă.
În loc de acesta, candidatul cu ascendenţa în părinţi ceferişti (considerată atunci ca un loz câştigător), senin şi sigur pe el, a dat prompt un răspuns uluitor, ca o lovitură de bici.
- Un cur, e bine?
Speriaţi, membrii comisiei s-au uitat unul la altul, după care au schimbat subiectul examinării şi i-au pus o altă întrebare al cărui răspuns era imposibil să nu fie cunoscut de viitorul domn, tovarăş doctor.
- Ce este tatăl dumneavoastră?
- Ceferist, e bine?, a venit răspunsul lui care conţinea şi o întrebare de final care nu îi putea lăsa indiferenţi pe membrii comisiei”.
Sigur că a fost bine, pentru el însă. Candidatul a fost declarat reuşit la examen şi a devenit mai târziu medic chirurg, campion naţional la malprasis.

Până la urmă am reuşit să păcălesc şi eu sistemul şi am terminat o facultate. După multe peripeţii m-am făcut băiat mare şi am încercat să îmi croiesc destinul compromis iniţial de împărţirea arbitrară a oamenilor funcţie de descendenţă sau ascendenţă, depinde din ce unghi de vedere este privită evoluţia.
Legat de acest subiect, ar trebui să ne amintim ca în lume predomină două concepţii despre ascendenţa umană. Una este susţinută de biserică, iar cealaltă a fost lansată de un englez cu ştaif, astăzi în lumea largă numit Charles Darwin. În ciuda imenselor deosebiri dintre ele, ambele au un numitor comun: la naştere toţi oamenii sunt la fel.
Dacă ne îndepărtăm puţin de teorie, vom observa însă că şansele lor diferă foarte mult, funcţie de locul în care s-au născut. Aici părerea mea se suprapune exact pe aceea a distinsului profesor Bogdan Teodorescu a cărui firească indignare o împărtăşesc pe deplin: de ce omul trebuie să suporte consecinţele locului în care s-a născut? Situaţia cuiva care a văzut lumina zilei în Norvegia, aflată pe primul loc în privinţa şanselor la o viaţă normală, este diferită de a celui care cu mai puţin noroc s-a născut în România, clasată abia pe locul 63 în acest clasament. Dar ce părere or fi având cei care fără vina lor se nasc într-o ţară africană?
“Fiecare cu norocul lui”, era una din lozincile afişate la intrarea în unele din lugubrele lagăre de exterminare naziste. O fi oare ceva adevărat în această lozincă macabră? Unii se nasc unde trebuie, iar ceilalţi născuţi aiurea, vor să emigreze acolo unde s-au născut cei norocoşi. Este o scurtă filozofie la care se rezumă toată viaţa planetei.
Două lucruri pot schimba această tragedie a umanitţăii: educaţia şi alungarea cu pietre de la putere a celor care, în interesul lor îşi ţin propriile popoare în mizerie.
Îmi aduc aminte că în timpul scurtei perioade romantice din zilele de 23-24 decembrie 1989 cineva, devenit ulterior vioara I în societate, se strofoca vorbind cu convingere că în România se va termina cu promovarea facută după dosare sau nepotism şi va învinge competenţa.
Tot poporul a auzit, dar nimic nu s-a schimbat. Totul a rămas la fel. Dimpotrivă, dacă ceva s-a schimbat, atunci schimbarea a avut loc în mai rău.
Sărmană ţară! Chiar asta ai vrut tu? Să mai fii păcălită o dată? Comunismul este orânduirea socială care, sub pretextul deplinei egalităţi între toţi membrii societăţii, a reuşit să creeze haos, mari nedreptăţi şi inegalităţi sociale prin cultivarea de false valori şi încurajarea incompetenţei.
Judecând totul cu detaşare şi luciditate, acum după ce măcar în aparenţă comunismul este de domeniul trecutului, în această parte a lumii, privind la ce a rămas în urma lui, apare el însuşi ca o religie. De aceea, răstălmăcindu-l pe Lenin, putem spune pe bună dreptate; nu religia, ci comunismul este opiu pentru popor. Românii au fost atât de tare drogaţi de opiul comunismului, încât nici astăzi nu şi-au revenit şi se află în continuare în sevraj.
Deocamdată atât. De dv. depinde dacă mă opresc aici sau voi continua.

Să auzim numai de bine!

Bradu Florin

P.S. - Nemulţumit de tot ce am trăit, văzut şi auzit în ultimii 18 ani, ca să mă reechilibrez, am început să scriu, mai mult pentru mine, motiv care m-a făcut ca o vreme să nu public nimic.
Mai târziu, urmând sfaturile prietenilor mei am început să public; la început în străinătate şi acolo am rămas. Pentru România, ţara mea, sunt un necunoscut şi am început să simt dureros această situaţie - ca o infirmitate.
Prin conţinutul cărtilor mele, am căutat să aduc ceva nou în peisajul beletristic aflat în vitrinele librăriilor de pretutindeni. Principala diferenţă constă în abordarea temelor în care alegoria, fantasticul, himerele, iubirea şi umorul se împletesc cu aspectele jalnice, cunoscute din traiul omului obişnuit. Parcurgerea lor este o adevărată evadare din cenuşiul cotidian. Astfel, viaţa poate fi suportată mai uşor - devine chiar interesant să trăieşti aşa cum vor constata cei care vor avea curajul să le citească.
Titlurile ultimelor romane sunt: "Viciul adevarului", "Când merele se coc" şi "Tase", iar dorinţa autorului este ca ele să fie publicate în ţară.
Mulţumesc anticipat celor care vor dori să facă o primă lecturare a lor în mod gratuit pe Internet şi mai cu seamă celor care, prin poziţia lor au posibilitatea să le tipărească.

Publicul cititor va fi cel câştigat.

13 comentarii:

  1. Pare o bună iniţiativă. O să citim.

    RăspundețiȘtergere
  2. Castiga unul din cele 3 laptopuri personalizate eXpertBook Altro

    RăspundețiȘtergere
  3. Banuiala ca Bradu Florin e periculos de interesant si mult deosebit de majoritatea celorlalti muritori, e acum o certitudine.Multumesc ptr posibilitatea de a face comentarii,cred ca o sa profit din plin de ea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Doresc sa va multumesc pentru acuratetea scrierilor pe care numai un penel dibaci reuseste sa scoata la lumina aura sufletului si care cu usurinta capteaza cititorul. Iata ca in lumea aceasta dura si umbrita de nonvalori, mai exista si stele ce stralucesc. Mi-e bine acolo, in lumea cuvintelor, uneori neinteleasa de unii, dar atat de frumos cuvantatoare.
    Mi-e bine acolo unde cerneala contureaza grairi neobosite...
    Mi-a intrat in reflex vizitarea blogului. Cum s-a format reflexul? Simplu! Nevoia de evadare, nevoia de a respira aer curat, si placerea de a mai invata cate ceva.
    FLORIN BRADU - un nume de care vom mai auzi cu siguranta!
    Succes, Maestre, si muza sa va fie aproape mereu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
    Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

    Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

    RăspundețiȘtergere
  6. Braduletz, bradutz, dragutz !
    Credeam de ani si ani de zile ca sunt singurul sa gandesc si sa ma exprim adesea in defavoarea culturii si educatiei romanesti... postbelica !
    ...Sunt cu totul admirativ la maniera artistica si realista a istoriei Persoanei tale, scuza-ma ca te tutuiesc, si sunt convins ca nu sunt singurul sa am curajul de a afirma si de a critica anomaliile si politica de dezinformare si de haos ce se practica de multa vreme, si in plus ce se preconizeaza a se exporta... si in occident !
    Eu sunt de 32 de ani in Franta, si constat dezamagit fiind, ca asemenea maniere sunt moneda curenta !!!
    Daca ar fi posibil si nu te deranjez prea mult, eu iti las adresa mea mail grig444@hotmail.fr ca eventual sa-mi scrii unde pot gasi una din cartile tale si cum as putea sa te ajut pentru publicarea lor prin intermediul unui atelier de tiparire, sau altfel decat prin net... fiindca nu toti din tara au posibilitatea de a folosi netul in sens favorabil... daca sunt inteles.
    Felicitari pentru crearea acestui superb blog ce m-a subjugat si care dupa cum remarc, nu a avut un prea mare ecou... Cultura, educatia, nu toti au avut, sau pot avea, o mama atat de perseverenta din punct de vedere al aducatiei si civismului !...
    UN SINCER CRACIUN FERICIT si La multi ani 2010 !

    RăspundețiȘtergere
  7. Citesc si recitesc cu interes si placere tot ce gasesc pe aici datorita modului de abordare a oricarui subiect(societate,famile,iubire)...realism,ironie,romantism...
    Ce mi se pare mie important e faptul ca autorului ii place sa scrie,se exprima cu dezimvoltura si fara inhibitii...ma intreb:daca eu as scrie astfel,ar conta daca m-ar citi cineva?! :)
    Sugestie : imaginea lui Bradu Florin-un tanar brunet,frumos,cu ochelari si gropita in barbie-
    Am insa convingerea ca vor fi multi cei care vor aprecia ce scrie Bradu Florin indiferent de imaginea promovata.
    ...Ce bine e sa poti scrie uneori sub protectia anonimatului,poti debita aproape tot ce-ti trece prin cap... :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Impresionant. Sunt foarte mandra de tine. Simona

    RăspundețiȘtergere
  9. Impresionant. Totusi in 2009 vanzarea de carte a avut o crestere. Eu ma bucur de acest fapt si sper ca romanii vor incepe sa citeasca mai mult
    asigurari auto

    RăspundețiȘtergere
  10. Citind prezentarea autobiografica, facuta de domnul Bradu Florin, am gasit fragmente din propria-mi biografie (am trait in aceeasi perioada de timp si pe aceleasi meleaguri). Recunosc lipsa mea de cultura generala...nu am citit inca nimic din literatura scrisa de BF. Voi incerca sa remediez lacuna.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma bucur ca am dat de dvs. Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am citit si ma voi intoarce. Multumesc pentru neasteptata sansa !

    RăspundețiȘtergere
  13. Si eu ma regasesc in scrierea ta ! Iti multumesc ca te exprimi !

    RăspundețiȘtergere

Sustin campania

Stats

Persoane interesate

Vizitatori

cc